Managementul Companiilor Chineze

I. Influenţa culturii şi civilizaţiei chineze asupra managementului

Zhongguo, adică imperiul din mijloc sau din centrul lumii, reprezintă una dintre cele mai vechi civilizaţii ale lumii, cu o cultură strălucitoare şi cu o istorie îndelungată. Invenţiile antice chineze – tiparul, busola, praful de puşcă, bancnota de hârtie, succesele din domeniul astronomiei, matematicii şi medicinii, doctrina lui Confucius au avut importante contribuţii şi au influenţat substanţial ştiinţa şi cultura.

Conform istoriei, în bazinul fluviului Huang – Hu (Fluviul Galben), pe o arie de circa 9 milioane km2, s-a impus autoritar şi distinct cultura şi civilizaţia chineză începând cu circa 2 milenii î.e.n.; adică pe parcursul a circa 4000 ani, pe o arie geografică uriaşă şi izolată natural (Marea Galbenă la est, zona Tibetului la vest, Marea Chinei la Sud şi un lanţ muntos, plus Marele Zid la Nord), s-a structurat o veche şi bogată cultură ce include scrierea cu pictograme, confirmată material de 3500 ani. Ortografia scrieirii chineze, alături de izolarea geografică, au făcut ca influenţele străine în consolidarea statului chinez să fie minime.

Din punct de vedere administrativ, China este alcătuită din 23 de provincii, cinci regiuni autonome, patru municipalităţi dependente doar de activitatea centrelor (Beijing, Tianjin, Shanghai, Chongqing) şi două regiuni administrative speciale (Hong-Cong şi Macao).

Epoca istorică a civilizaţiei chineze confirmată arheologic, la care se referă şi Confucius, este perioada dinastiei Xia (Hia) dintre 2000 – 1520 î.e.n. care include elemente specifice neoliticului, impunerea unei suveranităţi ereditare etc.; urmează alte dinastii şi consolidarea succesivă a statului chinez: dinastia Shang, epoca dinastiei Zhou în care a trăit Confucius şi alţi filozofi chinezi, o perioadă de decadenţă apoi perioada unificării statului chinez (255 – 206 î.e.n.); sub suveranul Qin s-a iniţiat şi construcţia Marelui Zid (va continua până în sec. 16 –17 e.n.) A urmat dinastia Hang pentru circa 4 secole (208 –î.e.n. – 220 e.n. ) în care s-a împărţit teritoriu în state şi 1314 prefecturi (regăsite şi azi), cărţile lui Confucius devin manuale, se recunoaşte budismul şi confucianismul ca religii oficiale; în 105 e.n. se inventează hârtia, iar în 115 e.n. scrierea cu cerneală.

După 220 e.n. a urmat dinastia HAN, perioadă despre care istoricii spun că statul chinez a fost cea mai mare şi mai civilizată ţară din lume.

În epoca Song (960 – 1279 e.n.) se poate discuta de o modernizare a statului chinez:

- se îmbunătăţeşte sistemul de numire prin concurs al funcţionarilor;

- se instituie monopolul statului asupra sării, băuturii şi ceai;

- se extinde învăţământul primar, public şi privat în toate oraşele, iar începând cu sec. 13 învăţământul superior de stat;

În timp, s-au impus şi există şi astăzi în China trei curente filozofice şi religioase distincte:

- confucianismul, care situează în centru conceptul de „om superior” (cultivarea propriului eu trebuie să fie preocupare de bază a individului, spune Confucius);

- buddhismul, inspirat din India, dar care situează în centru personajul divin Amida şi impune o viaţă activă dedicată operelor de caritate;

- daoismul, care recomandă renunţarea la viaţa socială şi autoperfecţionarea prin tehnici specifice pentru a atinge perfecţiunea, analizează relaţia om – univers, fiind deci mai apropiată de filosofia europeană.

Limba oficială chineză este „han”, vorbită de circa 94% din populaţia Chinei. În aceste condiţii comunicarea este firească, uşoară şi directă în cadrul grupului iar aspecte dintre bariere formale şi cele informale practic nu există. În cadrul organizaţiilor se menţin mult timp stabile aceste relaţii care iau adesea forma ajutorului mutual.

Nucleul vieţii sociale în China nu îl reprezintă familia, aşa cum se întâmplă în ţările occidentale, ci grupul socio-profesional în care aproape fiecare membru al familiei (copil, părinte, bunic) îşi petrece cea mai mare parte a zilei.

Creşterea economică anuală a Chinei, pe parcursul ultimelor două decenii, a surprins lumea Occidentală. Actualmente, populaţia Chinei numără 1,3 miliarde de locuitori, este bine calificată, sistemul educaţional este modernizat (în unele universităţi se predă în limba engleză), iar firmele chineze se anunţă ca un puternic competitor global.

Cultura şi civilizaţia au o influenţă destul de mare asupra managementului chinez din diferite perioade. Astfel, administrarea şi conducerea unei instituţii / companii în economia chineză îşi au originea în procedurile şi regulile practice aplicate în promovarea funcţionarilor prin concurs de pe vremea dinastiei Han (se folosea un sistem relativ birocratic ce aminteşte de opiniile lui Max Weber). La acel moment, sub influenţa gândirii lui Confucius, administrarea unei instituţii se baza pe 4 principii de management:

- se respectă un număr de reguli şi standarde clare de evaluare / promovare

- se aplică planificarea strategică şi controlul riguros al funcţionarilor

- fiecare decident avea o sferă precisă de responsabilităţi şi competenţe

- limitarea corupţiei şi a accesului unor persoane „din afară”.

După introducerea ideologiei comuniste (1920 – 1930), firmele şi alte instituţii au aplicat sistemul de management bazat pe trei persoane: directorul, secretarul de partid şi un reprezentant al salariaţilor (un tip specific de conducere colectivă).