Management Comparat

CAPITOLUL I

GENEZA MANAGEMENTULUI COMPARAT

1.1 Conceptul de management

Ca şi în cazul altor ştiinţe, originea managementului comparat este rezultatul evoluţiei disciplinei de management, a relaţiilor acesteia cu alte ştiinţe şi a caracterului universal al conceptului de management, a rolului acesteia în lumea care într-un mod succint vor fi prezentate în cele ce urmează.

Pentru a înţelege mai bine obiectul şi conţinutul conceptului de management comparat este necesar să abordăm în primul rând etimologia conceptului de management aşa cum este el folosit şi acceptat pornind de la origini şi până în prezent. Folosit iniţial în ţările anglo-saxone conceptul de management a cunoscut o rapidă extindere pe toate meridianele globului şi în toate compartimentele vieţii economico-sociale. Derivând din latinescul manus (mână), ea reprezintă ca expresie literară omul de manevrarepilotare.

Cuvântul a trecut în limba franceză moriege – apoi în limba italiană, cuvântul menegio – a primit sensul de manevrare-pilotare; a trecut în limba engleză sub forma cuvântului „to manage” care se traduce prin „a administra”, „a conduce”. Englezii au derivat apoi în „manager” şi „management” ceea ce înseamnă „conducător şi conducere”. Deci, verbul „to manage” primeşte sensul de folosire cu dibăcie a unor fenomene din afară.

1.2 Rolul managementului în lumea contemporană

Problemele de management constituie o necesitate extremă de natură să determine succesul sau eşecul aplicării reformei economice. Asigurarea succesului reformei economice impune rezolvarea unui şir întreg de probleme, solicitând interes pe orice manager. Managementul ca teorie şi practică constituie o cale ştiinţifică de rezolvare a problemei puse conducerii în procesul complex al reformei economice şi sociale, a interdependenţelor şi a schimburilor care caracterizează lumea contemporană extrem de dinamică, asigurând dezvoltarea adecvatelor probleme; sistemică, raţională în vederea atingerii cu succes a implementării reformei economice. Pentru a se asigura din timp succesul activităţilor de natură economico-socială a progresului economic si pentru a fi capabili să determine la timp direcţia de dezvoltare a firmelor pe care le conduc managerii vor trebui să aibă în atenţie, următoarele aspecte:

a) viitoarea dinamică şi structură a populaţiei;

b) evoluţia economiei mondiale;

c) schimbările de mediu înconjurător;

d) evoluţia conceptelor şi proceselor politice;

e) politica socială.

Societatea actuală a devenit pluralistă, ceea ce impune ca managerii să înveţe să gândească politic. Machiavelli a înţeles politica ca „artă a posibilului” şi tot în limbaj politic satisfăcător înseamnă un compromis acceptabil. Acest gen de compromis va trebui să îl realizeze şi managerul din nevoia de a armoniza raportul dintre resurse şi obiective exprimate sub formă de rezultate.

Teoretic aceste realităţi impun o conducere participativă, care impun în management talente noi, cunoştinţe noi, atitudini şi mentalităţi noi. Pentru a avea capacitatea de a răspunde acestor cerinţe, managerul trebuie să-şi însuşească în profunzime managementul, să cunoască modul cum a evoluat şi să stăpânească metodele sale analitice, totodată trebuie să aibă în vedere faptul că el va trebui să abordeze latura practică sprijinindu-se pe o foarte bună pregătire teoretică, va trebui să posede cunoştinţe tehnice, economice, juridice, ale ştiinţelor politice şi psihosociologice pe care trebuie să le împletească cu activitatea cotidiană de conducere, fapt ce este determinat de raportul managementului cu alte ştiinţe.

1.3 Etapele unui studiu complex de management comparat

Studiile de management comparat se diferentiază de studiile de management general prin anumite particularităti, determinate de faptul că primele se desfăsoară în mai multe culturi, în tări care diferă sub aspectul nivelului de dezvoltare, al obiceiurilor etc. Una dintre aceste particularităţi se referă la complexitatea studiilor de management comparat. Cu cât numărul culturilor investigate este mai mare si evantaiul aspectelor de management este mai larg, cu atât sporeste si complexitatea sa. În plus, complexitatea este amplificată si de volumul sensibil mai mare de interdependenţe analizate. Nancz Adler, reputat specialist în managementul comparat a identificat câteva etape în

realizarea studiilor transculturale:

1. Stabilirea scopurilor cercetării

Investigatiile de management pot avea în vedere două categorii de scopuri:

teoretice – se referă la dezvoltarea unei teorii echivalente (stabilirea unei tipologii a managerilor sau a fundamentelor organizatorice pe care se bazează structurile de organizare ale firmelor industriale);

practice – se referă la conturarea si dezvoltarea unor abordări de management sau a unor comportamente sociale adecvate în cadrul diferitelor culturi (stabilirea celor mai des utilizate sau eficace optiuni strategice de dezvoltare a unor companii, proiectarea unor modalităti eficace de motivare a personalului).

În scopul formulării obiectivelor studiului, trebuie solutionate câteva probleme precum: delimitarea comportamentelor identice si a celor echivalente, stabilirea gradului de omogenitate a populatiei, stabilirea aspectelor comportamentale considerate universale si specifice.

2. Precizarea tematicii de cercetare

Referitor la tematica studiului trebuie să se urmărească îndeplinirea a trei cerinte:

conceptuală – subiectul să fie echivalent, în sensul că definirea conceptului trebuie să

prezinte aceleasi caracteristici esenţiale în fiecare cultură investigată;

importanta subiectului – subiectul supus cercetării să detină în cadrul fiecărei culturi o

pozitie marginală sau centrală;

locul – specificitatea subiectului să fie egală în cadrul culturilor considerate, în sensul că ele prezintă sensibilităti politice si religioase similare.

3. Esantionarea subiectilor

Esantionarea presupune stabilirea subiectilor care intră în sfera cercetării, dimensionarea judicioasă a esantionului, selectia culturilor de investigat, optiunea pentru un esantion reprezentativ sau pereche si asigurarea independentei culturilor în cadrul esantionului. Esantionul reprezentativ este cel care reflectă particularitătile culturale ale întregii populatii dintr-o tară sau grup, iar esantionul pereche este cel care este echivalent din punct de vedere functional. Acesta din urmă se utilizează în cazul cercetărilor care vizează subiecte concrete privind practica managerială, de mai mică amploare.