Motivarea angajaților la locul de muncă

Rezumat

Relaţia dintre angajat şi angajator constituie un factor de maximă motivare pentru angajat. Nu ne referim aici neapărat la prietenie ci în primul rând la recunoaşterea meritelor atunci când este cazul. Angajatul vrea să fie apreciat, vrea să vadă că cineva observă progresele sale, astfel că recunoaşterea, de preferat publică, a meritelor sale contează enorm. Astfel, angajatul va fi mult mai motivat, mult mai eficient, mult mai performant. În plus angajatorul poate arăta că-i pasă de un angajat cerându-i părerea în anumite probleme. Acest lucru este benefic nu numai pentru angajat ci şi pentru angajator, care are ocazia să privească problema din mai multe punct de vedere. Cerându-i părerea angajatului sau angajaţilor aceştia vor simţi că fac parte dintr-o comunitate în care au şi ei un cuvânt de spus contribuind astfel la dezvoltarea companiei. În lucrarea de faţă vom analiza cele două tipuri de motivare, respectiv motivarea financiară şi cea non-financiară şi vom demonstra că metoda ideală pe care o poate folosi un angajator este să îmbine aceste două tipuri. Deşi primul lucru la care ne gândim când vine vorba de motivare sunt banii vom vedea că motivarea non-financiară este cel puţin la fel de importantă ca şi banii şi foarte benefică pentru angajator mai ales având în vedere situaţia economică actuală.

Cuvinte cheie

Motivare, financiară, non-financiară, strategie, salariu, bonus, primă, recunoştinţă, performanţă.

Introducere

Oamenii sunt foarte diferiţi şi au nevoi, motive tot atât de diferite, ceea ce determină modalităţi diferite de satisfacere a lor. De aceea, fiecare individ poate fi motivat într-o manieră singulară. Existenţa aptitudinilor, experienţei şi cunoştinţelor ce îi permit unui individ atingerea unei performanţe şi calităţi superioare nu este suficientă. Ea trebuie dublată de motivarea persoanei respective pentru a o determina să-şi folosească aceste atribute pentru atingerea obiectivelor organizaţiei.

Motivarea reprezintă totalitatea motivelor sau mobilurilor conştiente sau nu, care determină pe cineva să efectueze o anumită acţiune sau să tindă spre anumite scopuri (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române).

Motivarea se defineste ca “ansamblul de mobiluri (nevoi, afecte, interese, intentii, idealuri) care sustin realizarea anumitor actiuni, fapte, atitudini, comportamente” (Dictionar de psihologie sociala, 1981).

Dezvoltarea subiectului

Persoana care motivează si care pune in practică strategiile motivării este managerul. Managerii trebuie să înţeleagă strategiile de motivare, modul în care acestea au succes sau eşuează pe baza modului în care reuşesc să influenţeze motivaţiile interne ale angajaţilor. Teoriile nevoilor umane furnizează o privire de detaliu asupra a ceea ce înseamnă motivarea. După părerea lui Maslow, anumite nevoi interne sunt situate mai aproape de baza unei ierarhii personale decât altele, iar oamenii urmăresc satisfacerea unor nevoi de pe nivele mai ridicate doar în momentul satisfacerii nevoilor de bază. Prin urmare, managerii trebuie să ofere căi către împlinirea de sine, sau în caz contrar angajaţii lor vor rămâne nemotivaţi.

Deşi peste 30% din bugetul companiei se cheltuieşte pe salarii şi bonusuri, banii nu fac decât să-i aducă pe oameni la serviciu în fiecare zi, dar nu îi fac să şi muncească. Ceea ce îi determină pe oameni să muncească cu adevărat este motivaţia. Cele două mijloace majore de motivare a personalului sunt de tip financiar şi non-financiar.