Managementul educațional - permanență în existență

Abstract

The value of a country is directly proportional with the level of education of their citizens.

The education is defined as a set of measures applied to develop the individual's abilities. Educational development directions should focus on socialization, social control, social mobility, tolerance, volunteering and innovation. Since ancient times, education management has been the subject of a study of various schools. The school climate is defining as the performance of a quality educational act. The correct application of school rules and discipline leads to the proper evolution of the instructive-educational process.

Keywords:

Management, education, innovation, abilities, teacher, educable, school, class.

1. Introducere

Dintre multiplele definiții ale educației, consider că aceea care o definește ca însușire fizică este reprezentativă. Astfel, educația este ansamblul de măsuri care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase a copiilor, a tineretului, a oamenilor, întărirea sănătății, formarea și perfecționarea cunoștințelor, priceperii și deprinderilor de mișcare, necesare atât pentru muncă, cât și pentru activitatea sportivă.[1]

Educația s-a ridicat la rangul de știință prin prisma implicării rațiunii umane, iar ca artă s-a evidențiat datorită trăirilor, pasiunii cu care este desăvârșită. Fiecare factor implicat în educație este deopotrivă un pasionat cercetător, dar și un iscusit tămăduitor. Împletirea corectă a celor două aspecte ale educației face din spusele lui Confucius ,,natura ne aseamănă, educația ne deosebește” un țel pentru educatori și educabili.

Educația, sub toate formele ei (intelectuală, morală, estetică, religioasă, tehnologică, fizică și sexuală), au ca obiectiv comun acela de a dezvolta cât mai mult posibil fiecare din trăsăturile definitorii din ,,zestrea” educabilului. Poziționând central preocuparea formării finței rationale, dotată cu conștiință și conduită morală, care să rezoneze cu legile frumosului, ale armoniei și coerenței esteticului din natură, se conturează portretul celui ce își va pune numele și semnătura pentru un demers educațional de calitate.

2. Educația prezentă și viitoare

2.1. Educație în contemporaneitate

În societatea contemporană, educabilul trebuie să fie direcționat către însușirea de diverse abilități, precum cele de negociere, pentru munca în servicii sau pentru analizarea și luarea deciziilor. De asemenea, educabilul, la finalul actului educațional va da dovadă de flexibilitate cognitivă, inteligență emoțională, capacitate de colaborare, gândire critică și creativitate. Prin educație se dorește formarea capacității de a rezolva probleme complexe, corelând și folosind în mod eficient informații pe care le deține sau le poate afla individual. Dacă dresajul, domesticirea, îndoctrinarea și salvarea erau termeni corelativi educației în timpuri demult apuse, acum se utilizează cu precădere formarea, instruirea, predarea și învățarea. În ultimul timp, teoreticienii folosesc termenul de ,,metacogniție” pentru a circumscrie o nouă competență a celui educat. Aptitudinea de a ,,metacunoaște”, de a gândi asupra gândirii, adică de a avea ,,o conștiință globală a atuurilor intelectuale de care dispunem, precum procesul gândirii, concentrarea memoriei, etc.”, care conduc la o mai bună funcționare și producere a cunoștințelor, devine în prezent o prioritate.[2]