Etica managerială

INTRODUCERE

Am ales această temă deoarece consider că orice decizie a managerului are şi o componentă etică, pentru că decizia stabileşte şi impune o conduită care trebuie să fie conformă cu anumite valori fundamentale, reguli, principii sau legi şi norme adoptate de administraţii statale. În aceste condiţii, firescul în management ar constitui atitudinea favorabilă faţă de comportamentele, conceptele, ideile şi modelele pe care le-a statuat etica – ştiinţa normativă care oferă coordonatele morale ale existenţei şi activităţii omului.

Etica managerială reprezintă o ramură a eticii care vizează în special tipul de conduită ,dar și acțiunile pe care managerii le desfașoară în cadrul organizațiilor.

De asemenea, trebuie analizat și modul în care indivizii sau grupurile sociale (atât din organizația respectivă,cât și din afara acesteia) reacționează în urma deciziilor pe care managerul le ia.

Putem spune despre etica managerială că reprezintă o cercetare a modului în care deciziile influenţează persoanele şi grupurile sociale, domeniul în care se definesc drepturile şi îndatoririle, precum şi regulile pe care trebuie să le respecte persoanele care decid. Deci, monitorizarea afacerilor în raport cu normele etice este obligatorie, pentru că managementul reprezintă, în primul rând, o disciplină socio-umană.

Practica eticii managerialǎ poate fi sugeratǎ prin urmǎtoarele principii:

1. Respectarea confidenţialității informaţiilor ;

2. Sensibilitate faţǎ de conflictele de interese ;

3. Respect faţǎ de regulile de drept ;

4. Conştiinţa profesionalǎ; profesionalism ;

5. Loialitate si buna credinţǎ.

6. Simţul responsabilitǎţii ;

7. Respectarea drepturilor şi libertǎţilor celorlalţi ;

8. Respectarea fiinţei umane.

Problemele de etică trebuie analizate şi prin prisma prevederilor legale şi a valorilor morale naţionale specifice. De exemplu, managerul care operează în mediul internaţional trebuie să cunoască sensibilităţile culturale, caracteristicile regionale şi etnice, obiceiurile şi elementele speci-fice ale ţărilor unde sau în legătură cu care îşi desfăşoară activitatea.

CAPITOLUL I

ETICA ŞI MORALA ÎN MANAGEMENTUL AFACERILOR

1.1. NOŢIUNI PRIVIND ETICA MANAGERIALǍ

Noţiunea de etică şi afaceri au fost asociate diferit de-a lungul timpului. Termenul de etică provine din greaca veche ”ethos – obişnuinţă, moravuri, caracter” şi poate fi utilizat într-o dublă accepţie:

• disciplină ştiinţifică, care are ca obiect de studiu normele de comportament ce reglementează relaţiile interumane;

• ansamblul normelor ce reglementează comportamentul oamenilor în societate şi care sunt impuse prin forţa obiceiurilor şi a deprinderilor consacrate în societate.

“Etica – este un fenomen real colectiv şi individual care cuprinde atât normele ce reglementeazǎ relaţiile umane şi tipurile umane de activitate, cât si toate manifestǎrile care sunt realizate în diverse grade şi modalitǎţi, sub semnul acestor norme sau comandamente, manifestǎri supuse aprecierii colective şi individuale.

Abordată în general, etica reprezintă un cod de comportament, de valori acceptate de societate ca juste, corecte, morale.

În societatea modernă, etica managerială, ca ramură relativ tânără a eticii, studiază principiile şi regulile care trebuie să guverneze procesul managerial, respectiv o conduită corectă în afaceri.”

Latura morala a vieții noastre, a întregii societăți, este guvernată de trei concepte:

• moralǎ – reflectǎ un anumit cod social, un ansamblu de reguli privind comportamentul uman, cărora trebuie să ne supunem pentru a fi admiși într-o societate dată.

• eticǎ - conform dicționarelor, simbolizează știința binelui și a răului, deci știința despre moralǎ.

• deontologie – desemneazǎ, într-un sens mai restrâns, un ansamblu de reguli, considerate esențiale în cadrul unei profesiuni.

Standardele etice pot diferii de la un individ la altul, de la o comunitate la alta, în funcţie de sistemul criteriilor etice adoptat, de valorile pe care se bazează.

“Esenţa eticii manageriale într-o firmă constă în conflictul permanent de interese care vizează, pe de o parte, performanţa economică a firmei (măsurată prin costuri, productivitate, venituri, profit etc.), iar, pe de altă parte, performanţa socială a firmei, mai dificil de cuantificat (măsurată prin modul de respectare a obligaţiilor faţă de angajaţi, clienţi, furnizori, creditori etc).”