Managementul finanțării activității curente

CAPITOLUL 1 .

Continutul, structura si organizarea activitatii curente

Cand Amory Jackson, presedinte al companiei Computer Entreprises Limited (C.E.) a ajuns in biroul sau, a fost socat sa afle ca unul dintre principalii furnizori ai companiei tocmai transmisese o nota scrisa, prin care anunta ca nu va mai furniza discuri. Jackson a fost si mai surprins sa afle ca motivul acestei actiuni era faptul ca a intarziat cu platile catre acest furnizor in ultima vreme, iar aceste plati fusesera intarziate datorita lipsei de numerar. Jackson a inceput pur si simplu sa urle la trezorierul sau care a venit sa-I aduca vestile proaste: ‘’ Ne-am dezvoltat extraordinar in ultimul timp, si profiturile noastre au fost record. Cum este posibil sa nu avem destul numerar pentru plata la timp a facturilor?’’

Raspunsul acestuia a fost scurt si cuprinzator: ‘’ Daca ai fi ascultat cele ce ti-am spus si daca ai fi citit rapoartele noastre financiare, ai fi stiut ca este o mare diferenta intre profituri si numerar. Desigur inregistram profituri, dar datorita ritmului de crestere, de care esti tu asa de mandru, a trebuit sa achizitionam mai multe active noi decat am fi putut finanta din profiturile accumulate. Dispunem de o multime de stocuri, efecte comerciale de primit si active fixe, darn u de numerar. Ti-am tot spus ca trebuie san e schimbam politica de productie. Inca se pot repara unele lucruri, dar va trebui sa autorizezi o schimbare in ceea ce priveste politica noastra de capital de lucru.’’

Aceasta nu este o situatie neobisnuita – se intampla tot timpul. Stabilirea politicii capitalului de lucru implica gasirea raspunsului la doua intrebari: cat de mult trebuie sa investim in fiecare categorie de active curente si cum ar trebui sa finantam aceste investitii? In mod obisnuit de la o treime pana la o jumatate din capitalul unei firme este investit in active curente.

Asigurarea finantarii intreprinderii cu fonduri obtinute in conditiile cele mai avantajoase reprezinta una din sarcinile esentiale ale managementului financiar. Intr-o economie de indatorare, intreprinderea este cumparator de “capitaluri” menite sa fie negociate de catre managerul financiar cu diversi detinatori de fonduri (bancheri, actionari, obligatari, creditori diversi etc.) in vederea obtinerii resurselor financiare la costul cel mai scazut.

Structura financiara a intreprinderii

Numerosi specialisti in materie de management financiar, au incercat sa defineasca conceptul de structura financiara in mod diferit, insa esenta ramane aceeasi: ‘’Structura financiara se exprima prin raportul: fonduri proprii / total datorii financiare’’. “Structura financiara a intreprinderii reprezinta modul ei de finantare.”

“Intelegem prin structura financiara a intreprinderii, componenta capitalurilor procurate, atat pe surse de provenienta, cat si pe intervale de folosinta.”

In cadrul strategiei financiare a oricarei intreprinderi moderne, necesitatile si obiectivele alegerii unei structuri financiare anume reprezinta o prioritate. Aceasta politica trebuie sa se incadreze in normele strategiei generale a intreprinderii, in functie de timp si spatiu, in vederea realizarii obiectivelor dorite.

Analiza structurii pasivului intreprinderilor arata ca majoritatea au diferite surse de finantare: actiuni ordinare, actiuni preferentiale, imprumuturi pe termen scurt si / sau mediu si lung, obligatiuni etc. De altfel, intreprinderile finantate integral cu capital propriu sunt foarte putine. Dar nici o intreprindere nu isi poate desfasura activitatile cu 100% indatorare.

Problema care se pune este de a sti daca folosirea unei anumite modalitati de finantare are influenta asupra costului unei alte surse de finantare si in particular, de a aprecia efectul indatorarii asupra costului de capital al intreprinderii.

In timp ce lucrarile mai vechi referitoare la analiza financiara puneau pe primul plan studiul pietelor financiare, Modigliani si Miller (M&M) aduc o contributie in ceea ce priveste finantarea intreprinderii si compozitia structurii sale de finantare; in consecinta, determinarea costului de capital face obiectul ratei de actualizare pentru a evalua rentabilitatea investitiilor.

Considerandu-se in cadrul unei piete financiare perfecte si referindu-se la un model de echilibru bazat doar partial pe notiunea de clase de risc, M&M au demonstrat ca structura de finantare, adica raportul capital propriu - datorii financiare, evaluat la valoarea de piata, nu are nici o influenta asupra valorii unei intreprinderi si, in consecinta asupra costului ei de capital.

Cinci ani mai tarziu, M&M revin cu un nou articol care afirma ca, in ipoteza existentei fiscalitatii, structura financiara influenteaza valoarea intreprinderii. Cresterea indatorarii inseamna dobanzi mai mari. Cheltuielile cu dobanzile, deductibile fiscal, reduce profitul impozabil si impozitul pe profit platit de intreprindere. Datorita reducerii impozitului pe profit platit prin cresterea indatorarii (reducere numita si economie fiscala) are loc o crestere a valorii intreprinderii. Astfel, valoarea unei intreprinderi indatorate este egala cu valoarea unei intreprinderi neindatorate plus valoarea prezenta a economiilor fisacle obtinute prin indatorare.

Asadar, economiile fiscale sunt un prim factor pe care managerii il iau in calcul pentru a stabili o structura optima de finantare. Acest rezultat ne conduce insa la concluzia structura optima de finantare este de 100% datorii, aceasta situatie maximizand valoarea intreprinderii. Realitatea ne arata ca, in ciuda economiilor fiscale, firmele nu folosesc exclusiv finantarea prin datorii.

In cadrul intreprinderii, structura poate fi definita ca un ansamblu de mecanisme prin care o intreprindere sau mai general, o organizatie repartizeaza, coordoneaza si controleaza activitatile si incearca sa orienteze comporatmentul membrilor sai. Structura are sensul de proportie sau componenta a capitalului economic (investit) al intreprinderii, raportul fiecarui element in ansamblul grupului din care face parte.

Structura financiara a unei intreprinderi corespunde pasivului sau unei parti din pasiv, in cazul in care ea apeleaza la credite comerciale, credite de trezorerie si alte categorii de credite nefinanciare. Structura financiara nu trebuie confundata cu structura de capital a intreprinderii; prima reprezinta capitaluri proprii impreuna cu datoriile financiare (pe termen scurt, mediu si lung) pe cand structura de capital reprezinta capitalul propriu plus datorii pe termen mediu si/sau lung.