Evaluarea, motivarea și perfecționarea personalului dintr-o firmă

Preocupări de natură managerială au existat, într-o formă rudimentară, practic de la începutul vieţii organizate a comunităţii omeneşti, când omul a învăţat că efectul solidar este indispensabil atingerii unor obiective comune.

Astfel, conducerea proceselor de muncă desfăşurate în cadrul activităţii în comun din diverse sisteme şi structuri a constituit un atribut major al societăţii, o preocupare dintre cele mai vechi timpuri, a gândirii şi practicii umane, o artă, probabil cea mai veche care s-a amplificat şi perfecţionat continuu, concomitent cu progresul material şi spiritual al omenirii, cu apariţia, dezvoltarea şi creşterea complexităţii marilor unităţi economice.

Putem spune în aceste condiţii că, aşa cum a apărut şi s-a manifestat, conducerea este o acţiune practică tot atât de veche ca şi civilizaţia umană.

Astăzi această acţiune practică se regăseşte peste tot în societate: în economie, în politică, în armată, în justiţie, în toate domeniile şi pe toate palierele societăţii şi este cunoscută sub denumirea de management, iar cei care sunt specialişti în derularea ei, manageri.

Din acest context reiese necesitatea unor cunoştinţe manageriale în toate domeniile de activitate şi cu atât mai mult în conducerea unei afaceri, fie că aceasta se dezvoltă într-o firmă mică sau într-o mare societate transnaţională.

Pentru ca ţările să progreseze în libertate şi demnitate umană managementul trebuie să constituie resursa primordială a dezvoltării, iar managerii trebuie să acţioneze ca principali catalizatori. Această afirmaţie subliniază faptul că tranziţia de la economia planificată, centralizată, la economia bazată pe relaţii de piaţă (situaţie în care se găsesc multe ţări în curs de dezvoltare) impune ca primă necesitate mai multe transformări, între care un rol important îl au cele din latura organizatorică.

In ultimul timp,ca urmare a faptului ca domeniile de activitate si tipul compartimentului de personal s-au extins,se poate spune ca importanta resurselor umane a crescut semnificativ,fapt remarcat si de unul din marii specialisti din domeniul managementului resurselor umane,potrivit caruia: ,,dintre toate functiunile intreprinderii ,functiunea de personal este,probabil,cea care a cunoscut evolutia cea mai spectaculoasa si cea mai permanenta in cursul ultimilor zeci de ani.Aceasta evolutie va continua si in viitor,referindu-se atat la continutul functiunii,cat si la profitul oamenilor care o exercita.”

-V.Beznosluk,Personnel,Vuibert,Paris,1981.

Evolutia functiunii de personal a fost determinata de factori tehnici,economici si sociali.

Politica de management al resurselor umane reflecta intentiile,aptitudinile si obiectivele managementului de varf-in domeniul procurarii,conservarii si dezvoltarii resurselor umane.

Managementul resurselor umane presupune îmbunatatirea continua a activitatilor tuturor angajatilor în scopul realizarii misiunii si a obiectivelor organizationale. Exercitarea unui asemenea tip de management necesita drept conditie primordiala ca fiecare manager sa constituie un model de atitudine comportamentala. În acest fel, managerul trebuie sa preia responsabilitatea procesului, sa se implice în fiecare actiune, sa discute personal cu angajatii progresele obtinute de acestia si sa recompenseze rezultatele bune. Actiunea manageriala ia în considerare fiecare salariat ca o individualitate distincta cu caracteristici specifice.

Aplicarea cu succes a obiectivelor managerului resurselor umane din cadrul oricarei organizatii presupune existenta unui sistem de evaluare a performantelor, a unui sistem de stimulare a angajatilor si de recompensare a rezultatelor.

Orice sistem managerial vizeaza cooperarea permanenta a tuturor angajatilor pentru a îmbunatati calitatea produselor si a serviciilor oferite de organizatie, calitatea functionarii acesteia si a obiectivelor sale, în scopul asigurarii viabilitatii si profitabilitatii pe termen lung, în acord cu exigentele societatii.