Leadership eficient în organizație

• Definirea conceptului de putere

Abordările puterii sunt multiple, ca şi definiţiile sale. Într-o perspectivă relaţională, puterea lui A asupra lui B corespunde capacităţii lui A de a obţine ca, în negocierea sa cu B, termenii schimbului să îi fie favorabili. Finkelstein şi Lee Hickson definesc puterea ca fiind capacitatea unei persoane de a-şi exercita şi impune voinţa. D. Robey, G. Salanick si J. Pfeffer, alţi cunoscuţi specialişti, definesc puterea ca fiind calitatea (capacitatea) unei persoane de a determina realizarea anumitor elemente în modul în care ei doresc să fie îndeplinite.

Puterea este o axă şi prima resursă principală a lideriatului.

Literatura de specialitate defineşte puterea ca fiind capacitatea de a exercita influenţă asupra comportamentului oamenilor.

Puterea, în contextul managementului organizaţiei, desemnează capacitatea unui salariat sau proprietar de a influenţa derularea deciziilor, acţiunilor şi comportamentelor altor componenţi ai organizaţiei, corespunzător concepţiei şi voinţei sale.

Puterea unei persoane este cu atât mai mare cu cât influenţa sa este mai puternică.

Cuvântul putere provine de la latinescul „potere” care semnifică faptul de a putea face ceva. Pe de altă parte, cuvântul „putinţă”, deşi are aceeaşi rădăcină, înseamnă potenţialitate sau capacitatea eventuală de a face ceva. Cuvântul ,,putere” este legat de ideea de transformare a ceva sau a cuiva; mai mult, el semnifică a se impune şi a impune altora ceva. Deci, comparând cele două cuvinte se ajunge la următoarea explicaţie: cuvântul „putere” înseamnă mai mult, şi anume o relaţie de influenţă şi de control între persoane, mai precis, o voinţă exercitată asupra unui grup de indivizi în scopul de a modifica comportamentul lor. Deci puterea presupune un cuplu:

- cel care deţine puterea, pe de o parte;

- cel care se supune şi consimte acest lucru, pe de altă parte. Aşadar, fără subordonaţi nu se poate exercita putere.

Pentru înţelegerea şi executarea puterii în cadrul organizaţiei sunt esenţiale cunoaşterea şi înţelegerea surselor de putere în organizaţie. Există două categorii de surse ale puterii: individuale şi organizaţionale.

• Sursele individuale ale puterii

- derivă din caracteristicile proprii fiecărui salariat:

a) Posibilitatea de a recompensa are la bază dreptul unei persoane, de regulă un manager sau un proprietar, de a acorda anumite recompense în cadrul organizaţiei.

b) Posibilitatea de a pedepsi are la bază competenţa unui manager sau proprietar de a iniţia şi aplica pedepse asupra unor salariaţi ai firmei atunci când aceştia se abat de la reguli.

c) Poziţia formală a individului în organizaţie rezultă din percepţia pe care componenţii unei firme o au asupra faptului că anumite persoane, de regulă managerii, sunt investiţi să execute influenţa asupra altora.

d) Charisma personală, ce decurge din calităţile pe care un salariat le posedă, din leadership-ul pe care în mod natural este capabil să îl exercite asupra celorlalţi, indiferent de postul ocupat în organizaţie.

e) Autoritatea cunoştinţelor sale de expert, urmare a posedării de către o anumită persoană a unui ansamblu de cunoştinţe şi know-how într-un anumit domeniu important pentru organizaţie.

f) Dorinţa personală de putere, denumită şi nevoia de putere, rezidă în manifestarea unei preocupări intense de a obţine putere managerială în condiţiile depunerii unor eforturi intense, ale cheltuirii unei mari cantităţi de energie.

g) Capacitatea de a armoniza decizii şi acţiuni ale altor persoane, bazată pe priceperea de a argumenta anumite puncte de vedere şi de a convinge pe alţii de justeţea soluţiilor propuse.

h) Încrederea în sine şi în ideea sau poziţia susţinută este o precondiţie pe care o persoană o are asupra altora.