Ergonomia în și pentru Secolul XXI

1. Introducere

1.1 Ergonomia –Definitii

Conform DEX, ergonomia este disciplina care se ocupa cu studiul conditiilor de munca in vederea realizarii unei adaptari optime a omului la acestea, respectiv cu scopul imbunatatirii modurilor si posibilitatilor de a utiliza echipamentele, utilajele, masinile. [1]

Termenul „ergonomie” (gr. ergon=„munca” si nomos=„lege”) a fost introdus in lexiconul modern in 1857 de biologul polonez Wojciech Zostryebowski in studiul sau „Perspectivele ergonomiei ca stiinta a muncii”, fiind lansat insa mult mai tarziu in limbajul comun de specialitate, abia in 1949, cand psihologul englez K.F.H. Murrell l-a introdus si la Oxford, intelegand prin el gruparea stiintelor biologico-medicale, psihologico-sociale si tehnice, in vederea cercetarii relatiilor si posibilitatilor de adaptare optima reciproca, in conditii date, atat a omului la munca sa, cat si a muncii la om, in scopul cresterii eficientei tehnico-economice, al optimizarii conditiilor satisfactiei, motivatiei si rezultatelor muncii, concomitent cu mentinerea starii de sanatate si favorizarea dezvoltarii personalitatii. [2]

Profesorul Metz de la Universitatea din Strassbourg a definit ergonomia ca fiind „ansamblul integrat de stiinte susceptibile sa furnizeze cunostintele asupra muncii umane, necesare adaptarii rationale a omului in munca si a muncii la om”.

La randul sau, Montmolin considera ergonomia ca „tehnologia de comunicatie in sistemele om-masini. Este o tehnologie, deci mai putin decat o stiinta, dar mai mult decat o tehnica. Ea foloseste un ansamblu de stiinte (fiziologia muncii, psihologia muncii, patologia muncii, matematica) si de tehnici (analiza muncii)”.

Alti autori, intre care I.R.Jong (Amsterdam), considera ca „ergonomia reprezinta aplicarea stiintelor biologice din domeniul anatomiei, fiziologiei, psihologiei experimentale si medicinei profesionale, cu scopul de a realiza un sistem om-masina, deci un raport corespunzator intre solicitari si capacitatea de munca, in interesul muncitorilor si al productivitatii muncii”. [3]

1.2 Scurt istoric

Bazele ergonomiei se regasesc in cultura Greciei antice. Dovezile arata ca civilizatia elena in secolul al 5-lea i.Hr. folosea principii ergonomice in modelarea ustensilelor, slujbelor si a locurilor de munca. Hippocrate a descris modul cum ar trebui sa fie conceput locul de munca al unui chirurg si cum trebuie sa fie aranjate instrumentele pe care le foloseste. Descoperirile arheologice arata de asemenea, ca dinastiile timpurii egiptene confectionau unelte si echipamente casnice care dovedesc principii ergonomice.

In secolul al XIX-lea, Frederick Winslow Taylor a initiat metoda “Managementului stiintific”, care a propus gasirea metodei optime pentru indeplinirea unei sarcini. Taylor a descoperit ca, de exemplu, se poate tripla cantitatea de carbune pe care muncitorii o incarca cu lopata, prin reducerea marimii si greutatii lopetilor, ajungand la cea mai rapida rata de incarcare cu lopata. La inceputul anilor 1900, Frank si Lillian Gilberth au extins metodele lui Taylor pentru a crea “Studii despre Timp si Miscare”. Scopul a fost imbunatatirea eficientei prin eliminarea actiunilor inutile. Astfel, ei au redus numarul de miscari la asezarea caramizilor in zidarie de la 18 la 4.5, permitand cresterea productivitatii de la 120 la 350 de caramizi/ora.

Al Doilea Razboi Mondial a marcat dezvoltarea de aparate si arme noi si complexe, ce solicitau mult gradul de cunoastere din partea celui care le manipula. Deciziile, atentia, agilitatea, reactia situationala si coordonarea ochi-maini a operatorului au devenit importante in succesul sau esecul operatiunii. Se putea observa ca avioane perfect functionale, pilotate de cei mai bine antrenati piloti, tot se prabuseau. In 1943, Alphonse Chapanis, locotenent in Armata SUA, a aratat ca asa-numita “eroare a pilotului” ar putea fi mult redusa daca in designul cabinei avioanelor comenzile s-ar amplasa logic.

Era Spatiala a creat noi probleme in legatura cu factorul uman, cum ar fi imponderabilitatea si fortele gravitationale extreme. In ce masura poate fi tolerat mediul inconjurator din spatiu si ce efecte ar putea avea asupra mintii si trupului? Inceputul Erei Informationale a creat noul domeniu al ergonomiei –„interactiunea dintre om si calculator”. [4]

1.3 Principii de baza

Principalii factori care au facut necesara aparitia ergonomiei au fost, dupa cum stabileste Aurel Manolescu in cartea sa „Ergonomie”:

- progresul tehnic si tehnologic :

- discrepanta tot mai evidenta dintre nivelul tehnic si posibilitatile organismului uman;

- complexitatea tot mai mare a echipamentelor, precum si valoarea lor tot mai ridicata, care au pus in evidenta pericolul de accidentare si costul enorm al erorii umane din punctul de vedere al investitiilor materiale (o eroare mica poate genera costuri foarte mari);

- evolutia conceptiei omului despre munca si viata;

- exigente ridicate in ceea ce priveste calitatea vietii in general, calitatea vietii profesionale, confortul la locul de munca;

- progresul stiintelor tehnice, umane, economice si sociale. [2]

Ergonomia inglobeaza atat informatii despre oameni –abilitati cognitive si motrice, limite si dimensiuni antropometrice, abilitati de prelucrare a informatiilor si deciziei, particularitati ale proceselor senzoriale si perceptive–, despre mediu si, in special, interactiunile om-mediu –conditii optime de temperatura, presiune etc.–, cat si o analiza detaliata a produselor si serviciilor existente in campul muncii, cu scopul evaluarii si determinarii masurii in care acestea se potrivesc utilizatorilor. Toate aceste informatii sunt folosite impreuna cu proiectantii de echipamente si inginerii pentru a se asigura ca sistemele, produsele, incaperile, cladirile in care se desfasoara munca ofera conditii de confort, eficienta si siguranta. Ergonomia a aparut de fapt din necesitatea de a ne asigura ca noile tehnologii pot fi folosite de utilizatorii pentru care au fost create. Ea ofera un mod special de gandire despre oameni, la munca sau joc, plasand persoana („utilizatorul”) in centrul interesului si luand in considerare interactiunile diverse intre utilizator, sarcinile pe care acesta le executa si mediul mai larg in care isi desfasoara activitatea. Acest mediu include echipamentul folosit, caracteristicile ambiantei fizice si contextul social. [5]