Managementul Resurselor Umane

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 100 în total
Cuvinte : 21403
Mărime: 116.05KB (arhivat)
Publicat de: Arcadian Alexandru
Puncte necesare: 8

Extras din referat

5.1. Funcţia de personal

Funcţia în cadrul firmei – defineşte totalitatea activităţilor relativ omogene, specializate, desfăşurate în vederea îndeplinirii unor obiective derivate, rezultate din obiectivele fundamentale.

În cadrul firmelor, funcţiile se grupează astfel:

- cercetare – dezvoltare;

- producţie;

- comercială;

- financiar – contabilă;

- de personal.

- informatică

Aceste funcţii se regăsesc în toate tipurile de firme; diferă însă proporţia şi intensitatea cu care acţionează.

Funcţia de personal cuprinde activităţile prin care se asigură resursele umane necesare realizării obiectivelor firmei, precum şi utilizarea eficientă a acestora, dezvoltarea competenţelor profesionale, soluţionarea problemelor salariale şi sociale.

Activităţile specifice acestei funcţii materializează latura umană a procesului managerial. Principalele activităţi pot fi grupate astfel:

1. activităţi de administrare a personalului, adică:

- recrutarea, selecţia şi încadrarea salariaţilor;

- evidenţa personalului;

- aprecierea şi promovarea angajaţilor;

- salarizarea.

2. activităţi de prestări de servicii de către firmă către angajaţi:

- pregătirea şi perfecţionarea profesională;

- asigurarea condiţiilor de igienă şi protecţie a muncii;

- protecţia socială.

3. activităţi administrative, de secretariat şi protocol.

În realizarea acestor activităţi, managerul trebuie să asigure în permanenţă un echilibru între interesele angajaţilor, obiectivele şi rezultatele firmei, în vederea evitării stărilor conflictuale şi asigurării ataşamentului indivizilor faţă de organizaţie.

Obiectivul principal al funcţiei de personal constă în realizarea unor relaţii interpersonale armonioase, care să conducă atât la maximizarea eficienţei economice a firmei, cât şi a bunăstării individuale.

La îndeplinirea acestui obiectiv trebuie să contribuie nu numai specialişti din compartimentul “Personal”, ci şi persoanele cu funcţii de conducere de la toate nivelele ierarhice.

5.1.1. Schimbarea conţinutului funcţiei de personal şi constituirea Managementului Resurselor Umane (M.R.U.)

În perioadele orientării activităţii de afacer spre producţie, respectiv vânzări (începutul secolului XX), accentul se punea pe latura tehnică a activităţii. Problemele de personal se refereau în special la aspectele administrative, respectiv evidenţa personalului, regulamente şi proceduri juridice privind activitatea acestuia.

Cu timpul are loc o extindere a problematicii, atât sub aspectul domeniilor de activitate, cât şi din punctul de vedere al tipului de preocupări şi al profilului specialiştilor antrenaţi în exercitarea funcţiei de personal. Aceste schimbări vizează finalitatea socială a activităţii firmei şi au fost materializate în următoarele aspecte:

Preview document

Managementul Resurselor Umane - Pagina 1
Managementul Resurselor Umane - Pagina 2
Managementul Resurselor Umane - Pagina 3
Managementul Resurselor Umane - Pagina 4
Managementul Resurselor Umane - Pagina 5
Managementul Resurselor Umane - Pagina 6
Managementul Resurselor Umane - Pagina 7
Managementul Resurselor Umane - Pagina 8
Managementul Resurselor Umane - Pagina 9
Managementul Resurselor Umane - Pagina 10
Managementul Resurselor Umane - Pagina 11
Managementul Resurselor Umane - Pagina 12
Managementul Resurselor Umane - Pagina 13
Managementul Resurselor Umane - Pagina 14
Managementul Resurselor Umane - Pagina 15
Managementul Resurselor Umane - Pagina 16
Managementul Resurselor Umane - Pagina 17
Managementul Resurselor Umane - Pagina 18
Managementul Resurselor Umane - Pagina 19
Managementul Resurselor Umane - Pagina 20
Managementul Resurselor Umane - Pagina 21
Managementul Resurselor Umane - Pagina 22
Managementul Resurselor Umane - Pagina 23
Managementul Resurselor Umane - Pagina 24
Managementul Resurselor Umane - Pagina 25
Managementul Resurselor Umane - Pagina 26
Managementul Resurselor Umane - Pagina 27
Managementul Resurselor Umane - Pagina 28
Managementul Resurselor Umane - Pagina 29
Managementul Resurselor Umane - Pagina 30
Managementul Resurselor Umane - Pagina 31
Managementul Resurselor Umane - Pagina 32
Managementul Resurselor Umane - Pagina 33
Managementul Resurselor Umane - Pagina 34
Managementul Resurselor Umane - Pagina 35
Managementul Resurselor Umane - Pagina 36
Managementul Resurselor Umane - Pagina 37
Managementul Resurselor Umane - Pagina 38
Managementul Resurselor Umane - Pagina 39
Managementul Resurselor Umane - Pagina 40
Managementul Resurselor Umane - Pagina 41
Managementul Resurselor Umane - Pagina 42
Managementul Resurselor Umane - Pagina 43
Managementul Resurselor Umane - Pagina 44
Managementul Resurselor Umane - Pagina 45
Managementul Resurselor Umane - Pagina 46
Managementul Resurselor Umane - Pagina 47
Managementul Resurselor Umane - Pagina 48
Managementul Resurselor Umane - Pagina 49
Managementul Resurselor Umane - Pagina 50
Managementul Resurselor Umane - Pagina 51
Managementul Resurselor Umane - Pagina 52
Managementul Resurselor Umane - Pagina 53
Managementul Resurselor Umane - Pagina 54
Managementul Resurselor Umane - Pagina 55
Managementul Resurselor Umane - Pagina 56
Managementul Resurselor Umane - Pagina 57
Managementul Resurselor Umane - Pagina 58
Managementul Resurselor Umane - Pagina 59
Managementul Resurselor Umane - Pagina 60
Managementul Resurselor Umane - Pagina 61
Managementul Resurselor Umane - Pagina 62
Managementul Resurselor Umane - Pagina 63
Managementul Resurselor Umane - Pagina 64
Managementul Resurselor Umane - Pagina 65
Managementul Resurselor Umane - Pagina 66
Managementul Resurselor Umane - Pagina 67
Managementul Resurselor Umane - Pagina 68
Managementul Resurselor Umane - Pagina 69
Managementul Resurselor Umane - Pagina 70
Managementul Resurselor Umane - Pagina 71
Managementul Resurselor Umane - Pagina 72
Managementul Resurselor Umane - Pagina 73
Managementul Resurselor Umane - Pagina 74
Managementul Resurselor Umane - Pagina 75
Managementul Resurselor Umane - Pagina 76
Managementul Resurselor Umane - Pagina 77
Managementul Resurselor Umane - Pagina 78
Managementul Resurselor Umane - Pagina 79
Managementul Resurselor Umane - Pagina 80
Managementul Resurselor Umane - Pagina 81
Managementul Resurselor Umane - Pagina 82
Managementul Resurselor Umane - Pagina 83
Managementul Resurselor Umane - Pagina 84
Managementul Resurselor Umane - Pagina 85
Managementul Resurselor Umane - Pagina 86
Managementul Resurselor Umane - Pagina 87
Managementul Resurselor Umane - Pagina 88
Managementul Resurselor Umane - Pagina 89
Managementul Resurselor Umane - Pagina 90
Managementul Resurselor Umane - Pagina 91
Managementul Resurselor Umane - Pagina 92
Managementul Resurselor Umane - Pagina 93
Managementul Resurselor Umane - Pagina 94
Managementul Resurselor Umane - Pagina 95
Managementul Resurselor Umane - Pagina 96
Managementul Resurselor Umane - Pagina 97
Managementul Resurselor Umane - Pagina 98
Managementul Resurselor Umane - Pagina 99
Managementul Resurselor Umane - Pagina 100

Conținut arhivă zip

  • Managementul Resurselor Umane.doc

Te-ar putea interesa și

Echitate și Discriminare în Managementul Resurselor Umane

Introducere Nici o organizaţie nu poate funcţiona bine fără existenţa unei resrse umane valoroase , la fiecare nivel organizaţional. Cheia pentru...

Strategia Managementului Resurselor Umane în Administrația Publică

INTRODUCERE Actualitatea temei investigate. Etapa tranzitorie a Republicii Moldova spre o economie concurenţială implică după sine fenomene şi...

Managementul Resurselor Umane

I. REPERE CONCEPTUALE 1.1. Relaţia individ-organizaţie Intr-o lume a afacerilor aflată tot mai pregnant sub semnul competiţiei, capitalul...

Managementul resurselor umane - Primăria Orașului Năvodari

REFLECTII PESRONALE Daca analizam schimbarile petrecute in ultimi zece ani in administratia publica romaneasca, la nivelul institutiilor, una...

Aspecte ale managementului resurselor umane în cadrul unei societăți

INTRODUCERE In opinia unor renumiti specialisti, managementul resurselor umane s-a desprins din managementul general al organizatiei, devenind un...

Managementul Resurselor Umane

INTRODUCERE Asigurarea calităţii a fost identificată ca o necesitate, mai întâi în economie, şi apoi , adevenit o preocupare şi pentru alte...

Managementul Resurselor Umane la Grupel Topex SA

INTRODUCERE Motivul ştiintific al acestei licenţe a fost necesitatea de a pune mai bine în evidenţă caracteristicile de bază ale managementului...

Managementul Resurselor Umane

INTRODUCERE Locul mangementului resurselor umane e bine precizat în contextul Managementului General. Astfel, în literatura de specialitate,...

Ai nevoie de altceva?