Evaluarea Riscului pe Timp de Criză Financiară și Economică

1. Introducere

De ani de zile experţii în economie şi finanţe declară că sistemul financiar mondial este ameninţat de evenimente cu potenţial catastrofic. De exemplu, Alexandre Lamfalussy, a avertizat faţă de folosirea derivaţilor ce sporesc instabilitatea şi cresc instabilitatea pieţelor mondiale. Într-un interviu acordat pentru BBC în anul 2003, Warren Buffet, a denumit produsele sintetice drept „arme financiare de distrugere în masă”, în timp ce alţi specialişti blamau dezvoltarea „comerţului tip-cazinou”.

Predicţiile încep să se adeverească. Pe măsură ce criza curentă se desfăşoară, a devenit tot mai clar că ne confruntăm cu evenimente ce vor avea un impact puternic pe termen lung. În acelaşi timp, din cauza naturii interconectate a pieţelor mondiale, efectele nu sunt resimţite doar de o anumită ţară sau emisferă. Direct ori indirect, toate acestea ne afectează pe toţi.

2. Situaţia economică şi dimensiunea globală a crizei financiare

Economiile sud-europene, ca multe alte economii noi şi de tranziţie, sunt izolate parţial exact din cauza lipsei de dezvoltare de pe pieţele lor financiare. În mod ironic, pieţele lor mai puţin sofisticate le protejează de acest colaps de pe pieţele mai avansate. Totuşi, nici aceste economii nu pot scăpa de efectele împovărării economiei mondiale, creşterea preţului creditelor şi scăderea dorinţei de asumare de riscuri.

Dimensiunea globală a crizei financiare este probabil cea mai evidentă trăsătură a sa. În trecut, astfel de crize tindeau să fie localizate şi se rezolvau astfel mult mai uşor. De această dată, diferenţă constă în transmiterea rapidă de inovaţii financiare intense – mai ales în modurile de originare şi de distribuţie ce au fost concepute de către băncile de vârf. În această manieră s-a extins riscul de diseminare la scară largă, în detrimentul transparenţei. Drept consecinţă, dezvoltarea sistemului bancar ascuns, puternic nereglat şi căruia îi lipseşte supravegherea adecvată a atrasă multă opacitate pe pieţele financiare şi a sporit riscurile sistemice. Încrederea în puterea de „auto-reglare” a pieţelor nu a adus rezultatele scontate.

Securizarea ipotecilor a răspândit riscul financiar în economie într-o manieră în care expunerea băncilor la împrumuturi nefavorabile a devenit, nominal, minimală. Cu toate acestea, refacerea ipotecilor prin obligaţiuni complexe cu împrumut colateralizat a îngreunat identificarea cui şi ce deţine. Ironic, inovaţiile financiare concepute pentru a diminua riscul de la nivel individual sau microeconomic au ajuns să îl crească la nivel macro, sporind astfel riscul sistemic. Mai mult decât atât, aceste inovări au favorizat comerţul speculativ.

Două dintre cele mai importante provocări actuale sunt legate de transparenţă şi lichidităţi. De asemenea, există o presiune spre a impune o contabilitate mai eficientă. După modul în care lucrurile se prezintă astăzi, băncile centrale şi IMF-urile tind să ofere procedee de retragere fără niciun comision. Instituţiile financiare pot fi înclinate spre a-şi disciplina comportamentul dacă ar fi supuse unor penalităţi pecuniare. De exemplu, se pot impune câteva măsuri de îndepărtare a speculaţiilor.

Din multe puncte de vedere, metodele clasice de evaluare a riscului au devenit depăşite. În ziua de azi, complexitatea instrumentarului disponibil pe piaţa financiară arată că aceste metode sunt lipsite de încredere. Metodele cantitative, folosite adesea în luarea deciziilor de investiţii şi în evaluarea riscurilor de pe pieţele financiare deţin, inerent, o eroare conceptuală intrinsecă. Riscul nu poate fi redus la câteva cifre, de aceea este nevoie de o descriere mult mai profundă. Daniel Dăianu, fostul Ministru de Finante al Romaniei, este de parere că „cea mai mare sarcină pe care o au de rezolvat legiuitorii este aceea de a combate răspândirea marilor riscuri sistemice, atunci când inovaţiile financiare iau amploare. De asemenea, s-a demonstrat că şi practicile regulatorii sunt depăşite. Sistemul actual încă funcţionează pe premisa că instituţiile bancare şi pieţele de securităţi sunt două entităţi diferite. În ziua de astăzi, această premisă nu mai este deloc fezabilă. Mai mult decât atât, încă nu s-a acordat atenţia necesară reglementării sistemului bancar din umbră. Astfel, este evidentă nevoia îmbunătăţirii cadrului de regularizare, care să deservească toate instituţiile, per ansamblu.”

Cadrul de regularizare Basel II a fost conceput pentru a preveni apariţia crizelor. Cel nou a prezentat totuşi erori de concepţie, subliniind nevoia probabilă de producere a unor instrumente de control contra-ciclice, pentru un mecanism care să conjuge cererile de capital cu rata de schimb din bănci şi cu preţul produselor, cât şi de constrângere a factorilor de influenţă.

Pachetele de compensări probabil că vor fi analizate atent. Dorinţele managerilor de a atinge anumiţi indicatori ai performanţei pe termen scurt nu se potrivesc întotdeauna cu planurile pe termen lung de extindere a companiei. Presiunea de a livra rezultate pe termen scurt poate produce daune pe termen lung. Schemele de compensare pot fi revizuite astfel încât asumarea de riscuri să nu fie recompensată în detrimentul prudenţei.