Discriminare și Echitate în Managementul Resurselor Umane

Managementul resurselor umane este activitatea de management raspunzatoare de toate deciziile si actiunile care afecteaza relatia dintre o organizatie si membrii ei.

Finalitatea activitatii managementului de resurse umane consta în primul rând în a face angajatii asa cum îsi doreste organizatia dar si a face organizatia asa cum îsi doresc angajatii, astfel încat organizatia sa îsi atinga obiectivele. Dupa cum se observa exista o diferenta majora între ce înseamna managementul resurselor umane care are rolul de a modela oamenii si activitatea acestora în asa fel încât sa se obtina maximum de performanta si ceea ce înseamna activitatile specifice unui birou de personal ce au rolul de a contabiliza date despre angajati, pontarea orelor de program, a emite adeverinte si a calcula salariile.

Þ Ce este discriminarea în managementul resurselor umane?

Atunci când un angajat sufera un tratament diferit datorita rasei sale, religiei, nationalitatii, statutului sau altei caracteristici legal protejate înseamna ca este discriminat. Acest grup ar putea de asemenea include si pe angajatii care sufera represalii datorita convingerilor acestora, sau pentru raportarea neregulilor de acest gen autoritatilor.

Legile interzic discriminarea în numeroase arii inclusiv recrutarea, angajarea, evaluarea sarcinilor, politici de promovare, traininguri, compensari. Aceasta definitie indica faptul ca un tratament nedrept nu este neaparat echivalent cu o discriminare ilegala. Tratarea unei persoane în mod diferit reprezinta o încalcare a drepturilor angajatului în conditiile în care discriminarea se face pe baza unei caracteristici individuale si nu datorita performantelor de munca sau chiar ceva atât de arbitrar cum ar fi personalitatea acestuia. Nu trebuie uitat faptul ca motivele discriminarii pot fi foarte subiective. Pentru a evita crearea acestei situatii, nu trebuie tratat nici un angajat în mod preferential. Pentru a fi în conformitate cu legea, trebuie aplicat acelasi tratament oferite aceleasi oportunitati si aplicate aceleasi politici tuturor angajatilor.Toata lumea este de acord cu faptul ca discriminarea la locul de munca nu-si are locul în lumea moderna de afaceri. De aceea s-au creeat reglementari legale cu privire la aceasta problema.

Þ Cadrul legislativ cu privire la discriminarea la locul de munca

Codul penal prevede incriminarea unor fapte periculoase savârsite împotriva vietii, sanatatii, integritatii corporale sau patrimoniului oricarei persoane.

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei si barbati adoptata de Senat si Camera Deputatilor în sedinta din 25 martie 2002, cu respectarea prevederilor Art. 74 alin. (2) din Constitutia României, publicata în Monitorul Oficial Partea I nr. 301 din 8 mai 2002.

Ordonanta de Urgenta nr. 56 din 30 august 2006 pentru completarea si modificarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei si barbati

În litera Legii nr. 202/2002 se clarifica urmatoarele expresii:

Ø discriminare directa se întelege diferenta de tratament a unei persoane în defavoarea acesteia, datorita apartenentei sale la un anumit sex sau datorita graviditatii, nasterii, maternitattii ori acordarii concediului paternal

Ø discriminare indirecta se întelege aplicarea de prevederi, criterii sau practici, în aparenta neutre, care, prin efectele pe care le genereaza, afecteaza persoanele de un anumit sex, exceptând situatia în care aplicarea acestor prevederi, criterii sau practici poate fi justificata prin factori obiectivi, fara legatura cu sexul.

Ø masuri stimulative sau de discriminare pozitiva se înteleg acele masuri speciale care sunt adoptate temporar pentru a accelera realizarea în fapt a egalitatii de sanse între femei si barbati si care nu sunt considerate actiuni de discriminare

Ø munca de valoare egala se întelege activitatea remunerata care, în urma compararii, pe baza acelorasi indicatori si a acelorasi unitati de masura, cu o alta activitate, reflecta folosirea unor cunostinte si deprinderi profesionale similare sau egale si depunerea unei cantitati egale ori similare de efort intelectual si/sau fizic

Ø este considerata discriminare dupa criteriul de sex si hartuirea sexuala a unei persoane de catre o alta persoana la locul de munca sau în alt loc în care aceasta îsi desfasoara activitatea. Prin hartuire sexuala se întelege orice forma de comportament în legatura cu sexul, despre care cel care se face vinovat stie ca afecteaza demnitatea persoanelor, daca acest comportament este refuzat si reprezinta motivatia pentru o decizie care afecteaza acele persoane. Scopul unui asemenea comportament ar putea fi acela:

a) de a crea la locul de munca o atmosfera de intimidare, de ostilitate sau de descurajare pentru persoana afectata;

b) de a influenta negativ situatia persoanei angajate în ceea ce priveste promovarea profesionala, remuneratia sau veniturile de orice natura ori accesul la formarea si perfectionarea profesionala, în cazul refuzului acesteia de a accepta un comportament nedorit, ce tine de viata sexuala.

Calificarea actelor de hartuire sexuala drept abateri disciplinare si prevederea sanctionarii lor, în cuprinsul regulamentului intern, este, potrivit legii românesti, obligatorie pentru angajator.

Recomandarea Comisiei Europene 131/CEE/92 privitoare la protectia demnitatii femeilor si barbatilor la locul de munca defineste hartuirea sexuala ca fiind orice comportament abuziv care lezeaza persoana, în conditiile în care faptul ca persoana respectiva, refuzând sau acceptând un asemenea comportament din partea unui angajator, superior ierarhic sau coleg, justifica explicit sau implicit o decizie care îi influenteaza drepturile în materia raporturilor de munca. În continutul notiunii de hartuire sexuala intra, de asemenea, orice fel de comportament care poate crea un climat de intimidare, ostilitate, umilinta fata de persoana care face obiectul unui astfel de comportament.

Mai larg, Directiva 2000/78/CE defineste hartuirea ca fiind o forma de discriminare atunci când un comportament indezirabil legat de orientarea sexuala, religie, convingeri, handicap sau vârsta are ca obiect sau ca efect aducerea unei atingeri demnitatii unei persoane sau crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. Se remarca astfel, tendinta de extindere, în planul reglementarilor comunitare, a sferei atitudinilor si comportamentelor calificate ca intrând în continutul notiunii de hartuire.