Metodologii de Proiectare a Sistemelor Informatice

1. Metodologii de realizare a sistemelor informatice

Metodologia este o colecţie de proceduri, tehnici, instrumente şi documentaţii pentru proiectarea şi implementarea sistemelor informatice [7].

Metoda = un set de reguli aplicabile unui domeniu restrâns din cadrul unei metodologii

Realizarea sistemelor informatice reprezintă o acţiune complexă, care îmbină un număr mare de activităţi: analiză, proiectare, implementare, exploatare. În plus, reclamă resurse umane, materiale şi financiare însemnate, pe o perioadă considerabilă de timp. Folosirea eficientă a acestor resurse, în scopul obţinerii unui sistem informatic performant a impus ordonarea acestui proces complex, într-o succesiune bine stabilită de etape şi subetape şi utilizarea unor metode şi tehnici adecvate. Acest lucru a dus deci, la conturarea unor metodologii de realizare a sistemelor informatice.

Între diversele etape de realizare a sistemelor informatice există o legătură indestructibilă, legătură reflectată şi de faptul că în mod logic şi practic calitatea realizării unor activităţi din etapele şi fazele precedente influenţează în mod decisiv calitatea activităţilor din etapa ce îi urmează.

2. Conţinutul metodologiilor de realizare a sistemelor informatice

Metodologiile de realizare a sistemelor informatice cuprind [4]:

­ modalitatea de abordare a sistemelor, pentru elucidarea raportului dintre variaţiile sistemului şi dinamismul său;

­ regulile de formalizare a datelor şi proceselor de prelucrare;

­ instrumentele pentru concepţia, realizarea şi elaborarea documentaţiei;

­ modalitatea de derulare a proiectului şi acţiunile specifice fiecărei etape (ciclul de viată);

­ definirea modului de lucru, rolului analiştilor şi proiectanţilor şi a raportului dintre ei;

­ modalităţile de administrare a proiectului (planificare, programare, urmărire).

Totodată, metodologiile au rolul de a indica modul de desfăşurare a acestui proces, stabilind [2]:

­ componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape, subetape, activităţi, operaţii) şi conţinutul lor;

­ fluxul parcurgerii (executării) componentelor; metodele, tehnicile, procedeele, instrumentele, normele si standardele utilizate.

3. Metode şi tehnici de realizare a sistemelor informatice

La realizarea sistemelor informatice se utilizează : metode, tehnici, instrumente, procedee de lucru [2].

Metodele utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă modul unitar sau maniera comună în care analiştii de sisteme, programatorii şi alte categorii de persoane implicate, realizează procesul de analiză a sistemului informaţional-decizional existent, proiectarea şi introducerea sistemului informatic. Deci, metoda are un caracter general, în cadrul ei aplicându-se anumite tehnici de lucru [2].

Tehnicile de lucru utilizate în proiectarea sistemelor informatice reprezintă felul în care se acţionează eficient şi rapid, în cadrul unei metode, pentru soluţionarea diferitelor probleme ce apar în procesul de proiectare. Prin aceste tehnici se îmbină armonios cunoştinţele despre metode cu măiestria personală a celor chemaţi să aplice metodele si să utilizeze instrumentele adecvate [2].

Utilizarea acestor metode, tehnici, instrumente, procedee de lucru în proiectarea sistemelor informatice se face în conformitate cu o serie de principii şi în limita unor metodologii de lucru care se adoptă în funcţie de situaţia reală la care se referă.

În abordările incipiente se lucra cu probleme izolate şi ulterior s-a efectuat trecerea la abordarea sistemică (modulară), odată cu abordarea funcţională sau, mai bine zis, cu analiza şi descompunerea funcţională (în fiecare modul există câte o funcţie) şi ulterior abordarea orientată-obiect [2]. Pe parcurs s-au impus două strategii de abordare şi anume:

- strategia top down (de sus în jos);

- strategia bottom – up evolutivă (de jos în sus).

În strategia top – down abordarea generală este divizată în unităţi componente prin rafinări repetate, metoda de proiectare putând fi descrisă sub forma unei diagrame ierarhice cu module de control pe nivele superioare şi cu module detaliate pe nivelele inferioare. Structura organizatorică a unei unităţi economico-sociale numită organigrama unităţii poate fi reprezentată printr-o astfel de diagramă ierarhică. Pentru unităţi economice productive în organigramă se disting următoarele patru nivele de reprezentare [5]:

- nivelul conducerii strategice, reprezentat de directorul general şi consiliul de administraţie;

- nivelul conducerii tactice (directori pe funcţiuni);

- nivelul compartimentelor funcţionale (servicii şi posturi de lucru) şi de proiectare, cercetare (laboratoare) care asigură conducerea operativă a sistemului prin şefii lor;

- nivelul compartimentelor de producţie (secţii, ateliere) care realizează funcţia de producţie a sistemului economic.

În strategia bottom – up evolutivă, se porneşte de la o tratare minimală care se extinde treptat pe măsura înaintării în realizarea sistemului.

În practică, de cele mai multe ori se utilizează o combinare a celor două strategii.

Metodele de abordare a sistemelor informatice ar putea fi grupate prin prisma celor mai mulţi autori astfel [1]:

­ metode orientate spre funcţii, numite şi metode ale descompunerii funcţionale;

­ metode orientate spre fluxuri date, deci metode orientate spre procese, deoarece diagramele fluxurilor de date se întrebuinţează pentru descrierea proceselor;

­ metode orientate spre informaţie sau date, orientate-informaţii, apărute ca urmare a popularizării puternice a ingineriei informaţiei a lui JAMES MARTIN, dar şi a diagramelor entitate-relaţie ale lui CHEN [3];

­ metode orientate-obiect.

Caracteristici esenţiale ale principalelor metode

Informaţia este văzută de DeMarco în 1982, ca fiind posibil de abordat prin trei perspective specifice sistemelor informaţionale sau prin trei dimensiuni: date, funcţii, comportament.

Datele sunt surprinse din prisma structurii lor sub formă de atribute şi înseamnă de fapt, ceea ce are stocat, şi reflectă structura statică [1].

Funcţiile scot în evidenţă în mod limitat ceea ce face sistemul. El poate fi văzut şi ca un proces, întrucât elementele sistemului despre care se păstrează datele de rigoare sunt supuse unor transformării funcţionale, prin intermediul proceselor [1].

Comportamentul este invocat pentru a reda o altă modalitate de percepţie a sistemului, influenţa evenimentele şi proprietăţilor sistemului, şi sugerează dinamica lui [1].