Mondializarea globalizării

CONCEPTE SI PRINCIPII PRIVIND GLOBALIZAREA CA PROCES

Globalizarea ca proces integrational la nivel mondial nu a aparut concomitent cu

termenul globalizare, însa s-a constituit lent timp de mai multe secole si în spatiu si timp

actualmente poate fi caracterizata ca una din cele mai atragatoare, deci, si mai avantajoase.

Axându-se în temei pe procesele economice, globalizarea dispune de o istorie si evolutie

adecvata perioadelor de constituire si trecerea de la o subforma la alta, fara îndoiala, deacum

cunoscute : micro-, mezo-, macroeconomie, economie nationala, economie regionala,

mondoeconomie. În sensul direct, globalizarea se refera la ultimele trei subforme caracteristice

zonelor de dincolo de national, iar întelesul, pe care ni-l transmite notiunea data,

este cea de tendinta care cuprinde tot globul, deci este o tendinta de întruchipare a intereselor de

ansamblu, desprinse de cele particulare ale statelor .

Actualmente este incontestabil faptul, ca economiile nationale devin tot mai integrate si

mai dependente în masura largirii comertului international, internationalizarii investitiilor,

capitalului financiar, migratiei fortei de munca. O raspândire larga au capatat viziunile, destul de

controverse, care graviteaza în jurul pragmatismului economic curent.

Însa nu întotdeauna se i-au în consideratie evolutia istorica a convetuirii umane,

principiile ce au stat la baza raporturilor economice între popoare si tari la diferite trepte de

dezvoltare, multi factori din afara economiei. Pentru milioane de oameni globalizarea înseamna

libertate si prosperitate. În publicatiile din ultimul timp, globalizarea este numita si mondializare,

si sub acest aspect devine un proces cultural, economic, politic si social. Dupa M.Archer, globalizarea ca proces duce la interdependenta structurilor, culturilor si institutelor, care

cuprind integral lumea si în acest sens se contopeste cu mondializarea. Conform acestei

delimitari, societatea în prezent nu mai este o unitate primara de analiza. M.Albrow

este de parerea, ca societatile trebuie analizate doar ca o subsistema în împrejurimea altor

sisteme, si, astfel, ca un sistem integru al comunitatii mondiale.

Întreprinderile internationale actioneaza cu succes pe pietele financiare si de marfuri în

baza tehnologiilor înalte, iar munca concureaza pe piata globala a fortei de munca. Modelul

neoclasic al economiei de piata închise în cadrul dat se transnationalizeza. Teoria relatiilor

internationale a lui J.N.Rosenthau prognozeza dezvoltarea economica în directia

spre o lume unica. L.Marcov considera, ca statele nationale prezinta doar o

subsitema a politicii mondiale comune. În legatura cu aceasta, ele tot mai mult delegeaza

gestiunea economica în favoarea integrarii în organizatii supranationale.

În diferite timpuri se considera, ca tarile le pot asigura cetatenilor sai un nivel de trai

decent, protejând sau izolând economiile nationale si desfasurând relatii economice minime cu

alte tari. Însa politica economiei închise, autoizolarea nu s-a bucurat de succes nici într-o tara,

deoarece potentialul ei economic poate fi valorificat numai la nivel local.

Dupa al doilea razboi mondial majoritatea tarilor treptat au pasit pe calea deschiderii în

domeniul relatiilor economice. Implementarea potentialului progresului tehnologic impune

economiile nationale sa-si integreze fortele într-un proces comun, în cadrul caruia conlucrarea

devine inevitabila.