Etapele implementării unui SMQ

1. Îmbunătăţire continuă a practicilor de lucru, a eficienţei personale, ca o filosofie de afaceri

Managementul calităţii reprezintă ansamblul activităţilor funcţiei generale de management, care determină politica în domeniul calităţii, obiectivele, responsabilităţile şi le implementează în sistemul calităţii prin planificare, ţinere sub control, asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii.

Funcţiile managementului calităţii:

a) Planificarea calităţii - procesele care definesc principalele obiective din domeniul calităţii, resursele şi mijloacele necesare pentru realizarea acestora.

b) Organizarea activităţilor ce asigură calitatea - determinarea structurilor administrative, alocarea resurselor şi aplicarea sistemelor şi metodelor care vor permite realizarea calităţii produselor.

c) Coordonarea activităţilor prin care se asigură calitatea - determinată de procesele prin care se armonizează decizile şi acţiunile managementului şi a subsistemelor referitoare la calitate, în scopul realizării obiectivelor prin sistemul calităţii.

d) Antrenarea personalului pentru realizarea obiectivelor calităţii - reprezintă mobilizarea întregului personal pentru realizarea obiectivelor prin tehnicile de motivare pozitivă a salariaţilor.

e) Ţinerea sub control a calităţii - reprezintă activităţiile de supraveghere a desfăşurării proceselor şi de evaluare a rezultatelor în domeniul calităţii, în fiecare fază a procesului de execuţie, în scopul eliminării eventualelor deficienţe şi prevenirii apariţiei acestora în următoarele faze ale procesului de fabricaţie.

f) Asigurarea calităţii - reprezintă ansamblul activităţilor preventive, prin care se urmăreşte să se asigure în mod sistematic, corectitudinea şi eficienţa activităţilor de planificare, coordonare şi ţinere sub control în scopul garantării obţinerii nivelului de calitate dorit.

g) Îmbunătăţirea calităţii - activităţile desfaşurate în fiecare fază a proceselor de fabricaţie, în vederea îmbunătăţirii performanţelor tuturor proceselor şi rezultatelor acestor procese, pentru a asigura o satisfacere mai bună a nevoilor clienţilor, în condiţii de eficienţă.

Orientări actuale în definirea calităţii:

- orientarea spre produs - reprezintă caracteristicile de calitate a produsului, exprimate prin indicatorii tehnico-funcţionali ai produsului.

- orientarea spre procesele de producţie - calitatea fiind privită aici din perspectiva producătorului ce consideră că produsul care îndeplineşte caracteristicile stabilite prin proiect este considerat un produs de calitate.

- orientarea spre costuri - calitatea produselor este definită prin intermediul costurilor şi a preţurilor de vânzare.

- orientarea spre utilizator - potrivit acestei orientări calitatea produsului reprezintă aptitudinea de a răspunde tuturor cerinţelor utilizatorului, acesta fiind în măsură să aprecieze calitatea produsului. Astfel, cerinţele consumatorului se referă la funcţionalitate, preţ, termen de livrare, siguranţă, fiabilitate, mentenabilitate ,etc.

Alte orientări la fel de importante în viziunea unor specialişti sunt:

- orientarea tehno – managerială. Potrivit acestei orientări, în managementul calităţii trebuie să se pună accentual pe îmbunătăţirea proceselor din întreprindere, de care depinde în mod horărâtor realizarea unor produse corespunzătoare cerinţelor clienţilor. Responsabilitatea pentru non – calitate nu este atribuită, în principal, lucrătorilor, ci managerilor. Ea pune accentul pe implementarea tehnicilor de analiză a proceselor, instrumentele statistice fiind considerate un element fundamental al managementului calităţii, în cazul producţiei în serie mare. Pe de altă parte, adepţii acestei orientări consideră că managerului îi revine un rol hotărâtor în desfăşurarea corespunzatoare a tutturor proceselor din întreprindere. Orientarea tehno – managerială a căpătat o largă extindere, dar se manifestă tendinţa delimitării în cadrul ei a două orientări:orientarea sistematică care pune accentual pe dezvoltarea instrumentelor, care să permită analiza metodică a caracteristicilor de calitate a produselor, a variabilelor producţiei ce influenţează calitatea şi a problemelor non – calităţii, şi orientarea sistemistă care pune accentual pe necesitatea schimbării modalităţii de abordare a problematicii calităţii la nivelul conducerii întreprinderii, ca şi a tuturor lucrătorilor. Orientarea sistemistă nu diferă în mod esenţial de cea sistematică, ambele recunoscând rolul managerului şi importanţa utilizării tehnicilor de analiză a proceselor.

- orientarea raţionalist – responsabilizantă .Potrivit acestei orientări, în managementul calităţii trebuie să se pună aceentul pe responsabilitatea individuală a lucrătorilor. Ideea de bază a acestei orientări este aceea că non – calitatea se poate atribui, în principal, neglijenţei în muncă a lucrătorilor. Se pune accent deosebit pe conştientizarea lucrătorilor privind rolul pe care îl au în realizarea calităţii, în asigurarea competitivităţii întreprinderii.

Îmbunătăţirea continuă(KAIZEN).

Kaizen în managementul japonez are semnificaţia de „îmbunătăţire continuă a practicilor de lucru, a eficienţei personale, ca o filosofie de afaceri.” În limba japoneză acesta înseamnă îmbunătăţire continuă, dar potrivit filosofiei Kaizen acesta este un mod de viaţă atât la serviciu, cât şi în familie şi presupune concentrarea pe eforturi constante de îmbunătăţire. Spre deosebire de îmbunătăţirile din Vest, care se bazează pe schimbări majore, rezultate în urma unor procese inovaţionale, atât în domeniul tehnologic, cât şi în cel al managementului, Kaizen presupune îmbunătăţiri mici, continue, crescânde, dar care în timp devin spectaculoase.Dacă în primul caz inovaţia este spectaculoasă, dar de scurtă durată şi cu rezultate problematice, în cel de-al doilea realizările la timp sunt practice, au costuri reduse, asigură un progres continuu şi astfel devin spectaculoase. Acest concept se găseşte mai în toate practicile cu specific japonez, cum sunt : controlul calităţii totale, zero defecte, just-in-time, el reprezentând un 2„concept umbrelă” pentru toate aceste practici cu multe efecte favorabile asupra eficienţei şi eficacităţii managementului organizaţiei. În cadrul acestui proces este necesar ca gândirea să se orienteze către proces, către eforturile oamenilor şi nu în primul rând către rezultate, rezultatele scontate reprezentând o reuşită, sau dimpotrivă o nereuşită a proceselor desfăşurate”.