Dreptul de rezidență în România

Odată cu deschiderea frontierelor de stat a apărut nevoia de a reglementa dreptul de rezidență în România conform realității sociale actuale. Apariția Uniunii Europene a adus o nouă schimbare care trebuia transpusă în legislația națională. Cetățenii Uniunii și Spațiului Economic European puteau circula liber între statele membre, noi posibilități pe piața muncii. Mulți cetățeni au plecat să găsească locuri de muncă mai bine plătite.

În prezent există reglementări privind dreptul de intrare în România, dreptul de ședere, de muncă și acestea în funcție de calitatea persoanei. Astfel, cetățenii Uniunii Europene și Spațiului Economic European se bucură de reglementări diferite față de ceilalți, în funcție de tratatele existente cu alte state non-UE. Majoritatea tratatelor încheiate de România cu statele non-UE fac referire la eliminarea vizelor pentru titularii de pașapoarte diplomatice și oficiale de serviciu .

Ordonanța de urgență nr. 102/2005 reglementează libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European.

Cu privire la cetățenii străini există reglementări în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România și Ordonanța nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Cu privire la cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European intrarea în România este condiționată doar de prezentarea unui document de identitate național, pașaport sau altui document recunoscut de legislația în vigoare, iar membrii de familie, cetățeni non-UE, pe baza unui pașaport valabil și a vizei(în cazul în care nu există tratat care să desființeze obligativitatea obținerii acesteia. Membrul de familie care nu este cetățean UE este scutit de obținerea vizei în condițiile:

a) însoțește un cetățean al Uniunii Europene sau se alătură unui cetățean al Uniunii Europene

care își exercită dreptul de rezidență pe teritoriul României;

b) deține un document valabil, care atestă rezidența pe teritoriul unui alt stat membru în

calitate de membru de familie al cetățeanului Uniunii Europene pe care îl însoțește sau căruia i se alătură pe teritoriul României.

În cadrul OUG nr. 102/2005 sunt explicați mai mulți termeni folosiți pentru înțelegerea actului normativ. Noțiunea de “membru de familie” poartă o importanță majoră și include următoarele categorii de persoane: „a) soțul sau soția;

b) descendenții în linie directă, indiferent de cetățenie, care nu au împlinit vârsta de 21 de ani sau care se află în întreținerea cetățeanului Uniunii Europene, precum și cei ai soțului/soției;

c) ascendenții în linie directă, indiferent de cetățenie, care se află în întreținerea cetățeanului Uniunii Europene, precum și cei ai soțului/soției”

Prin aceste reglementări s-au acoperit o multitudine de situații pentru care nu existau norme legale. Astfel, soții pot să intre pe teritoriul statului unde celălalt soț lucrează, inclusiv cu copiii. Părinții de asemenea pot să urmeze copii care sunt cetățeni UE, realizându-se o protecție a celor vârstnici care de multe ori sunt abandonați de copii plecați în alte țări.

Sunt prevăzute în actul normativ și situațiile când se refuză intrarea pe statul român a cetățenilor UE, în cazuri limitativ prevăzute.

Cu privire la intrarea străinilor pe teritoriul României, aceasta este permisă prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu anumite condiții, fiind stabilit un regim destul de strict. Acesta este motivat de posibilele activități infracționale care ar fi încurajate de o eventuală libertate excesivă. Includerea în timp a unor state în UE deja a favorizat activități infracționale în apropierea granițelor de stat, făptuitorii fugind în statele naționale ceea ce scade semnificativ șansele poliției de a acționa eficient pe teritoriul altui stat, cu toate că au fost stabilite mijloace de cooperare polițienească.

Spațiul Schengen a fost creat pentru a facilita și mai mult libera circulație și intrarea pe teritoriul altor state, fiind ridicate controalele între frontierele statelor membre.

România nu face parte din această zonă, nefiind îndeplinite unele condiții impuse, unele făcând referire chiar la infracționalitatea existentă.

Trecerea frontierei de stat prin încălcarea condițiilor legale este incriminată în România prin art. 262 Cod Penal

Ieșirea de pe teritoriul României poate să fie refuzată în situația când persoana a săvârșit o faptă penală, în anumite condiții prevăzute de art. 8 din Ordonanța de Urgență nr. 102/2005.

Refuzul e justificat pentru a se putea face tragerea la răspundere a făptuitorului, în condițiile în care statul național al acestuia poate refuza cooperarea. Dacă nu ar exista această pârghie infracționalitatea ar crește la un nivel foarte mare, fiind chiar favorizată. În reglementarea actuală urmărirea penală în cazul faptei comise de un străin poate să urmeze un curs normal, se pot administra toate probele existente și pot fi audiate persoanele implicate.

În privința rezidenței, cetățenii Uniunii Europene și membrii de familie, indiferent de naționalitate, ai acestora beneficiază de dreptul de ședere pe teritoriul României pentru o perioadă de 3 luni din momentul intrării, iar cei care caută un loc de muncă pentru o perioadă de 6 luni.