Managementul general al firmei

Definițiile conceptului de organizare structurală:

1. Organizarea structurală reprezintă cea mai cunoscută formă a organizării, beneficiind totodată și de cel mai ridicat nivel de formalizare a proceselor și relațiilor de management.

Având în vedere nivelul sporit de rigurozitate, o tendință modernă a managementului este aceea de orientare cu precădere către structurarea activităților având la bază organizarea procesuală care, după cum se va arăta, prezintă avantajul unei flexibilități mult mai ridicate.

2. Organizarea structurală constă în gruparea funcțiunilor, activităților, atribuțiilor și sarcinilor, în funcție de anumite criterii, și repartizarea acestora, în scopul realizării lor, în subdiviziuni organizatorice pe grupuri și persoane în vederea asigurării unor condiții cât mai bune pentru îndeplinirea obiectivelor firmei.

Organizarea structurală presupune proiectarea tuturor compartimentelor dintr-o organizație, definirea posturilor aflate în structura acestora, precum și reglementarea relațiilor organizatorice stabilite între ele.

O primă componentă a organizării structurale este compartimentul, care în mod uzual se mai poate regăsi și sub denumirea de: Departament, Serviciu, Birou, Atelier, Secție, Direcție, Oficiu, Sector etc.

Compartimentul reprezintă entitatea organizatorică formată din mai multe posturi de lucru subordonate aceluiași post de conducere.

În funcție de specificul atribuțiilor repartizate, se disting două categorii de compartimente:

- Compartimente funcționale, care dețin rolul de a asigura suportul necesar desfășurării activității de bază a organizației (spre exemplu, Compartimentul Asigurarea Calității sau cel Financiar);

- Compartimente operaționale, care contribuie în mod nemijlocit la realizarea obiectului de activitate al organizației (spre exemplu, cele cinci Secții de Producție).

Structura organizatorică reprezintă modalitatea de reprezentare formală a organizării structurale, respectiv descrierea formală a tuturor posturilor și compartimentelor.

Principalul document de formalizare a structurii organizatorice este organigrama, care constă în reprezentarea grafică a structurii de management, precum și a compartimentelor funcționale și operaționale din cadrul organizației. în figura 1, este prezentată, cu titlu de exemplu, organigrama unei societăți comerciale din sectorul productiv.

Organigrama specifică unei companii cu profil productiv

Proiectarea structurii de management și a compartimentelor dintr-o organizație, trebuie realizată în așa fel încât să se asigure respectarea principiului dependenței intercompartimentale minime1, conform căruia stabilirea obiectivelor și atribuțiilor subdiviziunilor organizatorice trebuie să urmărească minimizarea dependențelor dintre ele, în scopul de a evita diluarea autorității, dispersarea activităților sau dificultățile de colaborare. Un mijloc concret de contracarare a acestor deficiențe potențiale este acela al compatibilizării organizării structurale cu cea procesuală, prin proiectarea așa numitei structuri organizatorice ierarhic-funcționale.

Strâns legat de organizarea structurală se află un alt concept, care deține un rol deosebit de important în alegerea tipului de structură organizatorică și implicit a metodelor și tehnicilor de management aplicabile, respectiv cel de nivel ierarhic.

Nivelul ierarhic este format din totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate la aceeași distanță ierarhică de adunarea generală a acționarilor sau de proprietarul unic al firmei.

Numărul nivelurilor ierarhice prezintă o importanță deosebită pentru buna desfășurare a activității manageriale, întrucât reducerea lor înseamnă scurtarea circuitelor informaționale, creșterea operativității, diminuarea posibilităților de deformare a informațiilor etc.

Între numărul de niveluri manageriale și controlul managerial există o relație de cauzalitate, în sensul în care creșterii numărului de niveluri ierarhice îi este asociată, de cele mai multe ori, reducerea controlului managerial (fig. 2).

În funcție de numărul de niveluri ierarhice, structurile organizatorice pot fi:

- înalte (dezvoltate „pe verticală”) caracterizate printr-un număr mare de niveluri ierarhice;

- aplatizate (dezvoltate „pe orizontală”), caracterizate printr-un număr redus de niveluri ierarhice.