Mediul organizațiilor

Mediul Organizațiilor

Mediul organizațiilor poate avea mai multe clasificări, în funcție de diferiți factori, care îi produc modificări. În funcție de factorii de influență a mediului, acesta se poate împărți în două mari categorii: mediul general al organizației și mediul specific al organizației. Mediul general este mediul care apare identic și influențează în același mod toate organizațiile, neputând fi modificat în mod direct. Acesta conține factori economici, sociali, juridici și politici; elemente de dezvoltare a tehnologiei.

Mediul specific este mediul care aduce o influență directa organizației și succesului acesteia, fiind unic și diferit pentru fiecare organizație în parte, în funcție de domeniul de activitate al acesteia, cultura organizatorică și modul de funcționare. Acest mediu cuprinde:

1. Clienți. Organizația este influențată cel mai mult de către oameni deoarece aceștia dețin decizia de cumpărare a bunurilor sau serviciilor oferite, iar fără ei organizația ar dispărea. Clienții influențează organizația prin decizia lor de cumpărare și factorii care stau la baza acestei decizii (necesități, valori, atitudini, resurse financiare disponibile).

2. Concurența. Fie că vorbim de către cei care vând același produs său serviciu, fie de cei care vând un produs său serviciu diferit dar care satisface aceeași nevoie, organizația este influențată în mod direct de către oponenți. Aceștia lupta pentru clienți, resurse sau pentru piața de desfacere, influențând astfel produsele, serviciile, prețul, calitatea, condițiile de muncă, etc.

3. Furnizorii. Organizația se află sub influența directă a furnizorilor deoarece de aceștia depinde realizarea produsului său serviciului final și calitatea acestuia. Furnizorii sunt cei care asigura toate resursele unei organizații, de la firmele care asigură resursa materială, până la o instituție de învățământ pentru resursele umane sau bancă pentru cele financiare.

Specialistul Aldrich (1979) consideră că mediul organizației poate fi definit prin patru dimensiuni principale:

1. Capacitatea mediului (bogăție vs. sărăcie) - se referă la nivelul de resurse (materiale, umane, financiare), disponibile în zona de producție a întreprinderii, care pot fi prelucrate de către organizație pentru a putea să își îndeplinească misiunea. Organizațiile vor fi atrase de un mediu abundent în resurse care le vor permite dezvoltarea obiectivelor și mărirea capacității de producție, față de unde mediu sărac în resurse, unde acestea trebuiesc folosite cât mai eficient posibil pentru că nu se permite nicio eroare care ar putea înseamnă irosirea în zadar a resurselor.

2. Gradul de omogenitate (omogenitate vs. eterogenitate) - se referă la elementele din cadrul mediului care pot fi similare și neschimbate sau diferențiate și instabile. Organizațiile se îndreaptă mai mult către mediile omogene sau simple, prin specializarea pe un anumit produs sau serviciu care este adresat unui anumit segment de clienți și care intră pe o nișă a pieței bine delimitată. Opus acestui mediu este mediul eterogen sau complex, în care factorii de influență sunt diferiți, iar organizațiile se adresează unui segment mai mare de clienți pe o piață generală (de exemplu în domeniul IT, în fiecare lună apare un nou produs).

3. Gradul de stabilitate (stabilitate vs. instabilitate) - se referă la nivelul în care se schimbă elementele care alcătuiesc mediul. Există medii stabile, în care schimbările sunt foarte rare și au o influență mică asupra mediului general sau medii instabile, unde modificările sunt frecvente și influențează într-o mare măsură activitatea organizației. Organizațiile tind să caute un mediu stabil deoarece oferă siguranță, în timp ce un mediu instabil conduce la incertitudine și erori.

4. Gradul de concentrare (concentrare vs. dispersare) - se referă la modul de organizare al elementelor care alcătuiesc mediul. Există medii concentrate, în care factorii mediului se afla în același loc sau medii dispersate, unde factorii sunt răspândiți în puncte diferite. Organizațiile aleg un mediu concentrat deoarece elementele mediului pot fi gestionate mai simplu dacă apar dintr-un singur punct.

Conform unui alt specialist, Stephan P. Robbins (1990) mediul poate fi caracterizat printr-un număr mare de dimensiuni analitice:

1. Capacitatea - reprezentată de nivelul resurselor disponibile pentru organizație. La primul pol se afla sărăcia, urmată de o condiție medie a resurselor, până la abundenta resurselor.

2. Volatilizarea - reprezentată de gradul în care elementele mediului se schimbă și modul în care aceste modificări aduc influențe asupra organizației.

3. Complexitatea - reprezentată de gradul de omogenitate și concentrare al factorilor ce compun mediul. Acești factori pot fi omogeni (similari și neschimbați) sau eterogeni (diferențiați și instabili) și pot apărea fie în același loc (concentrare) sau sunt răspândiți din puncte diferite (dispersare).

Autorul elaborează un grafic în care așează cele trei dimensiuni, considerând că fiecare organizație se afla pe un anumit punct al fiecărei axe. Astfel săgeata indica mișcarea poziției organizației dinspre un mediu neeficient și nesigur către un mediu care oferă siguranță și eficacitate.