Funcția de antrenare-motivare - teorii motivaționale

CAP.I FUNCŢIA DE ANTRENARE – MOTIVARE

1.1 Definiţie şi importanţă

Nici o organizaţie nu poate avea succes fără un efort comun din partea membrilor săi.Din acest motiv managerii şi şcolile de management au elaborat teorii despre motivaţie.

Motivaţia reprezintă procesul mişcării unora din membrii organizaţiei prin alţii de a acţiona în direcţia obţinerii, atingerii atât a obiectivelor individuale , cât şi a celor organizaţionale.

În altă concepţie motivarea este vazută ca fiind procesul de selecţie,orientare şi menţinere a comportamentului uman.

Într-o altă opinie motivarea constă în factorii, cauzele, mobilurile care susţin comportamentul oamenilor şi adoptarea anumitor acţiuni.

Funcţia de antrenare – motivare încorporează ansamblul proceselor de muncă prin care se determină ca personalul firmei să contribuie la stabilirea şi la realizarea obiectivelor organizaţionale planificate. Motivarea personalului este fundamentul antrenării acestuia la realizarea obiectivelor organizaţionale.

Exercitarea corespunzătoare a acestei funcţii presupune respectarea unor cerinţe, printre care amintim:

• un sistem de comunicare eficient

• înţelegerea importanţei motivării

• folosirea delegării de autoritate

• alegerea corespunzătoare, pregătirea, perfecţionarea profesională şi promovarea personalului

1.2 Componentele motivaţiei

Motivţia are în componenţă două categorii de elemente. Acestea sunt:

A. Motivele

Sunt resimţite ca expresie a nevoilor şi aşteptărilor umane.Nevoile reprezintă lipsurile pe care o persoană le resimte la un moment dat. Aşteptările sunt speranţele oamenilor în existenţa unor şanse ce pot fi obţinute printr-un anumit nivel al efortului.

Nevoile se împart în două mari categorii:

• Nevoile primare sunt în general de natură fiziologică, universale dar diferă gradul de intensitate a manifestării lor de la un individ la altul. Exemple: setea, foamea, sexul, odihna, respiraţia, etc.

• Nevoile secundare sunt de natură socio – psihologică. Exemple: apartenenţă, putere, realizare, afecţiune, autoafirmare, etc.

Nevoile stau la baza obiectivelor pe care şi le propun persoanele pentru o anumită perioadă de timp (creşterea condiţiilor de locuit, asigurarea alimentaţiei, obţinerea celebrităţii, etc.) şi pentru care sunt dispuse să-şi asume anumite responsabilităţi.

B. Factorii motivaţionali sau stimulentele

Sunt elementele care determină o persoană să îndeplinească anumite acţiuni sau să adopte anumite atitudini. În funcţie de natura lor si de posibilitatea de a îndeplini anumite categorii de nevoi, factorii motivaţionali (stimulentele) pot fi grupaţi în:

• Stimulente economice sunt de natură economică şi prin ele se poate realiza o orientare instrumentală către muncă şi performanţă. Exemple : salariu, prime, participare la profit, etc.

• Factorii motivaţionali intrinseci sunt de natură psiho – intelectuală, prin ei realizându-se o orientare personală a individului faţă de muncă. Exemple: interesul faţă de postul ocupat, carieră, etc.

• Factorii motivaţionali relaţionali sunt legaţi strict de afect şi pot crea o orientare relaţională a individului faţă de muncă, punându-l în legătură cu alţi oameni. Aceşti factori cuprind satisfacţii legate de prietenie, munca în grup, dorinţa de afiliere şi de statut social.

Prin urmare este necesară identificarea nevoilor individuale ale angajaţilor unei organizaţii pentru ca acestea să fie corelate cu categoriile de stimulente care le pot oferi satisfacţii.

La polul opus motivaţiei se află demotivaţia care se caracterizează printr-o muncă de calitate inferioară, performanţe scăzute, insatisfacţie. Răspunsul angajaţilor la demotivaţie poate fi :

a) Pozitiv – angajatul dezvoltă un comportament activ –constructiv de găsire a cauzei blocajului şi de eliminare a ei sau un comportament activ – de compromis, care presupune substituirea obiectivului considerat prioritar cu altul, imediat urmărit.

b) Negativ – angajatul poate dezvolta un comportament materializat în frustrare. Frustrarea se prezintă sub mai multe forme:

• Agresiunea – constă în atacuri fizice sau verbale orientate spre anumite obiecte sau persoane

• Fixaţia – formă de comportament persistent, lipsit de capacitatea de adaptare şi prin care se repetă acţiuni inutile sau cu rezultate negative

• Regresia – constă în promovarea unor forme de comportament infantil sau primitiv