Management European

Introducere

Motivul care a stat la baza alegerii acestei teme este experiența dobândită de-a lungul celor aproape 8 ani în care am lucrat în cadrul Camerei de Comerț Caraș-Severin. Apreciez literatura existentă asupra acestei teme ca fiind greu de găsit, aproape inexistentă.

Mi-am propus sa studiez diferitele tipuri de modele culturale.

Încercarea de aplicare a unei anumite metode de management, în cazul unei firme multinaţionale, poate avea efectul scontat în anumite filiale iar în altele (din alte ţări) efectele dorite nu sunt realizate, procesul de aplicare a lor este dificil, întâlnind opoziţie implicite şi uneori chiar explicită a personalului local.

Un răspuns la problematica de mai sus este dat de către abordarea asupra managementului internaţional centrat pe cultură.

Această abordare este cunoscută mai ales sub denumirea de management intercultural („cross-cultural management”).

Trăsatura esenţială a concepţiilor constă în faptul că managementul firmei este puternic determinat de o serie de factori printre care şi cultura naţională a ţării în care firma îşi desfăşoară activitatea.

Alte probleme speciale apar atunci când o firmă îşi începe expansiunea internaţională; în acest caz ea se confruntă cu alte firme şi oameni din alte ţări decât cei din ţara de origine. Aceşti oameni şi firme aparţin altor culturi, diferite de cultura ţării de origine a firmei. Aceste culturi pot fi mai mult sau mai puţin asemănătoare, dar în nici un caz ele nu sunt identice. Ca atare, contactul dintre firme şi oameni aparţinând unor culturi diferite generează probleme noi care nu pot fi rezolvate eficient şi eficace apelând la soluţii provenind dintr-o singură cultură.

Normele culturale naţionale îşi pun amprenta asupra comportamentului membrilor culturii respective influenţând şi modul în care aceeştia îi tratează pe toţi cei cu care vin în contact, inclusiv pe cei care provin din alte culturi.

Referitor la firme, se poate spune că cultura naţională influenţează, după caz, fie modul de conducere al firmei, fie aşteptările subordonaţilor de a fi conduşi, fie modalitatea de comunicare în cadrul organizaţiei.

1. CULTURA

1.1 Definirea culturii

Esenţa unei culturi este modul în care grupurile de oameni înţeleg şi interpretează lumea în care trăiesc, sau, mai general, cultura este calea prin care societăţile umane îşi găsesc soluţii la problemele pe care le au.

O caracteristică esenţială a culturii este aceea că ea se învaţă, nu se moşteneşte genetic. Ea provine din mediul social al individului, pentru că ea este un fenomen social situat deasupra individului.

Cultura este aşa-numita “moştenire socială” a unei societăţi, mulţimea convingerilor, modalităţilelor şi regulilor de comportament transmise din generaţie în generaţie. Ea impune deci un anumit comportament acceptat şi considerat ca normal de către ceilalţi membri ai grupului respectiv; regulile şi normele impun individului un mod de comportare care să asigure menţinerea în funcţie a sistemului social.

Cultura se poate schimba prin adaptare, numai dacă se modifică condiţiile care o influenţează, apoi se formează noi norme şi feluri de comportament care prezintă o reacţie la schimbări. În final, noile norme sunt acceptate ca normale de căte membrii grupului.

1.2 Elementele unei culturi

Orice cultură este organizată pe nivele, pe straturi. Pe stratul exterior se găsesc artefactele, creaţiile materiale, vizibile ale unei culturi. Mai greu de identificat sunt normele, care se situează pe nivelele din interior. Pe cel mai adânc nivel se situează valorile ca o realitate ce nu trebuie explicată, fiind acceptate ca atare.

Conceptul de cultură este acoperit aproape complet de 4 termeni:

- simboluri;

- eroi;

- ritualuri;

- valori, care formează, în această ordine, dinspre exterior înspre interior structura unei culturi.

- Simbolurile sunt creaţiile unei culturi; cuvinte, gesturi, obiecte reprezentând aspecte specifice fiecărei culturi. Ele sunt situate pe stratul exterior pentru că reprezintă primele criterii de apreciere şi caracterizare a unei naţiuni de unde şi gradul înalt de subiectivitate al primei impresii pe care acestea o generează. Ele sunt uşor vazute de orice persoană din afara grupului uman respectiv.

Eroii sunt persoane cunoscute şi apreciate ce servesc într-o cultură ca modele de comportament. Ei sunt vizibili pentru cei din afara culturii lor.

Ritualurile sunt activităţi colective considerate esenţiale din punct de vedere social, chiar daca sunt tehnic inutile (modalităţi de salutare în diferite culturi, ceremonii religioase, sociale etc)

Aceste trei elemente reprezintă practici care sunt vizibile oricărui observator din afara culturii, fără un efort special. Ceea ce este invizibil este semnificaţia lor reală care reiese din interpretarea lor de către cei iniţiaţi, adică de cei care aparţin culturii respective.