Managementul in Turism

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Managementul in Turism.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 62 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Management

Cuprins

CAPITOLUL I - MANAGEMENTUL FIRMEI DE TURISM
1.1 NOŢIUNI GENERALE DESPRE MANAGEMENT.3
1.2 ETIMOLOGIA ŞI SEMNIFICAŢIA CONCEPTULUI DE MANAGEMENT.6
CAPITOLUL II - FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI TURISTIC
2.1 FUNCŢIA DE PREVIZIUNE-PLANIFICARE.12
2.2 FUNCŢIA DE ORGANIZARE.15
2.3 FUNCŢIA DE DECIZIE. DELEGAREA DE AUTORITATE.17
2.4 FUNCŢIA DE COORDONARE-ANTRENARE.21
2.5 FUNCŢIA DE CONTROL-EVALUARE.25
CAPITOLUL III – MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE ÎN INDUSTRIA OSPITALITĂŢII. MANAGEMENTUL PRODUCTIVITĂŢII ÎN INDUSTRIA OSPITALITĂŢII
3.1 MANAGEMENTUL PRODUCTIVITĂŢII ÎN INDUSTRIA OSPITALITĂŢII.33
CAPITOLUL IV – ETICA RELAŢIILOR DE AFACERI ÎN TURISM
CAPITOLUL V – PLANUL DE AFACERI AL FIRMEI „PETER TOUR” TIMIŞOARA
5.1 DESCRIEREA FIRMEI.43
5.2 ECHIPA ŞI MANAGEMENTUL FIRMEI.44
5.3 PREZENTAREA PRODUSULUI.46
5.4 ANALIZA PIEŢEI.53
5.5 OBIECTIVE PROPUSE.57
5.6 STRATEGIA FIRMEI ŞI IMPLEMENTAREA.58
BIBLIOGRAFIA.61

Extras din document

CAPITOLUL I - MANAGEMENTUL FIRMEI DE TURISM

1.1 NOŢIUNI GENERALE DESPRE MANAGEMENT

Unii autori prezintă izvoare de gândire managerial sistemică. Astfel se menţionează civilizaţia sumeriană antică (5000 i.Ch.), ca folosind documente scrise pentru facilitarea operaţiilor comerciale şi guvernamentale, apoi se face referire la Egiptul mileniului IV i.Ch., care a organizat 100.000 de oameni pentru construirea piramidelor, la codul lui Hammurabi (Hammurapi), mileniul II i.Ch. (1728-1686 i.Ch.) se stabileau standard pentru salarii, obligaţii contractuale etc. Apoi se ştie despre romani, care îşi conduceau imperiul (300i.Ch.-300d.Ch.) folosind un sistem de comunicaţii şi de control centralizat ajungând în anii 1300 la Veneţia, unde a fost stabilit cadrul legal pentru comerţ şi ajungând la Adam Smith (1723-1790), promoter al liberalismului şi fondator al economiei politice ca ştiinţă, care a pus bazele diviziunii muncii şi organizaţiile private. Apoi, apare epoca premoderna, finele secolului al XVIII-lea, secolul XIX şi începutul secolului XX, despre care se va discuta în cele ce urmează.

În perioadele la care s-a făcut referire mai sus, managementul apare ca îndemânare, îndeletnicire, ca pricepere, ca talent chiar. Luat în acest sens, arta precede ştiinţei în management.

Cu timpul regulile, activităţile, experienţele câştigate, au devenit transmisibile, iar începând cu secolul XIX şi continuând cu secolul XX, preocupările şi evoluţiile în acest domeniu îşi formează pretenţia şi dreptul la ştiinţă.

Este necesar de reţinut că piatra unghiulară a abordării ştiinţifice a managementului îi aparţine lui Frederick W. Taylor (1865-1915), care în 1911 a publicat lucrarea a€œPrincipiile managementului stiintific” („The Principles of Scientific Management”) în care a statuat conceptul de management ştiinţific că „acel management care ghidează afacerile folosind standardele stabilite pe bază de fapte şi adevăruri rezultate din observaţii, experimente sistemice şi raţionamente sistemice”.

În această lucrare a formulat cele patru principii de bază ale managementului din care aşa cum se ştie se evidenţiază elaborarea de variante de analiză pentru optimizare, selecţia lucrătorilor, atitudine deschisă faţă de lucrători şi măsurarea muncii pentru salarizarea legată de realizare. Se ştie ca Taylor a abordat problemele manageriale la nivel de activităţi.

Cert este că efectul managementului taylorian s-a soldat cu dublarea productivităţii, iar introducerea acestuia în activitatea cotidiană a permis S.U.A. ca cel puţin 50-60 de ani să aibă rezultate net avantajoase în competiţia cu firmele din alte ţări ale lumii.

O contribuţie de seamă la dezvoltarea managementului ştiinţific şi-a adus-o Henry Fayol (1841-1925), care spre deosebire de Tayol a abordat problemele manageriale la nivelul întreprinderii (organizaţiei) şi nu cel al activităţilor şi atelierelor. Este cel care a enunţat cele 5 funcţiuni ale întreprinderii şi funcţiile sau atributele conducerii care astăzi sunt numite funcţiile managementului.

Tot el a elaborate în lucrarea „Administration Industrielle et Generale” publicată în 1916 şi principiile conducerii sau ale managementului. Toate acestea sunt şi azi viabile. Contribuţii remarcabile la dezvoltarea managementului ştiinţific (a lui Taylor şi Fayol) şi-au adus-o şi soţii Gilbreth Frank (1864-1924) şi Lilian (1878-1972), precum şi Henry L. Grant (1861-1919) şi Max Weber, care a introdus conceptul de organizaţie birocratică, sau conducere impersonală (birouri, servicii, compartimente etc.), (pentru că înainte conducerea o efectua patronul, cu toată gama de tare).

Se cunosc de la managementul general care sunt cele 5 caracteristici ale birocraţiei ideale ale lui Max Weber. Acestea sunt:

- birocraţia presupune o ierarhie de autoritate. Orice organizaţie de tip birocratic presupune o ierarhie, adică o dispunere ierarhică a poziţiilor interne, cel mai adesea într-o formă piramidală, în care se disting funcţiile de tip executiv de cele de tip decizional;

- birocraţia presupune reguli scrise pentru oficiali. Activitatea birocraţilor se face întotdeauna în bază unor norme formale care sunt cunoscute şi invocate de oficiali. În acest mod se garantează caracterul impersonal al tuturor deciziilor din interiorul acestui tip de organizaţii. De asemenea se elimină astfel arbitrariul şi interesul personal sau de grup din actul de decizie realizat de birocraţi. În epocile premoderne cei care deserveau anumite interese publice o făceau cel mai adesea pe baze cutumiare, adică în baza unor tradiţii sau a unor obiceiuri locale şi mai puţin be baza unor norme scrise. Acestea, chiar când existau aveau doar o funcţie colaterală;

- birocraţia se bazează pe funcţionari care sunt angajaţi şi liberi de alte obligaţii social-economice. Faţă de epocile premoderne, birocratul este un profesionist care se ocupă exclusiv cu activitatea din interiorul organizaţiei birocratice şi are surse de venit asigurate doar din aceasta. În epocile premoderne persoanele care îndeplineau anumite servicii publice nu erau profesionalizate şi mai ales nu îşi asigurau veniturile din aceste activităţi. Spre exemplu judecătorii sau notarii sunt de fapt persoane cu anumite ranguri sociale, care prestează aceste servicii sporadic, pe lângă alte activităţi, care le şi asigură veniturile. La fel, profesorii din universităţi, în evul mediu, nu au salarii pentru munca de predare, ci trăiesc din diferite alte surse: cadouri de la studenţi, donaţii sau rente ale unor seniori, din publicaţiile pe care le scot etc.

Fisiere in arhiva (1):

  • Managementul in Turism.doc

Alte informatii

Lucrarea incepe cu o scurta prezentare a istoriei managementului urmata de prezentarea principalelor functii ale managementului si comportarea acestora in turism. Lucrarea contine si o parte practica.