Evaluarea Programelor în Administratia Publica

Evaluarea este o practica naturala, întâlnita în toate aspectele vietii de zi cu zi. La un nivel de baza evaluarea programelor înseamna deplasarea acestui demers de evaluare cotidiana (de la gustul mâncarii la temperatura apei din piscina) pentru a determina în ce masura eforturi organizate, numite programe,sunt destinate ajutarii, sprijinirii oamenilor care au nevoie de servicii ale administratiei publice.

Evaluarea programelor înseamna un ansamblu de metode si abilitati necesare pentru a determina daca un serviciu public este necesar si va fi folosit, daca este suficient de bine organizat pentru a raspunde nevoilor existente, daca este oferit la nivelul la care s-a dorit si daca acest serviciu ofera asistenta celor care au nevoie, la un cost rezonabil si fara efecte secundare inacceptabile. Utilizând metode de cercetare din domeniul psihologiei, sociologiei, stiintei administratiei, economiei, educatiei, evaluatorii încearca sa contribuie la îmbunatatirea programelor.

Exista câteva diferente esentiale între evaluarile naturale, aproape automate, pe care le facem în viata de zi cu zi si evaluarile de programe în cazul organizatiilor publice. Aceste diferente fac evaluarea programelor mult mai dificila decât auto-evaluarea individuala:

- eforturile organizationale sunt aproape întotdeauna initiate si dezvoltate de catre o echipa de oameni. Aceasta specializare înseamna ca responsabilitatea în domeniul evaluarii programelor este difuzata la nivelul mai multor persoane. Mai mult, “produsul” programului în cauza (fie ca este vorba de un student bine educat, un pacient sanatos, etc.) nu reprezinta responsabilitatea unica a unui singur membru al echipei.

- cele mai multe programe vizeaza obiective ce pot fi observate mai degraba cândva în viitor decât peste câteva minute, ca si în cazul evaluarilor noastre cotidiene. Datorita perioadei mai largi existente între activitatea propriu-zisa si aparitia rezultatelor este mai dificil de stabilit ce trebuie urmarit pentru a decide daca activitatea în cauza este dezvoltata de o maniera pozitiva sau negativa si ceea ce trebuie facut pentru a îmbunatati rezultatele existente. Mai mult, alegerea criteriilor pe baza carora se decide daca un program functioneaza bine sau nu produce dezbateri între evaluatori, institutiile care aloca fondurile, clienti, în interiorul personalului, etc.;

- atunci când îsi evalueaza propria munca un individ joaca mai multe roluri: muncitor, evaluator, beneficiar al muncii, posesor al feed-back-ului, etc.; atunci când este vorba de o evaluare de program aceste roluri sunt distribuite între mai multi indivizi, ceea ce poate crea sensibilitati si probleme specifice.

Abordari ale conceptului de evaluare

1. Evaluarea actiunii unui program poate însemna explicarea mecanismului prin intermediul caruia actiunea în cauza este susceptibila a atinge obiectivul vizat.

2. Evaluarea unui program se poate situa la un nivel superior: care sunt nevoile colective ce trebuie satisfacute? Sunt ele reale? În ce masura pot fi ele satisfacute?

3. Evaluarea unui program poate însemna realizarea unui control asupra activitatii managerului de program: a urmarit acesta recomandarile ce i-au fost facute? A îndeplinit obiectivele desemnate? Daca nu a facut-o care sunt motivele? A propus acesta modificari ale programului capabile sa îl amelioreze?

4. Evaluarea unui program poate permite asigurarea coerentei între obiective si scopurile organizatiei: corespunde realizarea obiectivelor programului cu scopurile generale ale institutiei publice?

5. În prelungirea punctului anterior, pentru a cunoaste consecintele unui program este necesar un demers de evaluare a impactului real al programului în cauza.

Putem, de asemenea, distinge:

- evaluarea “a posteriori”, realizata dupa terminarea programului;

- evaluarea programata, realizata în cursul punerii în practica a unei decizii publice.

Obiective ale evaluarii programelor

Folosirea regulata a metodelor stiintelor sociale în vederea monitorizarii si evaluarii calitatii serviciilor a început în anii ’60, atunci când guvernul Statelor Unite a dorit sa îsi construiasca activitatile de o maniera rationala, efectiva si masurabila. Planificarea rationala a devenit o preocupare în anii ’60 datorita faptului ca extinderea rapida a programelor finantate de guvern a facut ca abordarile traditionale sa fie depasite. În conditiile în care, spre exemplu, între 1960 si 1974 sprijinul federal pentru educatie a crescut de la 1% la 4,6% iar cheltuielile în domeniul sanitar au avansat de la 1% la 7,6%, s-au facut simtite atacuri care puneau sub semnul întrebarii eficienta acestei interventii guvernamentale. Pe acest fond evaluarea programelor a devenit tot mai necesara pentru obtinerea sprijinului în dezvoltarea acestui tip de actiuni.

Folosirea evaluarii programelor a cunoscut o crestere rapida pentru ca informatia este necesara pentru a realiza obligatia de a oferi servicii eficiente. Aceasta obligatie poate fi exprimata prin intermediul a sapte responsabilitati direct legate de modalitatea în care metodele specifice evaluarii programelor pot fi folosite pentru a le respecta.

1. Directionarea resurselor înspre satisfacerea unor nevoi ignorate

Serviciile publice trebuie sa vizeze satisfacerea unor nevoi ignorate pâna atunci; desi aceasta remarca poate parea de la sine înteleasa, deseori serviciile sunt oferite în lipsa unui dialog real cu cetateanul vizat. Cu cât distanta între cei ce planifica aceste servicii si clienti este mai mare cu atât posibilitatile de a gresi sunt mai mari.