Liderul Jimmy Hoffa

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 3143
Mărime: 25.74KB (arhivat)
Publicat de: Petre T.
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Cunoștiințele mele, dobândite de-a lungul vieții și informațiile obținute în cadrul cursului de Leadership și comportament organizațional, mă determina să îmi încep referatul despre un lider, făcând precizarea că există foarte multe persoane ce au fost și încă sunt considerați lideri, în diferite domenii. Aceștia sunt numiți lideri, deoarece dețin abilitățile și aptitudinile necesare și folosesc cunoștiințele acumulate pentru a coordona și conduce grupuri de oameni în scopul realizării obiectivelor propuse și asumate.

Chiar dacă nu există un tipar în care trebuie să se încadreze obligatoriu un lider, totuși, pentru ca munca lor să dea rezultate există niște lucruri esențiale ce trebuie îndeplinite, indiferent de context sau de domeniul de activitate.

Un lider trebuie să dețină capacitatea de a-i motiva pe cei pe care îi conduce, el trebuie să fie un exemplu pe care ceilalți să-l urmeze, dar și să ofere ajutor, atunci când este nevoie.

Nu în ultimul rând, printre abilitățile unui lider de succes se află și capacitatea de a se adapta, iar când vorbim despre adaptare trebuie să ne gândim atât la puterea de a interacționa cu oameni diferiți, cât și la capacitatea de a ințelege cum funcționează anumite industrii sau care sunt nevoile partenerilor de business.

Au existat totuși și persoane despre care se spune că fac parte din categoria marilor lideri sau a celor mai importanți lideri. Din informațiile istorice și din cărțile cu tematică am aflat că, de-a lungul timpului, marii lideri au apărut și și-au desfășurat activitatea, atunci, când raporturile economice, politice și sociale, dintre indivizii societății se alterează, iar viitorul economic, politic sau social este incert, deci când ordinea de drept dintr-un stat se clatină.

O astfel de situație a existat in perioada de criză economică mondială, dintre anii 1929 -1933, iar în aceasă perioadă a devenit celebru James Riddle Hoffa (Jimmy Hoffa ), cel mai important lider sindical din America și poate cel mai important lider sindical din lume.

Jimmy Hoffa s-a născut în 14 februarie 1913, în orășelul Brazil din statul Indiana, părinții săi fiind imigranți de origine germană. În anul 1922, familia Hoffa se mută în orașul Clinton, Indiana (SUA), pentru doi ani, apoi în centrul industrial Detroit, într-un cartier muncitoresc .

Încă din copilărie, Jimmy Hoffa, dă dovadă de ambiție și dorință de impunere și afirmare ca șef, prin forța pumnilor, o metodă brută, dar prin care el reușește să se impună ca lider în fața celorlalți copii din cartier și în fața colegilor de școală. Datorită modului brutal de acțiune copii l-au numit ”țărănoi”. Poate și datorită faptului că rămâne orfan de tată, încă de la vârsta de 7 ani, el dă dovadă de responsabilitate și implicare, prin faptul că, după orele de școală, muncea ca și comisionar pentru a-și ajuta familia.

În anul 1932, la vârsta de 19 ani, Jimmy Hofa se înscrie în sindicatul ”Teamsters”, un sindicat al camionagiilor și pompierilor , chiar dacă el nu a lucrat niciodată ca șofer sau pompier: Jimmy Hoffa dă dovadă de reale aptitudini de comunicare, organizare și lucru în echipă, prin activitatea desfășurată, ca și membru de sindicat, în contextul în care muncitorii erau foarte nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă . Pot spune că și datorită acestor calități, Jimmy Hoffa reușește să fie acceptat, apreciat și să arate că este un membru de încredere, și că va munci, cu pasiune pentru obiectivele organizației. Jimmy Hoffa dă dovadă de perseverență în acțiunile sale și dovedește că are și capacitatea de a intui ce schimbări pot avea loc în viitorul organizației și al drepturilor muncitorilor.

Pentru a putea evidenția renumele de lider al lui Jimmy Hoffa, voi încerca să evidențiez și să justific și alte calități pe care un lider trebuie să le aibă iar el prin activitatea de leedership efectuată, a dovedit că le-a avut. Un lider trebuie să fie iubitor, încurajator, accesibil, neînfricat, etic, responsabil, serviabil, modest, inspirațional și perseverent, atribute necesare oricarui lider în procesul de leadership în cadrul unei organizații.

Pentru a exemplifica denumirea de ”lider” a lui Jimmy Hoffa, voi detalia prin exemple calitățile menționate anterior:

Bibliografie

Hoffa, James R., The trials of Jimmy Hoffa: An autobiography, H. Regnery Co, 1970.

Hoffa, James, The Real Story, Stein & Day Pub; 1975;

James, Ralph și Estelle James, Hoffa and the Teamsters: A Study of Union Power, Van Nostrand, 1965;

Moldea, Dan, The Hoffa Wars: Teamsters, Rebels, Politicians and the Mob, Paddington Press, New York and London, 1978;

Preview document

Liderul Jimmy Hoffa - Pagina 1
Liderul Jimmy Hoffa - Pagina 2
Liderul Jimmy Hoffa - Pagina 3
Liderul Jimmy Hoffa - Pagina 4
Liderul Jimmy Hoffa - Pagina 5
Liderul Jimmy Hoffa - Pagina 6
Liderul Jimmy Hoffa - Pagina 7
Liderul Jimmy Hoffa - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Liderul Jimmy Hoffa.docx

Alții au mai descărcat și

Aspecte practice privind auditul calității

3.4. Metodologia auditului sistemelor calitatii Standardul international ISO 10011 stabileste principiile, criteriile, practicile de baza si...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Sicomed - History and Development

WHO and HOW MADE IT POSSIBLE? In order to get where Sicomed has got one has to be very talented, very intelligent an also very patient. The...

Te-ar putea interesa și

Managementul Resurselor Umane

SUBIECTUL 1 Cultura şi Filosofia Organizaţională – Elemente specifice la SC SILVAROM SA Descrierea organizatiei: Este o societate cu capital...

Ai nevoie de altceva?