Metode de Calcul a Costurilor

Cunoasterea structurii cheltuielilor este oportuna pentru ca inlesneste alegerea metodei potrivite de evidenta si calcul a costurilor unitare si abordarea analizei pana la nivel de detaliu (element de cost, articol de calculatie).

Metodele de evidenta analitica si de delimitare a cheltuielilor cuprind un ansamblu de procedee prin care se realizeaza calculul costurilor pe unitate de produs in stransa legatura cu tipul productiei (masa, serie, unicate), structura productiei (omogena, eterogena), particularitatile organizarii, tehnologiei si complexitatii produselor realizate.

Obiectul calculatiei costurilor poate avea diferite forme:

a. Consumurile de materiale si de munca, generate de procesul de productie;

b. Calculul preliminar al unor componente de cost, cu rol in reflectarea unui cost cat mai real. In tara noastra se calculeaza si consumurile neproductive efective, precum si unele elemente care, prin reglementari economice, sunt incluse in costuri: amortizarea mijloacelor fixe etc.;

c. Intreprinderea la toate nivelele organizatorice, atelierele, sectiile, sectoarele, compartimentele functionale etc., pana la produsul, lucrarea sau serviciul prestat considerat purtator de cost;

d. Procesul tehnologic, atunci cand se urmareste costul pe faze succesive ale acestuia sau pe stadii de fabricatie;

In prezent se cunosc mai multe metode de calculatie a costurilor. Astfel, in practica economica se aplica urmatoarele metode:

a) Metode clasice:

- metoda globala;

- metoda pe faze de fabricatie;

- metoda pe comenzi;

- Standard-Costing;

b) Metode evoluate (moderne):

- Activity-Based-Costing;

- Target Costing;

- THM;

1. CALCULATIA DE COST PE PRODUS

A. Evidenta si calculul costurilor pentru productia omogena (monoprodus) se realizeaza in baza relatiei:

unde: c  costul unitatii de produs;

CV  costul variabil total;

CF  costuri fixe totale;

q  volumul productiei.

Metoda de calcul se numeste calculatia simpla sau metoda calcului direct.

O unitate economica este arareori monoprodus. De aceea, activitatea si costul acesteia trebuie evaluate cu un criteriu de consum si nu de productie.

B. In sistemul contabil din tara noastra calculatia de cost pe produs se face in mod clasic pe baza structurarii acestuia in articole de circulatie si a repartizarii cheltuielilor indirecte totale dupa un mecanism specific, folosin chei de repartitie.

Astfel, costul unitar (ci) se constituie din costurile elementare directe si indirecte dupa cum urmeaza:

ci= mi  mrri + sdi + cifui + cgsi + cgii ,

unde: mi  costul cu materia prima si materialele;

mrri  costul materialelor recuperabile si refolosibile;

sdi  costul manoperei directe;

cifui  costuri unitare cu intretinerea si functionarea utilajului;

cgsi  costuri unitare generale ale sectiei;

cgii  costuri unitare generale ale intreprinderii;

Daca pentru primele trei articole se procedeaza la un calcul direct, pentru urmatoarele trei, cele indirecte cu referire la unitatea de produs, se folosesc chei (coeficienti) de repartitie.

Cheile de repartitie se obtin impartind cheltuiala indirecta totala (CIFU, CGS, CGI) la o cheltuiala directa totala cu materialele (M) sau salariile directe (SD). Astfel, daca se foloseste M, in repartizare coeficientii se determina astfel:

Costurile indirecte vor fi:

1. cu intretinerea si functionarea utilejelor: cifui=Kcifu × mi;

2. generale ale sectiilor: cgsi=Kcgs × mi;

3. generale ale intreprinderii: cgii= Kcg × mi;

Daca in repartizare se foloseste SD, atunci: