Managementul Japonez

DATE GENERALE DESPRE JAPONIA

Suprafaţa totală: 377.835 km2

Populaţie: 125.506.492

Densitate absolută: 332,15 loc/km2

PNB: 5,11 trilioane USD

PNB/locuitor: 40715 USD

Indicele inflaţiei: 0,1%

Indicele şomajului: 2,9%

Export: 427,3 mld USD

Import: 292,5 mld. USD

Balanţa comercială: 134,8 mld. USD excedent

Rezultatele economice uimitoare ale Japoniei din perioada postbelică au determinat o cercetare asiduă a evoluţiilor nipone în încercarea de a descoperi cauzele şi factorii ce le-au generat , una din principalele concluzii ale studiilor şi observaţiilor analiştilor economici fiind aceea că managementul japonez are un rol determinant în realizarea performanţelor. De aici reiese importanţa şi necesitatea cunoaşterii caracteristicilor de bază ale managementului japonez, a surprinderii asemănărilor şi deosebirilor, comparativ cu managementul utilizat în alte ţări dezvoltate.

2. Caracteristici generale ale managementului şi culturii japoneze

Un element specific, care se află la baza comportamentului şi managementului japonez, este aşa-numitul „amae” – starea specifică de dependenţă şi întrajutorare care există între componenţii oricărei organizaţii. Relaţiile interpersonale presupun un anume ataşament emoţional, astfel încât persoana dependentă are un comportament specific, evitând să îşi asume responsabilităţi individuale în întreprinderea de acţiuni proprii, aşteptând ca şeful de care depinde să aibă iniţiativă şi să-l protejeze. Amae prezintă o importanţă vitală pentru psihicul şi stabilitatea emoţională a japonezilor, el impregnând întreaga structură socială, devenind o dominantă a mentalităţii şi comportamentului nipon.

Caracteristic climatului social japonez, culturii lor specifice, este aşa-numitul paternalism, grupism sau familiarism. Ca urmare, în organizaţiile japoneze, prioritate are cadrul situaţional, şi nu atributele personale ale membrilor săi. În confruntările unui nipon cu altă persoană, acesta are în vedere, de regulă, grupul căruia îi aparţine oponentul şi nu cine este respectivul individ. Se promovează deci grupul, apartenenţa la grup şi relaţiile în cadrul grupului din care face parte.

În strânsă legătură cu amae se manifestă pe verticala oricărei organizaţii o altă relaţie interpersonală specifică culturii japoneze, şi anume „oyabun – kobun” (oya – tată, ko – copii). În esenţă, prin oyabun – kobun se desemnează relaţiile care se constituie în procesul muncii între persoane situate pe niveluri ierarhice diferite. Persoana situată mai sus în ierarhie este oyabun, lui fiindu-i subordonaţi mai mulţi kobuni pe care îi tratează în mod egal, fără discriminare între ei. Un oyabun poate avea mai muţi kobuni, dar un kobun este afiliat întotdeauna la un singur oyabun. Orice organizaţie japoneză este un ansamblu de asemenea relaţii ce-i conferă o pronunţată coeziune.

În vederea instaurării unor asemenea relaţii, sunt stabilite reguli de conduită corespunzătoare, alături de care o contribuţie importantă o are realizarea unei game largi de acţiuni de petrecere a timpului liber în comun. Rezultanta acestor acţiuni o reprezintă primatul absolut al autorităţii, manifestarea unui mare respect faţă de superiori, precum şi larga proliferare a cadrelor de conducere cu un stil de muncă afectuos, cald, preocupate de promovarea şi protejarea intereselor kobunilor respectivi.

O altă caracteristică majoră a managementului şi activităţii organizaţiilor în Japonia este larga proliferare a „grupuleţelor” şi „clicilor”, în cadrul lor, cum sunt denumite în japoneză „habatsu”. Rezultantă a specificităţilor de mentalitate şi comportament nipone, grupuleţele sunt componente funcţionale de bază ale organismelor guvernamentale, partidelor politice, marilor întreprinderi, etc. Cele mai frecvente criterii de constituire sunt absolvirea aceloraşi universităţi, legături de căsătorie şi munca în comun în cadrul aceluiaşi colectiv. Grupuleţele protejează interesele membrilor şi asigură, totodată, un sistem de contacte şi echilibre în cadrul fiecărui sistem.

3. Elemente economico-sociale specifice contextului naţional nipon

Examinarea mecanismelor economico-sociale ale Japoniei relevă un complex sistem de management ce funcţionează la nivel naţional, care combină elementele decizionale şi organizatorice formale şi informale, a căror rezultantă o reprezintă elaborarea strategiei economice nipone şi coordonarea principalilor factori implicaţi în implementarea sa. Caracteristica dominantă a activităţii lor o constituie cooperarea intensă şi pe scară largă dintre guvern şi cercurile economice japoneze.

Organismele guvernamentale se implică puternic în dirijarea şi desfăşurarea activităţilor întreprinderilor japoneze. Pentru aceasta se stabilesc priorităţile naţionale privind industriile, produsele şi tehnologiile de importanţă strategică pentru Japonia. Obiectivul prioritar urmărit în ultimele decenii l-a constituit punerea la punct a unor industrii competitive pe plan extern. Se acţionează concomitent atât pentru ajutorarea şi stimularea financiară a sectoarelor prioritare, cât şi pentru protejarea industriilor şi corporaţiilor care se confruntă cu probleme dificile. Principalele modalităţi de acţiune sunt:

- formarea de carteluri pentru obţinerea de produse complexe la preţuri competitive pe piaţa externă;

- reducerea capacităţilor de producţie excedentare prin stimulente financiare şi de altă natură;

- diminuarea surplusului de forţă de muncă din anumite sectoare prin implicarea organelor guvernamentale în transferarea sa în companiile aflate în expansiune;

- selecţia firmelor necesare să supravieţuiască datorită importanţei lor pentru economia niponă;

- finanţarea unor activităţi de cercetare-dezvoltare;

- acordarea de subsidii pentru exportul anumitor produse;

- furnizarea de capital pentru noile investiţii;

- finanţarea programelor de pregătire şi reprofilare a muncitorilor.

4. Trăsături definitorii pentru managementul întreprinderilor

japoneze

Economia niponă are structură duală, marile grupuri economice, denumite zaibatsu sau kairetsu, coexistând cu un mare număr de întreprinderi mici.

În prezent, există şase mari grupuri economice, bine cunoscute pe plan mondial: Mitsui, Mitsubishi, Sumitomo, Fuji, Sonwa şi Dai Schi Kongya.

Majoritatea întreprinderilor nipone sunt însă mici. Alcătuite, potrivit legislaţiei nipone, din mai puţin de 100 salariaţi, întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă circa 98% din totalul întreprinderilor japoneze.