Implementarea strategiei - Etapă decisivă în transpunerea în practică a strategiei

Conceptul de strategie vine din liba greacă (stratos = arme și agos = conduc), cunoscuta publicație Larousse definind strategia ca fiind “arta de a coordona forțele militare, politice, economice și morale implicate în conducerea unui conflict sau în pregătirea apărării unei națiuni sau a unei comunități de națiuni”.

Mult timp rezervat artei militare, în ultimii treizeci de ani, pe plan mondial, conceptul de strategie a intrat în vocabularul cotidian al managerilor, atunci când ne referim la conducerea firmei, iar planificarea strategică a devenit parte integrantă a funcționării marilor firme. Această extensie se aplică foarte bine având în vedere că este foarte posibil și ușor să adaptezi firmei marile principii ale strategiei militare enunțate de CLAUZEWITZ (general prusac în epoca napoleoniană): repartizarea mijloacelor, rapiditate, disponibilitate și motivare (Deac V., Bâgu C., p.11).

În plan economic, obiectivul esențial este de a convinge clienții să cumpere produsele proprii și de a realiza din această activitate profit. Căile principale în acest sens sunt deținerea și eventual majorarea cotei de piață și controlul costurilor. “Distrugerea” concurenței nu reprezintă în sine o condiție a succesului, fie și numai datorită faptului că pot apărea alții în locul celor dispăruți.

Interesul pentru strategie manifestat în cadrul firmelor a fost provocat de faptul că mediul extern a devenit din ce în ce mai imprevizibil, fără legătură cu trecutul și, în consecință, obiectivele singure nu mai constituiau o bază suficientă pentru decizia de reorientare (Dinu E., p.23).

O întrebare care se ridică tot mai des atunci când se vorbește de strategie este următoarea: Care este realitatea ce poate fi observată în cadrul firmelor?

Într-un trecut nu prea îndepărtat pe plan mondial dominaseră anumite idei legate de managementul firmei. Era vorba de raționalizarea deciziilor, descentralizarea deciziilor (metode participative de management), o disponibilitate fără limite a resurselor, etc. Toate aceste idei au condus la proliferarea unor metode și tehnici formalizate de management (Bărbulescu C., p.44).

Abordarea clasică acordă încredere deplină capacității manageriale în adoptarea de strategii care să determine maximizarea profitului, mai ales prin stabilirea de planuri pe termen lung. Von Neumann și Morgenstern plasează în centrul concepției lor despre strategie figura singular a “generalului” , abordând strategia ca pe un “joc” complex de acțiuni și contra-acțiuni între companii interdependente (Dinu E., p.23).

O abordare originală în domeniul stabilirii orientărilor strategice este cea bazată pe conceptul de forță motrice, propusă de Benjamin Tregoe și John Zimmerman în lucrarea lor “Top management strategic” apărută în 1980. Potrivit acestor autori, forța motrice este aceea care determină în cadrul unei întreprinderi evantaiul produselor care trebuie executate și piețele pe care trebuie vândute aceste produse. La nivelul unei întreprinderi pot fi identificate nouă forțe motrice, ca: produsele oferite, cerințele pieței, tehnologia, capacitatea de producție, metodele de vânzare, metodele de distribuție, resursele naturale, dimensiunea talie-creștere și randament-beneficiu forță motrice (Dinu E., p.25).

II. Prezentarea generală și acțiuni oportune care garantează succesul implementării strategiei

Implementarea strategiei este decisivă pentru reușită. Implementarea este un proces riguros care implică o serie de activități conectate logic care permit unei organizații să adopte o strategie și să o facă să funcționeze (Hrebiniak, L.G., P.12).