Economia Uniunii Europene

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 40 în total
Cuvinte : 20736
Mărime: 569.91KB (arhivat)
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Portarescu Serghei
ASEM

Extras din referat

Uniunea Europeana

1 .Evoluţia uniuni Europene.

2. Instituţile şi organismele Uniunii Europene.

3 .Relaţiile R. Moldova cu statele Uniunii Europene.

1. Evoluţia uniuni Europene.

1. Deschiderea „şantierului european”

Unii istorici consideră că întâlnirea de la Elba a forţelor militare sovietice şi americane, din primăvara anului 1945, odată cu zdrobirea Germaniei fasciste, simboliza înfrângerea Europei şi prefigura divizarea acesteia. De ce ? Pentru că Europa distrusă de războiul devastator, slăbită şi sărăcită, urma să fie împărţită între cei doi învingători: SUA şi URSS.

În aceste condiţii, oamenii politici din Europa Occidentală au avut o obsesie: cum să organizeze în mod durabil pacea, cum să refacă rolul şi influenţa Europei în lume, cum să facă să renască economiile devastate de război ? Şi astfel „ideea europeană” – prezentă mai ales în cercurile intelectuale şi universitare – devine o idee foarte populară.

Voinţa de unificare a Europei de Vest a progresat repede. Discursul ţinut, la 19 septembrie 1946, de fostul premier britanic Winston Churchill – aflat la acea dată în opoziţie – la Universitatea din Zürich, reprezenta prima luare de poziţie oficială a unui om de stat în favoarea unificării europene. „Trebuie – spunea acesta – să construim un fel de Statele Unite ale Europei … De ce nu ar exista o grupare europeană, care ar da popoarelor, îndepărtate unul de celălalt, sentimentul unui patriotism mai larg şi a unui fel de naţionalitate comună? …. Şi de ce o grupare europeană n-ar putea ocupa locul ce-i revine în mijlocul altor mari grupări, contribuind la conducerea bărcii umanităţii ?”.

Mişcările europene se regrupează şi organizează, în mai 1948, un Congres la Haga unde se afirmă un puternic curent federalist. Ulterior, „ideea europeană” a fost însuşită rapid de guvernele vest-europene, iar construcţia europeană a devenit, esenţialmente, o preocupare interguvernamentală. Motivaţia principalelor state vest-europene pentru a participa sau nu la „construcţia europeană” era diferită:

- Franţa era încă ezitantă între renunţarea la statutul de mare putere colonială pe care-l deţinea şi voinţa de a fi motorul principal al integrării europene;

- Marea Britanie favoriza mai degrabă o alianţă cu SUA decât să renunţe la politica sa insulară, printr-o integrare cu vechiul continent;

- Germania şi Italia urmăreau să iasă din izolarea impusă de statutul lor de ţări învinse în război;

- Ţările Benelux, respectiv Belgia, Olanda şi Luxemburg, organizate, din 1948, într-un sistem de liber-schimb comercial se pronunţau pentru integrare, inclusiv pentru a fi protejate de tendinţele dominatoare ale marilor vecini: Franţa şi Germania.

2. Naşterea Comunităţii Economice Europene: Planul Schumann (1950)

Eşecul Conferinţei de la Moscova a miniştrilor de externe ai URSS, Franţei şi Marii Britanii asupra Germaniei, din aprilie 1947 a condus la ruptura dintre foştii aliaţi. Europa s-a rupt în două blocuri diametral opuse. Procesul a fost accentuat în iulie 1947 când Uniunea Sovietică şi ţările satelit din Europa Răsăriteană au refuzat să accepte planul Marshall şi să adere la Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE) înfiinţând în ianuarie 1949, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER).

În aceste condiţii, SUA şi Marea Britanie îi conferă Franţei sarcina de a lua iniţiativa în privinţa Germaniei. Astfel s-a putut afirma „planul Schumann” – pe atunci, ministrul de externe al Franţei.

În ce consta acest plan ? Elaborat de Jean Monnet, planul este prezentat ministrului francez de externe, Robert Schuman la 29 aprilie 1950 care, la rândul său, l-a făcut public, la 9 mai 1950, printr-o Declaraţie a Consiliului de Miniştri al Franţei. De aceea, nu întâmplător data de 9 mai este sărbătorită, azi, ca „Ziua Europei”.

NOTĂ: Robert Schuman, luxemburghez de origine (născut în 1886), provenea dintr-o familie de exilaţi din Lorena – aflată atunci sub ocupaţie germană (din 1918 a revenit la Franţa).

Jean Monnet s-a născut în Franţa, în 1888. Bun negociator. A fost secretar general adjunct al Ligii Naţiunilor, creată după primul război mondial. A fost membru al Guvernului Provizoriu, condus de generalul de Gaulle, la Alger, în 1943. A luat parte la punerea în aplicare a planului Marshall pentru Europa.

Planul Schumann prevedea plasarea industriei cărbunelui şi oţelului din Franţa şi Germania, sub o înaltă autoritate comună, care stabilea şi libera circulaţie a celor două producţii, reglementând astfel nivelurile de producţie din Ruhr. Propunerea franceză a fost acceptată de Germania, Italia şi cele 3 ţări din Benelux, care semnează, la 18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris privind instituirea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

În acest plan trebuie remarcată mai ales semnificaţia sa politică: CECO va stabili o egalitate în drepturi şi îndatoriri între ţări învingătoare şi ţări învinse în sânul unei organizaţii noi, supranaţionale fondată pe delegarea liber-consimţită de suveranitate de la statele membre la Comunitate.

Primul semn al reconcilierii franco-germane, CECO este şi punctul de plecare pentru Europa comunitară. Aceasta substituie relaţiilor diplomatice tradiţionale, fondate pe cooperarea interguvernamentală, un sistem juridic original unde se articulează apărarea interesului naţional cu promovarea interesului comun, exprimat prin instituţiile supranaţionale.

3. Tratatul de la Roma (1957): relansarea economică.

Perioada 1950 – 1954 a fost dominată de proiectul francez privind crearea unei Comunităţi Europene de Apărare (CEA). Urmare declanşării războiului din Coreea, SUA şi-a propus reînarmarea Germaniei. Franţa însă, temătoare, a propus integrarea armatei RFG într-o forţă europeană de apărare. Tratatul privind înfiinţarea CEA a fost semnat în 1952, dar din cauza votului negativ din Adunarea Franţei (august 1954), proiectul a căzut.

Eşecul înregistrat în politica de apărare, a determinat ţările vest-europene să caute un alt domeniu, respectiv cel economic. Aşa s-a ajuns ca, la 25 martie 1957 să fie semnate, la Roma, două tratate privind crearea Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a EURATOM-ului.

Comunitatea Economică Europeană nu reproducea modelul Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului, care avea competenţe limitate. CEE va permite exprimarea atât a intereselor naţionale, cât şi o viziune comunitară.

Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie 1957, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. Perioada 1959 – 1970 a fost dominată de concretizarea obiectivelor Tratatului, respectiv crearea unei „Pieţe Comune”, în două sectoare principale : uniunea vamală industrială şi agricultura.

Eliminarea taxelor vamale intercomunitare şi suprimarea contingentelor cantitative au fost programate pe o perioadă tranzitorie de 12 ani. Perioada a fost însă redusă cu 18 luni, ceea ce a permis să se constate realizarea Uniunii Vamale la 1 iulie 1968. De aceea, între 1968 şi 1993, CEE a fost cunoscută, mai ales sub denumirea de „Piaţa Comună”.

Între 1958 şi 1970, efectele înlăturării barierelor vamale au fost spectaculoase: comerţul intercomunitar a crescut de 6 ori, iar Produsul Intern Brut al ţărilor membre a crescut în medie cu 70 %.

Articolele 38 şi 39 din Tratat au permis formarea unei Politici Agricole Comune (PAC). Prin aceasta, Piaţa Comună s-a realizat, odată cu deschiderea frontierelor şi în domeniul producţiei agricole. Ţările membre ale CEE şi mai ales Franţa au considerat Politica Agricolă Comună (PAC) ca principalul instrument de modernizare a propriilor agriculturi, iar Comisia ca vehicul esenţial de integrare comunitară. Se apreciază că PAC – de care ne vom ocupa într-un curs special – a contribuit puternic la procesul de unificare europeană.

Uniunea Europeană de azi constituie rezultatul unei evoluţii, a unei construcţii de-a lungul a peste cinci decenii. Această perioadă n-a fost lipsită de reculuri, de momente de criză, precum cea dintre 1962 şi 1969 din timpul generalului de Gaulle, revenit la preşedinţia Franţei. Ceea ce este important însă este faptul că, de fiecare dată, s-au găsit personalităţi – adeseori din ţări mici, precum Pierre Werner, fost prim-ministru al Luxemburg-ului – care au făcut ca aceste momente să fie depăşite. În plus, motorul construcţiei europene pe care l-a reprezentat alianţa franco-germană a funcţionat aproape permanent în perioada preşedintelui francez Mitterand şi a cancelarului german Kohl.

Fundamentală, în aceste perioade, a fost cooperarea între ţările membre pentru a găsi soluţii unanim-acceptabile diverselor provocări cu care s-a confruntat Uniunea. Toate aceste soluţii aveau nevoie de o bază juridică, de unde a decurs şi nevoia modificării Tratatului de la Roma din 1957.

4. Actul Unic European (1986).

Construcţia europeană limitată la integrarea economică era neterminată. Aceasta trebuia completată cu dimensiunea politică. Şi astfel a luat naştere Uniunea Europeană.

Preview document

Economia Uniunii Europene - Pagina 1
Economia Uniunii Europene - Pagina 2
Economia Uniunii Europene - Pagina 3
Economia Uniunii Europene - Pagina 4
Economia Uniunii Europene - Pagina 5
Economia Uniunii Europene - Pagina 6
Economia Uniunii Europene - Pagina 7
Economia Uniunii Europene - Pagina 8
Economia Uniunii Europene - Pagina 9
Economia Uniunii Europene - Pagina 10
Economia Uniunii Europene - Pagina 11
Economia Uniunii Europene - Pagina 12
Economia Uniunii Europene - Pagina 13
Economia Uniunii Europene - Pagina 14
Economia Uniunii Europene - Pagina 15
Economia Uniunii Europene - Pagina 16
Economia Uniunii Europene - Pagina 17
Economia Uniunii Europene - Pagina 18
Economia Uniunii Europene - Pagina 19
Economia Uniunii Europene - Pagina 20
Economia Uniunii Europene - Pagina 21
Economia Uniunii Europene - Pagina 22
Economia Uniunii Europene - Pagina 23
Economia Uniunii Europene - Pagina 24
Economia Uniunii Europene - Pagina 25
Economia Uniunii Europene - Pagina 26
Economia Uniunii Europene - Pagina 27
Economia Uniunii Europene - Pagina 28
Economia Uniunii Europene - Pagina 29
Economia Uniunii Europene - Pagina 30
Economia Uniunii Europene - Pagina 31
Economia Uniunii Europene - Pagina 32
Economia Uniunii Europene - Pagina 33
Economia Uniunii Europene - Pagina 34
Economia Uniunii Europene - Pagina 35
Economia Uniunii Europene - Pagina 36
Economia Uniunii Europene - Pagina 37
Economia Uniunii Europene - Pagina 38
Economia Uniunii Europene - Pagina 39
Economia Uniunii Europene - Pagina 40

Conținut arhivă zip

  • Economia Uniunii Europene.doc

Alții au mai descărcat și

Managementul Riscului în Afaceri

I. INTRODUCERE Tema lucrarii de fata este “Managementul Riscului în Afaceri” cu aplicatie pe IMM , domeniul servicii de divertisment. Alegerea...

Aspecte practice privind auditul calității

3.4. Metodologia auditului sistemelor calitatii Standardul international ISO 10011 stabileste principiile, criteriile, practicile de baza si...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Sicomed - History and Development

WHO and HOW MADE IT POSSIBLE? In order to get where Sicomed has got one has to be very talented, very intelligent an also very patient. The...

Te-ar putea interesa și

Locul și Rolul Uniunii Europene în Economia Mondială

INTRODUCERE Uniunea Europeană este o organizaţie bine cunoscută în întrega lume, cuprinzând numeroase ţări si politici comerciale comune, o putem...

Integrarea Monetar-Europeana

1. INTRODUCERE Dacă la nivel mondial se găsesc cu greutate soluţii de combatere a efectelor negative ale globalizării financiare, iar colaborarea...

Situația Economică a Uniunii Europene

INTRODUCERE Gândirea promotoare a unei Europe unite este veche şi a fost exprimată prin diverse idei. În secolul trecut, marele scriitor francez...

Locul Uniunii Europene în economia mondială

I. INTRODUCERE Caracteristica cea mai pregnanta a economiei mondiale postbelice o constituie intensificarea fara precedent a interdependentei...

Uniunea Economică și Monetară - realizare importantă a Uniunii Europene

INTRODUCERE În anii '60, pe fondul progreselor înregistrate la nivelul integrării economice europene, s-a născut ideea creării unei monede unice....

Impactul crizei economice asupra economiilor țărilor din Uniunea Europeană. o perspectivă comparativă

INTRODUCERE Aproape în orice domeniu al activităţii umane există preocupări privind disfuncţionalităţile care pot să apară în interiorul lui şi,...

Politica comercială a Uniunii Europene

INTRODUCERE Politica comerciala este unul din pilonii principali ai relaţiilor Uniunii Europene cu ţările terţe. Înca prin Tratatul de la Roma,...

Procesul de Extindere al Uniunii Europene și Consecințele Sale Economice la Nivel Inter și intra-regional

1.Rezumat Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în 1951 între şase state europene: Belgia,...

Ai nevoie de altceva?