Managementul Public în România

Introducere

Există oare management public in România sau mai degrabă vorbim despre administratie publică? Poate că termenul de administraţie este mai reprezentativ pentru starea actuală a gestiunii publice; totuşi ceea ce ne propunem este să identificăm si să analizăm tendinţele de reformare a sectorului public prin care accentul se deplasează de pe procese-norme si proceduri (inputuri,date de intrare în sistem) pe rezultatele serviciului public (outputuri).O serie întreaga de reforme în sectorul public vizează finalitatea serviciului din perspectiva cetăţeanului plătitor de taxe si impozite: în educaţie se vorbeşte despre rezultatele învatarii, în sănătate se operează cu indicatori de performanţă ai sistemului (cresterea speranţei de viaţă,cazuri soluţionate), în infrastructură cu indicatori de genul numarului de kilometri de autostradă construiţi etc.Preocuparea faţă de rezultate,măsurarea lor si stabilirea unor indicatori si standarde de calitate caracterizează managementul in sectorul public ,spre deosebire de simpla administraţie, care presupune urmărirea consecventă si exclusivă a procedurilor, reglementărilor si a asigurării legalităţii.Trecerea de la administraţie publică la management public nu e doar o invenţie a lumii academice; nu se referă in primul rând la schimbarea terminologiei, a conceptelor folosite in stiinţele sociale. Reformarea gestiunii publice din România este o realitate locală cu reverberaţii globale si multidimensionale; ea este o configurare specifică, dar in acelaşi timp se înscrie in tranziţia tendenţială caracteristică democraţiilor occidentale, trecerea de la modernitate la postmodernitate, de la industrialism la postindustrialism.Caracterizând întreaga societate, astfel de transformări implică,fireste, şi statul şi mai ales guvernarea, tipurile de gestiune a afacerilor publice.

Administratia caracterizeaza nivelul macrosocial : ea apartine statului; este administrarea bunurilor si treburilor statului si ,prin urmare, trebuie sa fie loiala intereselor sale.Statul ne reprezinta pe toti deopotriva si pe nimeni in parte.El reprezinta natiunea, intregul corp social.Administratia este in acest sens un termen holistic, fiind conceputa sa consolideze statul.La nivel academic, ca stiinta, domeniul administratiei publice este unul legalist: cei care predau discipline din aceasta arie sunt preponderent specialisti in drept public; la noi ,studiul administratiei publice se centreaza foarte mult pe configuratia teritorial-administrativa, pe functia publica,pe rolurile si relatiile asociate exercitiului unei functii publice.Teoria birocratiei este modelul cel mai utilizat in descrierea functionarii administratiei.

Managementul public in schimb este mai fluid : nu se limiteaza la respectarea procedurilor (desi le include) ,ci presupune centrarea pe rezultate,stabilirea unor strategii si preocuparea fata de mediu,fiind dependent de evaluarea externa a serviciilor,in special de catre cetatean.Managementul public reprezinta preocuparea fata de calitatea serviciului public oferit ,dar si fata de satisfactia cetateanului si, in aceasta calitate,transcende granitele guvernamentale,cuprinzand deopotriva organizatii din sectorul privat ce urmaresc finalitati publice.

Capitolul 1. Managementul sectorului public

1.1 Administratia publica

Atunci cand vorbim despre administratie publica,ne referim la un sistem a carui functionare este guvernata de legi, reguli, proceduri ce prescriu roluri,competente, responsabilitati dar si limitari ale lor.In mod firesc tindem sa asociem administratia cu birocratia.Desi birocratia poate parea „starea naturala” a organizatiilor publice,lucrurile nu stau tocmai asa.Birocratia este o constructie sociala care a aparut pe la sfarsitul secolului al XIX-lea ,menita sa rationalizeze modul de functionare a organizatiilor,atat a celor private,cat si a celor publice.

Astfel ,sistemele administrative anterioare erau „ personale”,se bazau pe loialitatea fata de o anumita persoana,fie ca era rege sau ministru.Era o practica obisnuita ca un aspirant la o functie publica sa recurga la rude sau prieteni sau chiar sa cumpere o functie,adica sa plateasca pentru dreptul de a colecta taxe si impozite si dupa aceea de a obtine venituri personale pentru a-si recupera investitia.

Referindu-ne la cazul Romaniei ,in secolul al XVIII-lea ,numire functionarilor (dregatorilor) se facea,conform obiceiului,de catre domn.Dregatorii erau numiti si revocati de domn in baza increderii intemeiate pe rudenie,avere si priceperea candidatului.Principiile moderne de organizare si functionare a administratiei publice,precum si specializarea competentelor,principiul legalitatii,principiul continuitatii serviciilor publice (acestea au un caracter permanent),principiul stabilitatii in functie a functionarilor publici (ei nu mai sunt schimbati anual din functie) se impun in perioada de reformare a administratiei incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea.Tot atunci datorita dezvoltarii considerabile a functiilor statale,are loc un proces de preluare a unor servicii publice din mainile particularilor (boieri,manastiri) si trecerea lor in sarcina unor functionari publici statali.Abia dupa adoptarea Constitutiei din 1923 este impus un statut al functionarilor publici prin care se reglementa pentru prima data un regim juridic unic pentru toti functionari publici .

Managementul public transfera o serie de caracteristici managementului organizatiei publice in virtutea relatiei ce exista intre sectorul public si organizatia publica,precum si prin dependentaa de acelasi centru de putere care este statul,personalizat prin guvern