Managementul în România

REPERE ISTORICE ÎN EVOLUŢIA MANAGEMENTULUI

1. Evoluţia ştiinţei managementului pe plan mondial

Deşi este o ştiinţă relativ tânără, ştiinţa managementului a avut un impact deosebit asupra dezvoltării societăţii umane. Trebuie să recunoaştem însă că acest impact a fost mult mai evident în ţările occidentale şi relativ mai modest  îndeosebi în ultimii 50 de ani  în fostele ţări cu economie centralizată. În lucrarea sa fundamentală, acum peste 40 de ani, Peter Drucker spunea: “Apariţia managementului ca o instituţie esenţială, distinctă şi deschizătoare de drumuri este evenimentul central în istoria modernă. Doar rareori s-a întâmplat  dacă s-a întâmplat vreodată  ca o nouă instituţie de bază, un nou grup conducător, să se fi manifestat atât de repede cum managementul o face de la începutul acestui secol. Doar rareori în istoria umanităţii o nouă instituţie s-a dovedit atât de repede a fi indispensabilă; şi în puţine cazuri o nouă instituţie a apărut cu atât de neînsemnată opoziţie, tulburare sau controverse cum s-a întâmplat în cazul managementului. Managementul va rămâne instituţia dominantă şi de bază probabil tot atât timp cât însăşi civilizaţia de Vest va supravieţui”. Indiscutabil, aprecierea formulată de Drucker s-a confirmat pe deplin, din anii '50 şi până în prezent, iar rolul managementului în dezvoltarea socială se va accentua şi mai mult în secolul viitor (fapt subliniat de Drucker mai recent, în The New Realities, 1990).

Aceeaşi instituţie a managementului este astăzi mai necesară şi mai solicitată decât oricând  ca factor de sprijin – în cadrul “civilizaţiei de Est”. Ţările central şi est europene aflate în plin proces de tranziţie şi reformă către economia de piaţă  printre care şi România  au reconsiderat rolul managementului, atât în plan teoretic cât şi practic, sperându-se într-o contribuţie majoră a acestui factor la construirea unei noi societăţi. În cazul României, deşi preocupările faţă de ştiinţa managementului s-au manifestat încă din perioada în care se cristalizau ideile lui Taylor şi Fayol, perioada economiei centralizate (1948-1989) a echivalat cu un regres sub aspectul aplicării managementului

În ceea ce priveşte evoluţia şcolilor de management pe plan mondial, literatura de specialitate oferă mai multe clasificări (W. Shay, E. Dale. I. Petrescu, P. Nica, Haimann ş.a., Stoner şi Freeman, H. Koontz şi C. O’Donnell etc.), deosebirile între autori fiind suficient de accentuate, astfel:

• Profesorul Petrescu grupează “teoriile asupra managementului ştiinţific” în patru şcoli:

– şcoala clasică (F. W. Taylor, H. Fayol, soţii Gilbreth, L. Gulick, L. Urwick, M.Follet, O. Gélénier etc.);

– şcoala psihologică (E. Mayo, D. McGregor, C. Argyris, M. J. Leavitt, M. Weber, R. Lickert, H. Simon etc.);

– şcoala cantitativă (A. Kaufmann, Kornay, J. Starr, C. Atanasiev etc.);

– şcoala sistemică (P. Drucker, H. Simon, J. Forrester, F. Kast, J. Lobstein, J. Ansoff etc.).

• În alte lucrări, evoluţia gândirii şi practicilor manageriale este grupată pe şcoli şi curente asociate acestora, astfel:

– şcoala clasică, cu trei curente distincte (managementul ştiinţific, administrativ şi birocratic); reprezentanţi: F. W. Taylor, H. Fayol, soţii Gilbreth, M. Weber, L. Urwick etc.

– şcoala relaţiilor umane (reprezentanţi: E. Mayo, A. Maslow, F. Herzberg etc.)

– managementul modern (reprezentanţi: H. Simon, P. Drucker, Th. Peters, R. Waterman, H. Mintzberg, K. Ohmae etc.).

• Autorii Haimann, Scott şi Connor grupează evoluţia teoriilor de management după cum urmează:

– managementul ştiinţific şi psihologia industrială (Taylor, Gantt, Gilbreth etc.);

– şcoala birocratică (Weber);

– abordarea asupra procesului de management (Fayol);

– şcoala relaţiilor umane (Mayo, Dickson etc);

– teoria clasică asupra organizaţiei (Urwick etc.);

– teoria trecerii de la societatea industrială la cea managerială (Burnham, Follett etc);

– abordările moderne în management (Drucker, Simon, Forrester, Peters, Mintzberg, Ohmae etc).

• În sfârşit, mai amintim clasificarea lui Stoner şi Freeman privind evoluţia ştiinţei managementului, care discută despre teoria clasică, şcoala relaţiilor umane, şcoala cantitativă şi managementul modern (regăsim şi în acest caz aproximativ aceleaşi nume impuse pe fiecare şcoală).

În cadrul fiecărei şcoli (etape) amintite există o serie de curente specifice (care se vor sublinia parţial), fiecare şcoală fiind reprezentată de nume şi lucrări consacrate în management, astfel: