Interdependența dintre management, calitate, problemele educației și particularitățile societății actuale

I.1. EDUCAŢIA ÎN PERSPECTIVA PROCESULUI „EDUCAŢIE ŞI FORMARE 2010” (PROCESUL LISABONA)

România a intrat la 1 ianuarie 2007 în rândul elitei ţărilor Europei şi, implicit, obiectivele strategice ale Uniunii Europene au devenit şi ale ei. Unul dintre acestea, fixat în cadrul Consiliului Europei desfăşurat la Lisabona în martie 2000, prevede că până în anul 2010 Uniunea Europeană să devină „cea mai avansată economie şi societate bazată pe cunoaştere”. Realizarea acestui obiectiv presupune:

- deschiderea tuturor sectoarelor economice către competiţie;

- încurajarea inovării şi a investiţiilor;

- modernizarea sistemului social, inclusiv modernizarea sistemelor educaţionale;

- o abordare mai coerentă şi mai sistematică pentru implementarea deciziilor.

Tot în cadrul acestei întruniri s-a stipulat faptul că „oamenii reprezintă principalul bun al Europei şi trebuie să constituie punctul central al politicilor Uniunii”.

În consecinţă, în cadrul Consiliului Europei desfăşurat la Stockholm ţinut în martie 2001, au fost adoptate cele trei importante obiective strategice ale educaţiei:

- îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemelor de educaţie şi formare profesională din Uniunea Europeană;

- facilitarea accesului universal la educaţie;

- deschiderea sistemelor de educaţie şi formare profesională către spaţiul european.

Ulterior, Consiliului Europei desfăşurat la Barcelona în martie 2002 a adoptat „Programul detaliat de lucru privind implementarea obiectivelor sistemului de educaţie şi formare profesională din Uniunea Europeană”. De atunci, întregul proces de aplicare a acestui program a fost denumit „Educaţie şi formare 2010” sau „Procesul Lisabona”.

Rezultă că pentru fiecare stat membru, inclusiv pentru România, educaţia trebuie să reprezinte o „prioritate naţională”. La nivel statal, aceasta impune, printre altele, crearea unui sistem naţional de învăţământ „transparent”, adică oamenii înţeleg sistemul şi că există un acord general privind evaluarea competenţelor. Calitatea educaţiei trebuie să devină vizibilă şi tangibilă pentru cei interesaţi. În acest fel, rezultatele educaţiei şi formării într-un stat pot fi transferate în cadrul Uniunii Europene.

În cadrul ultimelor summit-uri europene s-a desprins, de asemenea, concluzia că sistemul de învăţământ trebuie să dispună de mecanisme de asigurare a calităţii.

Astfel, se vor crea condiţiile de respectare a art. 149 din Tratatul Uniunii Europene, în care calitatea educaţiei este o „prioritate naţională” pentru fiecare Stat Membru.

I. 2. DEFINIREA CALITĂŢII ŞI A MANAGEMENTULUI CALITĂŢII

I.2. 1. DEFINIREA CALITĂŢII

Preocuparea pentru calitatea produselor realizate este străveche. De a lungul timpurilor s-a dezvoltat semnificaţia conceptului de calitate. Un impact deosebit asupra lărgirii conceptului de calitate a fost trecerea la producţia şi consumul de masă a produselor. Noţiunea de calitate devine din ce în ce mai complexă, iar preocuparea pentru definirea ei considerabilă.

Un moment de referinţă în evoluţia conceptului de calitate este cel al apariţiei standardului ISO 8402, prin care se ajunge la consensul internaţional în ceea ce priveşte termenii, definiţiile şi conceptele aplicabile calităţii. În conformitate cu acest standard, prin calitate se înţelege ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unei entităţi care îi conferă acesteia aptitudinea de a satisface necesităţile exprimate şi implicite, adică să satisfacă pe deplin clientul.

Standardul ISO 9000:2000 aduce o nouă viziune asupra conceptelor specifice calităţii, calitatea fiind definită aici ca: măsura în care un ansamblu de caracteristici implicite satisface cerinţele.

Prin cerinţă se înţelege nevoia sau aşteptarea care este declarată, implicită sau obligatorie, iar caracteristica este o trăsătură distinctivă de natură: fizică, senzorială, comportamentală, temporară sau funcţională.

Din punct de vedere industrial, calitatea este o ţintă bine precizată.

De-a lungul timpului, calitatea în învăţământ (sau sinonimul ei - calitatea educaţiei) a fost un termen foarte des utilizat, dar fără o delimitare clară. În Ordonanţa de urgenţă nr. 75 din 12 iulie 2005 privind asigurarea calităţii educaţiei se precizează: “Calitatea educaţiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt satisfăcute aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate”.