Managementul Sectorului Public

INTRODUCERE

Constituirea managementului şi marketingului ca domenii ştiinţifice s-a reflectat şi în cristalizarea şi delimitarea unor componente specifice care le clarifică conţinutul, denumite funcţii ale conducerii, respectiv marketingului. Ele au la bază natura sacinilor impuse de desfăşurarea şi modul de realizare a proceselor de muncă corespunzătoare.

Potrivit celor mai autorizate opinii managementului îi sunt specifice cinci funcţii : previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea şi controlul - evaluarea.

La sfârşitul secolului XX, modelul birocratic nu este eficient pentru sectorul public şi se propunea o nouă teorie care depăşea teoria pură a birocraţiei şi a lui Weber, care presupunea transferul de la o organizare structurală formală şi orientată pe legislaţie (guvernarea susţinută de teoria dreptului administrativ) la o organizare eficientă, un management eficient şi o alocare eficientă a resurselor publice, bazată pe noul rol al statului definit din punct de vedere economic.

Calitatea sistemelor de „guvernare”, capacitatea macroorganizaţională , implicarea cetăţenilor, a societăţii în afacerile publice, introducerea unei „culturi manageriale” şi a mecanismelor de tip piaţă în sectorul public, transferul atitudinal al organizaţiilor publice de la abordarea orientată spre producători la cea bazată pe „client” îşi găsesc bazele teoretice în noul management public şi teoria alegerii publice.

În opinia teoreticienilor, noul management public se fundamentează pe principiile noii economii instituţionale şi ale managerialismului (Pollitt, 1990) din managementul afacerilor, promovând principiul orientării pe client, al descentralizării etc.

Din ce în ce mai mult, se pare, noul management public este diferit faţă de „vechile birocraţii”, dar nu neapărat şi mai bun.

Instituţiile publice au deţinut multă vreme un rol important în majoritatea ţărilor dezvoltate, dar, odată cu privatizarea unor servicii publice, unele instituţii au trecut într-un plan secundar.

Sunt situaţii în care instituţiile publice au un management insuficient iar performanţa lor este inferioară companiilor private, fiind oportun ca în această situaţie să se aibă în vedere procesul de restructurare şi privatizare a acestora.

Succesul instituţiilor publice depinde şi de modul în care Guvernele vor găsi mecanismele de motivare şi control adecvate fără a implementa proceduri neadecvate la nivelul fiecărei entităţi publice.

1. Conceptul, rolul şi clasificarea instituţiilor publice

Pentru realizarea sarcinilor şi funcţiilor ce-i revin, statul organizează o vastă reţea de instituţii publice. Acestea nu desfăşoară, în principiu, activităţi productive, obiectul lor de activitate plasându-se, de regulă, în sfera nematerială. Instituţiile publice pot fi definite ca entităţi patrimoniale ce desfăşoară activităţi, de regulă, sociale, în folosul comunităţii, activităţi care nu produc venituri sau produc venituri evaluate la preţul factorilor şi care nu sunt suficiente acoperirii cheltuielilor proprii, fiind necesară alocarea de la buget de surse pentru completarea acestor cheltuieli.

Preţul factorilor cuprinde cheltuielile efectuate de o instituţie pentru obţinerea serviciului în folosul comunităţii, respectiv cheltuielile cu forţa de muncă, consumul de materiale şi alte servicii necesare desfăşurării activităţii.

Instituţiile publice reprezintă ansamblul structurilor organizate, create în societate pentru gestionarea afacerilor publice.

Rolul instituţiei publice este acela de a oferi produse şi servicii publice de cea mai bună calitate pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii şi individuale, în condiţii de eficienţă economică.

Într-un stat democratic, instituţiile publice au următoarele funcţiuni:

- pregătirea şi adoptarea de acte normative;

punerea în executare a legilor;

- supravegherea punerii în executare a strategiilor luate la nivel politic.

O instituţie publică „vinde” bunuri şi servicii care asigură facilităţi precum: servicii de telecomunicaţii, electricitate, aprovizionarea cu gaze şi apa, transport (căi ferate, aeriene, navale), transportul public urban, servicii financiare (bănci, companii de asigurare), atât pentru indivizi cât şi pentru diverse organizaţii persoane juridice.

2. Managementul public

Managementul public reprezintă ansamblul proceselor şi relaţiilor de management, bine determinate, existente între componente ale sistemului administrativ, prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile şi/sau se planifică, organizează, coordonează, gestionează şi controlează activităţile implicate în realizarea serviciilor care satisfac interesul public.

2.1. Caracteristici generale:

1. Managementul public reuneşte un ansamblu de procese şi relaţii de management, care apar între componentele sistemului administrativ;

2. Obiectivul managementului public este satisfacerea interesului public, prin crearea unui cadru instituţional corespunzător, care să permită aplicarea actelor normative, ceea ce înseamnă şi adoptarea de acte normative cu forţă juridică interioară, legi sau, după caz, decrete, hotărâri, regulamente de organizare sau realizare efectivă a serviciilor publice;

3. Procesele desfăşurate în sectorul public sunt atât procese de management, cât şi de execuţie;

4. Relaţiile de management din instituţiile publice reprezintă raporturile care apar în sistemul administrativ. În administraţia de stat, acestea se realizează în regim de putere publică, adică prin intermediul prerogativelor, acordate de Constituţie (şi putere publică general atunci când acesta este în conflict cu interesul particular).