Leadership

I. INTRODUCERE

Studiul leadershipului constituie cel mai important aspect din procesul de pregătire al comandanţilor militari la toate nivelurile de comandă. Acesta, conferă încredere în capacitatea de a conduce, abilitatea de a insufla încredere şi capacitatea de a câştiga prin propriul exemplu şi personalitate voinţa celorlalţi de a te urma fără ezitare.

Peter DRUCKER (specialist de marcă în domeniul managementului din ultimii 40 ani) descrie adevăratul lider ca fiind: un om cu o viziune dincolo de orizont, o performanţă dincolo de standard, o personalitate dincolo de limite.

În centrul conceptului de leadership este contractul psihologic între lider şi subordonaţi; aceasta presupune ca fiecare să-şi aducă o contribuţie consimţită la îndeplinirea obiectivului comun. Acest tip de contract poate exista numai atâta timp cât părţile sunt de comun acord şi îşi continuă colaborarea în activităţile de grup; până şi schimbările contractuale sunt consimţite de ambele părţi.

Leadership este arta prin care influenţând şi direcţionând oamenii obţii respectul, încrederea şi cooperarea acestora. Scopurile lidership-ului sunt: îndeplinirea misiunii şi bunăstarea trupelor.

EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE LEADERSHIP

- 1922 - Henry Fayol sistematizează activităţile managementului, utilizând conceptele anterioare ale lui Machiavelli şi Frederick Taylor privitoare la eficienţa funcţionării unei organizaţii orientate spre îndeplinirea unui obiectiv. Acesta a elaborat 14 principii care sunt respectate şi în prezent şi totodată a emis teoria că liderii pot fi formaţi folosind aceste principii şi că nu numai unii oameni sunt „născuţi să fie lideri”.

- 1945 – în urma celui de-al doilea război mondial, a fost recunoscut faptul că eficienţa unui lider depinde în mare măsură de contextul în care se exercită actul de conducere şi de modul în care influenţează subordonaţii; deasemenea a fost reliefat faptul că posesia calităţilor specifice de către un lider nu duce automat la succesul acestuia.

- 1960 – leadershipul (adoptat de sistemul militar) este studiat separat de management, fiind deja trasată prima diferenţă între cele două – managementul însemna planificarea şi organizarea în vederea execuţiei unei misiuni, iar leadershipul reprezenta îndeplinirea propriu-zisă a misiunii.

- Prezent – sunt emise teorii cu privire la leadership care îmbină noţiuni de psihologie, sociologie şi management.

Conducerea - noţiuni de bază -

***Pentru societate, organismul militar reprezintă mijlocul, sistemul prin care ea îşi asigură prevenirea şi respingerea unei agresiuni împotriva teritoriului naţional.

Lupta armată, întreaga activitate a organizaţiei militare în timp de pace sunt prin natura lor colective.

Ca în orice domeniu, activităţile de grup necesită o conducere capabilă să pregătească, să declanşeze, să focalizeze şi să coordoneze eforturile umane şi pe cele materiale în locurile şi în momentele potrivite, în vederea îndeplinirii obiectivelor ordonate sau asumate din proprie iniţiativă.

Liderul, scris încă uneori şi leader, reprezintă un conducător din sfera relaţiilor interpersonale (lider de opinie, lider politic, religios, conducătorul unui grup).

În sens strict, comandantul nu este manager, ci lider. Poate cu excepţia şefilor militari ai întreprinderilor industriale, deşi pentru conducerea efectivă a laturii gospodăreşti ei dispun de ajutoare cu rol de manageri.

În lucrări de profil, apărute în ultimii ani în ţări de limba engleză, leadership-ul înseamnă doar conducere a oamenilor, nu şi componenta administrativă, de natură materială.

Liderul militar este acea persoană, subofiţer, ofiţer sau general care, îndeplinind ori nu o funcţie de comandă, reuşeşte, prin calităţile personale, prin pregătire, capacitate de comunicare, conduită, charismă, să mobilizeze energiile celorlalţi, să-i angajeze în acţiuni.

Conducerea (managementul, comanda) în general, reprezintă activitatea specializată, ştiinta şi arta de a determina pe alţii - indivizi sau grupuri - să facă ceea ce trebuie să facă, ce corespunde nevoilor, sarcinilor organizaţiei.

Aşadar, comanda semnifică acţiunea complexă prin care comandanţii (şefii) investiţi cu autoritate oficială, formală îi determină pe subordonaţi să acţioneze, în timp de pace şi de război, în conformitate cu misiunile încredinţate organismului militar de către conducerea politică a statului.

Autoritate oficială (formală) înseamnă în ultimă instanţă dreptul legal acordat şefului de a decide, de a încredinţa misiuni şi de a folosi, la nevoie, constrângerea împotriva celor care nu-şi îndeplinesc obligaţiile.

Pentru exercitarea comenzii, şefii trebuie să fie competenţi, adică să aibă anumite aptitudini şi abilităţi de ordin intelectual, emoţional, volitiv, comunicaţional şi organizatoric. De asemenea, să prezinte garanţii de integritate morală, de loialitate faţă de institutie. Aptitudinile au, cum se ştie, o bază ereditară, iar abilităţile se dobândesc prin instruire şi educare, consolidându-se prin antrenament, desigur dacă există aptitudinile necesare.

Conducători oficiali şi neoficiali

În afară de şefii numiţi prin ordin(lideri formali), care răspund moral, disciplinar, administrativ (pecuniar) şi penal pentru felul cum se achită de obligaţii, există şi conducători (lideri informali) neoficiali. Autoritatea lor este dobândită pe calea recunoaşterii ei, de obicei spontane, neimpuse, de către membrii grupului, format dintr-un numar relativ mic de indivizi. Liderul informal îşi exercită rolul în virtutea unei puternice inclinaţii naturale a multor oameni de a-şi manifesta puterea asupra altora. În acelaşi timp, este util să se reţină că majoritatea semenilor noştri resimt şi nevoia de a se subordona, care poate fi percepută şi ca degajare de obligaţia de a decide singur într-o sumedenie de împrejurări.

Spre deosebire de liderii oficiali, cei informali nu dau ordine a căror neexecutare ar atrage după sine sancţiuni regulamentare ori legale.

În ceea ce ne priveşte, suntem de acord că şefii pot fi, într-adevăr, făcuţi doar cu condiţia selectării lor în acord cu un anume set de valori, de criterii care să "certifice" existenţa unui anume potenţial. Nimeni nu este bun la orice, dar oricine este bun la ceva. Cea mai bună dovadă o constituie promoţiile masive de cadre tinere de toate armele, dar despre care din păcate nimeni nu poate spune cu mâna pe inimă câtă empatie, câtă capacitate de decizie etc. vor manifesta ele odată ajunse în faţa subunităţilor

Pentru o continuă dezvoltare şi îmbunătăţire a calităţilor de lider trebuie să ai o bază solidă de cunoştinţe pe care să începi să construieşti viitoarea carieră.

Funcţiile conducerii

Rolul, raţiunea de a fi a conducerii este aceea de a face ca, prin intermediul activităţii, lucrurile să evolueze în direcţia necesară şi în ritmul dorit. Scopul general al activităţii de conducere constă în crearea şi menţinerea unor condiţii favorabile atingerii obiectivelor puse în faţa organizaţiei.