Managementul Sistemului de Producție ALCOA

Accepţiunea cea mai largă a noţiunii de sistem este aceea de grupare de elemente componente care respectă un ansamblu de reguli de funcţionare şi care acţionează împreună pentru atingerea unui obiectiv comun.

Noţiunea de sistem a fost prezentă din primele faze ale organizării societăţii omeneşti şi a evoluat continuu o dată cu evoluţia societăţii. A apărut treptat necesitatea clarificării unor concepte şi principii legate de noţiunea de sistem în vederea mai bunei înţelegeri a acesteia. Astfel a apărut şi s-a dezvoltat o ramură a ştiiţelor aplicative denumită teoria sistemelor. Teoria sistemelor abordează şi fundamentează problematicile generale ale sistemelor. Multitudinea şi diversitatea sistemelor au impus apariţia şi dezvoltarea unor elemente teoretice specifice problematicilor fiecărei clase de sisteme.

În activitatea industrială abordarea sistemică a problematicilor specifice consideră că orice mijloc tehnic, maşina unealtă, obiectele muncii, atelierele, secţiile, întreprinderile, industriile sunt mulţimi de sisteme reunite, după anumite reguli şi care îndeplinesc un scop bine precizat. Drept sistem industrial vom considera orice tip de de unitate de producţie industrială sau diviziune a acesteia precum şi orice reuniuni de astfel de unităţi.

Acceptarea definirii şi conţinutului noţiunii de sistem presupune luarea în considerare a unui grupaj de activităţi care definesc abordarea sistemică. Abordarea sistemică presupune luarea în considerare a trei categorii de activităţi fundamentale care constituie separat şi împreună metoda sistemică şi anume: analiza sistemelor, ingineria sistemelor şi conducerea sistemelor.

Analiza sistemelor este axată pe o reţea complexă de elemente existente efectiv sau imaginate, fiind un proces de investigare creativă care abordează multitudinea de problematici axate pe obiectivele, criteriile de evaluare şi variantele de soluţionare pentru sistemul investigat.

Conducerea sistemelor cuprinde funcţiile şi metodele necesare pentru operarea unui sistem existent sau pentru a se ajunge la realizarea efectivă, practică a unui sistem nou.

1. Definirea sistemului de producţie. Structura generală pe subsisteme a unui sistem de producţie

Folosind conceptul de sistem definit anterior se poate da o definire a Sistemului de Producţie: Sistemul de producţie este un ansamblu de elemente care acţionează şi reacţionează unele asupra celorlalte în funcţie de anumite limitări (restricţii) impuse de modul de aranjare a acestor elemente (organizare; structură) şi în funcţie de anumite reguli practice, rezultate din necesitatea de cooperare între elemente (regulament de funţionare). Rezultatul activităţii unui Sistem de Producţie îl constituie un produs singular sau multiplu.

În accepţiunea cea mai generală activităţile din cadrul unui sistem de producţie pot fi considerate a fi rezultatul acţiunii conjugate a unei structuri constituite din trei subsisteme generale:

Sistemul decizional (SD) - având rolul de a conduce prin decizii activităţile desfăşurate în cadrul sistemului de producţie în vederea rezolvării obiectivelor fixate anterior sistemului şi a îndeplinirii scopului creării acestuia.

Sistemul operaţional (SO) - având rolul de a executa deciziile emise folosind resursele disponibile furnizate sistemului de producţie şi repartizate pe obiectivele stabilite anterior.

Sistemul informaţional (SI) - având rolul de a asigura legătura în ambele sensuri sistemul decizional şi sistemul operaţional.

Studiul problematicilor sistemelor de producţie în complexitatea şi diversitatea lor de concretizare, presupune analiza modului de funcţionare individuală şi corelată a celor trei sisteme generale definite anterior. Sistemul decizional trebuie analizat sub aspectul modului de alcătuire a unei structuri de activităţi şi responsabilităţi, de sarcini şi atribuţii, de autorităţi şi decizii. Sistemul operaţional trebuie analizat făcând apel la tehnicile tradiţionale şi moderne de analizare şi organizare a muncii. Sistemul informaţional trebuie analizat sub aspectul fluxurilor de circulaţie în toate sensurile ale tuturor informaţiilor necesare pentru îndeplinirea scopului existenţei sistemului de producţie.

Există două sisteme de analiză ale sistemelor de producţie :

P1. Nu se poate acţiona asupra unuia din cele trei sisteme generale componente ale Sistemului de Producţie, fără consecinţe şi asupra celorlalte două.

Pornind de la acelaşi concept de sistem, se poate remarca faptul că datorită pe de o parte unităţii ansamblului care formează sistemul de producţie şi pe de altă parte eterogenităţii elementelor lui componente, analiza independentă a unuia din din elementele componente poate duce la rezultate care să ignore obiectivele ansamblului, constatare care permite enunţarea celui de-al doilea principiu fundamental al analizei sistemelor de producţie:

P2. Optimizarea ansamblului nu poate fi rezultatul optimizării fiecărui element component, adică condiţiile de funcţionare optimă ale ansamblului se pot obţine numai punând anumite componente într-o stare de suboptim.

Respectarea acestor două principii fundamentale permite eleborarea unor soluţii care să răspundă efectiv, complet şi clar problemelor pe care le are un sistem de producţie supus unui proces continuu de schimbare şi dezvoltare. Aceasta este de fapt situaţia majoritar întâlnită.

Sistemele de producţie diferă între ele indiferent dacă sunt vechi (existente) sau noi (create) şi indiferent dacă au sau nu acelaşi specific de producţie. Diferenţele se datoresc în primul rând condiţiilor de bază reprezentate prin resursele umane şi materiale, care nu pot fi aceleaşi decât teoretic.

Aplicarea conceptului de sistem pentru cazul sistemelor de producţie, devine inoperantă dacă se ignoră această realitate. În interiorul unui SP elementele componente pot avea caracteristici diferenţiate de la sistem la sistem, caracteristici de care trebuie să se ţină seama dacă se urmăreşte atingerea unei productivităţi şi rentabilităţi pe măsura posibilităţilor existente.

Procesul de conducere al sistemului de producţie este realizat prin intermediul Subsistemului Decizional şi este fundamentat prin ştiinţa conducerii sau management, disciplină care a dezvoltat problematica metodele ştiinţifice ale conducerii în vederea atingerii obiectivelor derulării unei activităţi complexe. Conducerea sistemelor de producţie se realizează prin decizii.