Furnizorii de servicii medicale. organizarea și funcționarea cabinetelor medicale

I. Noţiunea de serviciu public:

Noţiunea de serviciul public a apărut şi s-a dezvoltat treptat în contextul sporirii nevoilor generale ale societăţii omeneşti. Termenul de serviciu public a apărut pentru prima dată în doctrina juridică franceză, în prima ediţie a Tratatului de drept administrativ, apărut sub redacţia prof. Maurice Haurion (1892). De la naşterea sa termenul de „serviciu public” a putut fi întâlnit sub diverse aspecte, cum ar fi de exemplu „interes public”, „utilitate publică”, „interes general”.

Noţiunea de serviciu public este definită din mai multe de vedere, existând o mare varietate de servicii publice. Mircea Djuvara considera noţiunea de serviciu public ca fiind o noţiune relativ recentă în dreptul administrativ, care a apărut pentru satisfacerea cerinţelor membrilor unei colectivităţi umane. Trebuie făcută precizarea că nu este suficientă existenţa interesului unei persoane sau grup restrâns de persoane pentru apariţia unui serviciu public, fiind nevoie de interesele unei colectivităţi pentru anumite cerinţe.

De aceea, serviciul public poate fi definit ca fiind acea organizaţie de stat sau a colectivităţii locale, înfiinţată de autorităţile competente, cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii, în regim de drept administrativ sau civil, în procesul de executare a legii. Se mai poate spune că serviciile publice, înţelese în sens larg, sunt ansambluri de persoane şi bunuri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică, supuse autorităţii şi controlului acesteia.

II. Noţiunea de furnizori de servicii medicale:

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 95 din 14 aprilie 2006 , privind reforma în domeniul sănătaţii a apărut noţiunea de ,,furnizori de servicii medicale”. Astfel noţiunea generală de furnizor este definită abia ăn Titlul VIII al Legii, referitor la asigurările sociale de sănătate. Potrivit art. 210, alin.1 lit b) din lege, furnizorii ar fi ,,persoanele fizice sau juridice autorizate de la Ministerul Sănătaţii Publice pentru a furniza servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale’’, iar serviciile medicale definite la lit. c), alin. 1 al aceluiaşi articol sunt : ,,acele servicii nominalizate în pachetele de servicii, furnizate de către persoanele fizice şi juridice, potrivit prezentului titlu”. S-ar putea deduce astfel că furnizorii de servicii medicale sunt persoanele fizice sau juridice autorizate de Ministerul Sănătaţii Publice pentru a furniza acele servicii nominalizate în pachete de servicii potrivit titlului VIII din Lege, respectiv pachetul minimal de servicii (acordat persoanelor neasigurate), pachetul de servicii de bază (acordat persoanelor asigurate), pachetul de servicii facultativ (acordate persoanelor asigurate facultativ).

În încercarea de a detalia aceşti furnizori, articolul 245 precizează care sunt furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, care pot fi în relaţii contractuale cu casele de asigurări, respectiv:

- unităţile sanitare publice sau private, organizate conform prevederilor legale în vigoare, autorizate, evaluate şi selectate în condiţiile legii;

- farmaciile, distribuitorii şi producătorii de medicamente şi materiale sanitare;

- alte persoane fizice sau juridice care furnizează servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale.

Principalele drepturi şi obligaţii ale furnizorilor de servicii medicale

(1) Furnizorii au următoarele drepturi:

a) să încheie contracte cu asigurătorii de sănătate în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;

b) să fie informaţi de către asigurătorul de sănătate asupra motivului pentru care nu au fost selectaţi pentru încheierea contractului, în termen de 60 de zile de la transmiterea unei oferte;

c) sa li se deconteze contravaloarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate în baza contractelor încheiate cu asigurătorii; decontarea serviciilor medicale, medicamentelor şi a dispozitivelor medicale aferente lunii decembrie a anului în curs se face în luna ianuarie a anului următor;

d) să încheie contracte de furnizare de servicii cu unul sau mai mulţi asigurători.

(2) Furnizorii au următoarele obligaţii:

a) să pună la dispoziţia asigurătorilor de sănătate şi CNAS documentele justificative medicale cu privire la tipul serviciilor acordate şi calitatea acestora;

b) să aibă o conduită civilizată faţă de asiguraţi;

c) să utilizeze sistemul informatic şi informaţional unic integrat;

d) să utilizeze documentele şi formularele electronice sau pe suport de hârtie utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate;

e) să acorde servicii medicale decontate din fond numai la prezentarea cardului naţional sau a altor documente justificative care atestă calitatea de asigurat, in conformitate cu prevederile prezentei legi;

f) să acorde servicii medicale pe baza protocoalelor de îngrijire şi a traseelor clinice ale pacientului elaborate în vederea decontării şi agreate cu asiguratorii de sănătate cu care au contract.

g) să încaseze coplata/contribuţia personală de la asiguraţi în condiţiile acordului-cadru.

III. Asistenţa de sănătate publică:

Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.