Managementul Serviciilor Publice Centrale

1. Definirea, caracteristicile, principiile și funcțiile managementului public

1.1. Definirea managementului public

Managementul public reprezintă ansamblul proceselor și relațiilor de management existente între componentele sistemului administrativ, bine structurate, prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile/procesele de acțiune, și/sau se planifică, organizează, coordonează, gestionează și controlează activități ce satisfac interesul public.

Managementul public, prin conținutul său, reprezintă suportul teoretic și practic necesar implementării schimbărilor în instituțiile publice.

Din definiţie se desprind următoarele caracteristici:

- Managementul public reuneşte un ansamblu de procese şi relaţii de management, care apar între componentele sistemului administrativ;

- Obiectivul managementului public este satisfacerea interesului public, prin crearea unui cadru instituţional corespunzător, care să permită aplicarea actelor normative, ceea ce înseamnă şi adoptarea de acte normative cu forţă juridică interioară, legi sau, după caz, decrete, hotărâri, regulamente de organizare sau realizare efectivă a serviciilor publice;

- Procesele desfăşurate în sectorul public sunt atât procese de management, cât şi de execuţie;

- Relaţiile de management din instituţiile publice reprezintă raporturile care apar în sistemul administrativ. În administraţia de stat, acestea se realizează în regim de putere publică, adică prin intermediul prerogativelor, acordate de Constituţie (şi putere publică general atunci când acesta este în conflict cu interesul particular).

1.2. Principiile managementului public

1.2.1. Principiul conducerii unitare

Specificul managementului public, în general, şi al administraţiei de stat, în special, impune cu necesitate conducerea şi organizarea unitară a acestui vast aparat, fără de care nu ar fi posibilă realizarea obiectivelor administraţiei.

1.2.2. Principiul conducerii autonome

În timp ce conducerea şi organizarea unitară asigură coeziunea administraţiei de stat, unitatea de acţiune a acesteia, autonomia managerială fac posibilă adaptarea mai rapidă a administraţiei la condiţiile concrete, la particularităţile de timp şi loc. Totodată, stimulează iniţiativa personalului din aparatul administrativ şi, legat de aceasta responsabilitatea în îndeplinirea sarcinilor.

1.2.3. Principiul flexibilităţii

În legătură strânsă cu principiul autonomiei, funcţionează un alt principiu al managementului public, şi anume, principiul flexibilităţii, al adaptării rapide a administraţiei la schimbările permanente din viata socială.

1.2.4. Principiul restructurării

Acesta este unul din principiile prin care se urmăreşte crearea unui aparat administrativ eficient atât din punct de vedere organizatoric, cât şi funcţional, corespunzător nevoilor sociale generale.

1.2.5. Principiul perfecţionării continue

Preocupările pentru perfecţionarea permanentă trebuie să aibă în vedere şi circulaţia informaţiilor, structura organizatorică, procesul de fundamentare a deciziilor administrative, deoarece schimbarea este un proces complex, de durată şi necesar.

1.3.6. Principiul legalităţii

Este evident faptul că organizarea şi funcţionarea instituţiilor administrative, în general, trebuie să se facă într-un anumit cadru legal.

1.3. Funcţiile managementului public

Funcţiile managementului public sunt :

a. Prevederea (previziunea) cuprinde ansamblul acţiunilor prin care conducerea instituţiei stabileşte obiectivele viitoare ale organizaţiei, modalităţile de realizarea a acestora şi alocarea resurselor necesare.

Această funcţie se compune din următoarele activităţi: prognozarea, planificarea, programarea.

b. Organizarea cuprinde activităţile ce trebuie efectuate pentru realizarea cadrului organizatoric optim în vederea dezvoltării unei activiăţi eficiente. Organizarea, ca funcţie a managementului, cuprinde :

- organizarea conducerii;

- organizarea producţiei;

- organizarea muncii.

c. Antrenarea-motivarea

Antrenarea constă în ansamblul acţiunilor managerilor prin care se influenţează personalul în vederea stabilirii şi realizării obiectivelor organizaţiei, prin satisfacerea nevoilor care-l motivează.

Motivarea porneşte de la faptul că la baza condiţiei umane se află un ansamblu de mobiluri (trebuinţe, tendinţe, idealuri, intenţii).