Management Intercultural - Studiu de Caz

Managementul Intercultural este o zonă a cunoaşterii şi acţiunii a cărei delimitare s-a produs în timp dar despre care se vorbeşte cu înţelesul actual de relativ puţină vreme.

Managementul Itercultural a apărut şi s-a dezvoltat ca instrument de acţiune practică pentru susţinerea şi dezvoltarea afacerilor puse pe seama schimbărilor ce au apărut în ultima jumătate a secolului trecut, în zona economiei şi administrării afacerilor, odată cu evoluţiile ce au marcat tehnologia socoalul şi politicul.

Condiţii prealabile ale realizării unui diagnostic intercultural

1. Definirea corectă a contextului şi plasarea realistă a principalelor coordonate ale diagnosticului intercultural : cultură; management; intercultural.

2. Abordarea specifică : cultură – cultură (fiecare cultură are propria sa imagine despre o altă cultură); numai propria „centrare” este în stare să poziţioneze corect poziţia între două sau mai multe culturi; considerarea percepţiilor celeilalte culturi (faţă de oricare alte culturi diferite) va lărgi orizontul şi va îmbunătăţi cunoaşterea pentru un diagnostic performant.

3. Acceptarea realităţii culturale determinate la un anumit moment dat şi a schimbărilor care se produc în timp pentru a putea recomanda managerilor şi oamenilor de afaceri soluţii pentru imediat şi pe termen mediu sau lung, în egală măsură.

4. Identificarea şi interpretarea în manieră obiectivă a comportamentelor şi atitudinilor actuale (la momentul studiului); explicarea şi oferirea de sugestii privind schimbarea comportamentelor şi atitudinilor nu este printre obiectivele MI, anticiparea acestora este însă unul dintre scopurile sale fundamentale.

5. Stabilirea elementelor principale ale strategiei cercetării interculturale.

Managementul Intercultural s-a născut din nevoia de a dezvolta metode tehnice şi instrumente ale managementului.

Primele cercetări orientate pe problematica managementului intercultural sunt interpuse de Geert Hofstede între anii 1967 – 1973.

Prin cercetările sale Geert Hofstede a dat contur metodei „ programului mental ierarhizat” pentru măsurarea diversităţii culturale.

Această metodă propune compararea dintre culturi pe baza analizei comportamentelor umane în situaţii similare. Metoda este contestată, controversată dar rămâne printre cele mai bune realizări în dezvoltarea managementului intercultural.

Managementul Intercultural identifică şi utilizează metode eficace pentru a cunoaşte mai bine a exploata şi administra diferenţele culturale în scopul obţinerii de rezultate pozitive.

Dimensiuni culturale

Sociologul Alex Inkeles şi psihologul Daniel Levinson, au publicat un studiu amănunţit în anul 1954, sugerând că cele patru probleme fundamentale reprezintă dimensiunii culturii. Aceste dimensiuni au fost numite de Geert Hofstede ca:

• „distanţă faţă de putere” (de la mic la mare),

• colectivism faţă de individualism,

• feminitate faţă de mascunilitate şi

• evitarea incertitudinii (de la slab la puternic).

Mai recent o a cincea dimensiune a diferenţelor dintre culturi a fost orientarea pe termen lung şi orientarea pe termen scurt, adoptând modul de cultură occidental.

Rezultatele obţinute de Geert Hofstede sunt cele mai importante şi semnificative folosind sintagma „programare mentală” adoptând comportamente asemănătoare.

Pentru studiu de caz am ales turismul rural şi agroturismul şi felul care este structurat în cele 2 ţări diagnosticate cum ar fi:

• Franţa

• România

Cazarea turistică rurală

În ceea ce priveşte cazarea în mediul rural, se constată anumite evoluţii care pot pune probleme:

- o diminuare şi îmbătrânire a populaţiei care riscă să reducă dezvoltarea locală;

- programele de reconstrucţie şi renovare a caselor ţărăneşti pentru primirea străinilor presupun o cazare optimă, modernizări, regrupări de locuinţe şi o ofertă colectivă, pentru serviciile locale.

- iniţiativele sunt luate de organizaţiile turistice centrale ceea ce poate conduce mai departe la o standardizare a satelor in punct de vedere turistic;

- în unele ţări UE, există o multitudine de strategii şi etichete pentru oferta turistică rurală, fiecare regiune dorind să-şi particularizeze produsele proprii în raport alte produse regionale similare. Aceste iniţiative îşi găsesc justificare în căutarea unei "identităţi turistice" regionale.

Cazarea la fermă în mediul rural

- În spaţiul UE, structurile de primire sunt diverse şi diferenţiate în raport cu specificul ofertei: turism rural, în general, sau turism la fermă (agroturism).

- Alături de ferma gospodarului pot să existe şi alte spaţii de cazare aparţinând unei asociaţii de gospodari, altor persoane fizice sau unor comunităţi locale.

- În general, spaţiile de cazare sunt înscrise sub o anumită siglă de calitate, ce corespunde asociaţiei care le promovează.

În Franţa există următoarele oferte de cazare în mediul rural:

- Ferma de tip han

- Ferma de sejur

- Ferma ecvestră

- Ferma de primire

- Campingul în ferma de primire

- Popasurile (gîtes rurales)

- ferma de tip han, ce reprezintă o gospodărie care dispune de suprafeţe importante de teren şi clădire adecvată. Ea poate fi gestionată de mai mulţi agricultori, iar forţa de muncă se concentrează în asociaţii familiale;

- ferma de sejur, care cuprinde cele trei elemente obligatorii de primire (cazare, masă, agrement) şi se adresează vacanţelor sau week–end-urilor.

Primirea turiştilor (într-un număr mic) se face într-o atmosferă familială, şi nu perturbă activitatea agricolă. În exterior trebuie să aibă un aspect agreabil şi plin de flori şi vegetaţie, să respecte stilul local; numărul maxim de camere este cinci, cu o suprafaţă de 10 mp o cameră, care trebuie să aibă cel puţin un grup sanitar cu duş;

- ferma ecvestră –reprezintă acea gospodărie rurală care poate oferi posibilităţi de învăţare şi practicare a echitaţiei, cu cazare şi masă. Ea este gestionată şi animată de mai mulţi agricultori care se pot asocia;

- camping în ferma de primire. Sub această denumire Asociaţia Agricultură şi Turism reuneşte Campingurile la fermă şi ariile naturale de campare.

Agricultorii au posibilitatea de a primi pe terenurile lor oaspeţi, prieteni şi alte persoane care fac camping şi camping în caravană. În afara acestei cazări, prin Carta Camping la fermă şi ariile naturale de campare se oferă şi terenuri de campare de către primării (6 amplasamente) sau prin prefecturi (25 EUROGITES –Fédération Européene de Logement Rural, Raport, 1990)