Globalizarea și Schimbarea

Capitolul I

Globalizarea

I.1. Globalizarea, etapa a mondializarii

În perioada actuala, mondializarea este un proces care se dezvolta sub impactul a trei factori esentiali, respectiv:

1. Marirea dimensiunilor spatiului schimbului international prin integrarea unor noi state din America Latina, Europa Centrala si Rasariteana si Asia de Est. În anul 1947, schimburile de bunuri si servicii reprezentau 8 % din PIB-ul mondial, în anul 1967, circa 12 %, iar în anul 1998, 23 %;

2. Dereglementarea, care faciliteaza dezvoltarea schimburilor, mai ales în domeniul serviciilor;

3. Globalizarea întreprinderilor capabile sa-si integreze activitatile lor, în special cele de cercetare-dezvoltare, de aprovizionare, de productie si de comercializare, la scara mondiala. Ca efect al globalizarii pietelor si întreprinderilor, a aparut globalizarea concurentei. De aceea, consecintele succesului sau insuccesului competitiv pe o piata nationala nu vor fi mult timp limitate la acea tara, ci vor avea un impact important asupra competitivitatii de ansamblu a firmei, fiind resimtite pretutindeni în lume.

Globalizarea constituie, fara îndoiala, marea sfidare a zilelor noastre. Cine nu participa la procesul globalizarii este pierdut. Dar, cum se poate supravietui într-o economie supusa globalizarii ? Pare destul de simplu: cine este mai puternic, cine este mai rapid, etc.

Globalizarea economiei nu este un proces nou, primele sale simptome aparând cu mult timp în urma. Desigur ca, în fazele sale incipiente, procesul nu a cunoscut amploarea din zilele noastre. În evolutia sa, globalizarea a parcurs etape istorice distincte, devenind la sfârsitul secolului XX un concept cheie.

Ultima faza a mondializarii, globalizarea economiei reprezinta întrepatrunderea tot mai accentuata a economiilor nationale, reflectata în cresterea în cadrul fiecarei tari a rolului schimburilor comerciale, a investitiilor si capitalurilor straine în formarea Produsului Intern Brut (PIB). Aceasta înseamna ca o defectiune cât de mica într-o tara, respectiv slabirea unei verigi a lantului interdependentelor economice, poate conduce la blocarea întregului angrenaj, pentru ca aceiasi actori sunt prezenti pe toate pietele lumii.

Prin urmare, principala preocupare a specialistilor este de a limita efectele unui “accident” asupra altor zone ale planetei. Prima mare defectiune a aparut în anul 1994, când a avut loc prabusirea monedei mexicane, iar Fondul Monetar International (FMI) a intervenit cu succes, însa nu acelasi lucru s-a întâmplat ulterior (criza asiatica, criza din Rusia etc.). Prelungita criza financiara internationala, care face în medie o victima la 3 luni, a tinut capul de afis la Forumul economic mondial de la Davos (Elvetia), desfasurat la începutul anului 2000. Numerosii participanti (40 de sefi de stat, 255 de ministri si peste 1000 de oameni de afaceri) si-au manifestat îngrijorarea fata de rezistenta “maladiei” (crizei) la tratamentul administrat.

Referindu-se la fenomenul globalizarii, presedintele egiptean Hosni Mubarak declara:

“Satul global a luat foc si nici nu stim de unde s-a aprins. S-a reusit sa se stinga incendiul, dar au ramas câteva focare ce ameninta toata lumea.”

Înca din octombrie 1997, într-un raport al FMI intitulat “Perspectivele economiei mondiale”, se arata ca riscurile economice majore ale sfârsitului celui de-al doilea mileniu sunt:

I. riscul “împotmolirii” tarilor industrializate;

II. incertitudinile monedei unice europene (euro);

III. posibila stopare a fluxurilor de capital catre tarile în curs de dezvoltare.

Apare evident faptul ca prabusirea comunismului a dat nastere unei noi ere, în care burghezia câstiga din nou, astfel ca statele au o singura optiune: economia de piata. Totusi, este de remarcat faptul ca si dupa victoria zdrobitoare a sistemului capitalist asupra celui comunist, a continuat lupta dintre cele doua mari modele economico-sociale (neoamerican si renan) ale sistemului capitalist, în conditiile aparitiei unor economii nationale din ce în ce mai globalizate.

Efect sau cauza a victoriei sistemului capitalist asupra celui socialist, globalizarea reprezinta un proces care a suscitat si continua sa suscite un mare interes. Parerile specialistilor în domeniu sunt împartite: unii vad în globalizare un mit, un proces încheiat , altii considera ca aceasta se afla înca într-o faza incipienta, care da nastere unei noi stari a globalitatii, ale carei trasaturi sunt departe de fi pe deplin cunoscute. A devenit însa evident faptul ca, globalizarea constituie destinul implacabil spre care se îndreapta omenirea, toti fiind afectati într-o masura mai mare sau mai mica de desfasurarea sa ireversibila.

Lumea actuala a afacerilor se sprijina pe expansiunea pietelor la nivel global. Are loc astfel, trecerea treptata de la economia internationala la economia globala. Principalii actori ai acestei noi economii, o economie interconectata, devin corporatiile transnationale. În acest sens, pare îndreptatita opinia potrivit careia “nu exista nici un cotlon sau ungher al economiei în care schimbarea sau potentialul sa nu se produca, mânat(a) de tehnologie, piete si corporatii puternice, cu toate consecintele asupra tiparelor de munca, acestea la rândul lor reflectându-se asupra vietilor si relatiilor noastre personale”. Amplificarea si diversificarea relatiilor economice internationale de dupa încheierea celei de-a doua conflagratii mondiale au permis în special celor mai dezvoltate tari capitaliste sa realizeze o expansiune economica semnificativa, având corporatiile transnationale drept vectori ai reprezentarii intereselor lor.