Motivarea Personalului

Problemei motivarii personalului i se atribuie o mare importanta atât în sectorul privat cât si în cel bugetar. Toti managerii sunt de acord ca atingerea obiectivelor organizationale depinde foarte mult de comportamentul si atitudinea subordonatilor lor fata de sarcinile ce le revin. Dar când se încearca sa se raspunda la întrebari de genul: “Cum poti sa-i determini pe oameni sa faca ceea ce doresti tu?” sau “de ce A lucreaza mai mult si mai bine decât B în aceleasi conditii de munca?” se ajunge la concluzia ca problema este destul de complexa si dificila.

De asemenea, trebuie spulberata de la început iluzia ca ar exista o reteta sigura, de succes, care sa asigure rezolvarea problemei motivarii pentru oricare dintre situatii sau subiecti. De ce? Pentru ca oamenii sunt diferiti. Fiecare are o personalitate bine definita, cu nevoile, aptitudinile, valorile si aspiratiile sale. Aceste calitati individuale se combina apoi cu conditii si aspecte legate de locul de munca. Pe lânga aceasta mai actioneaza înca un factor important, si anume dinamica personalitatii si cea a mediului. Indivizii nu-si pastreaza în mod conservator toate caracteristicile. Unii simt nevoia sau sunt obligati sa-si dezvolte bagajul de cunostinte. Altii îsi perfectioneaza deprinderile câstigate într-un domeniu de activitate printr-un ritm sustinut si perseverent de lucru. Ca sa nu mai amintim de schimbarile provenite din viata particulara, odata cu trecerea anilor. Nici conditiile organizationale nu stau pe loc. Sunt suficient de bine cunoscute rezultatele si reactiile generate de valul de schimbari ale tehnologiei informationale. Iar institutiile îsi urmeaza traseul cunoscut sub denumirea de ciclu al vietii organizationale în care ele se nasc, evolueaza, se maturizeaza, stagneaza si apoi decad, fiecare dintre aceste etape având caracteristicile bine definite.

Cu toti acesti factori dinamici individuali si organizationali aflati într-o continua prefacere, am putea ajunge în pragul unei întrebari retorice si pline de scepticism: “Oare vom putea vreodata sa întelegem ce îl determina pe un angajat sa aiba o anumita atitudine si un anumit comportament la locul de munca”?

Primul pas în abordarea sistematica a problemei o reprezinta definirea notiunii de motivare.

G.A. Cole, unul dintre specialistii britanici în domeniul managementului resurselor umane, ne ofera urmatoarea definitie sintetica si accesibila: “Motivarea este un proces în care oamenii aleg între forme alternative de comportament în vederea atingerii scopurilor personale”. La aceasta, spre completare, am putea adauga si definitia alternativa conform careia “motivarea reprezinta suma energiilor interne si externe care initiaza si dirijeaza comportamentul spre un scop care, odata atins, va determina satisfacerea unei necesitati”.

Descifrând pe îndelete aceste definitii complementare, reusim sa identificam principalele elemente componente ale procesului motivational: comportament, scop, satisfactie, necesitati, energii (aici cu sensul de resurse). Asezând toate aceste elemente într-o ordine cauzala, obtinem un model determinist al motivarii în care nevoile-stimuli conduc la un comportament adecvat în care sunt exploatate resursele necesare din cele existente, resurse care genereaza actiunea ce duce la atingerea scopului sau obtinerea rezultatelor asteptate, ce fac sa înceteze actiunea stimulilor, ajungându-se în final la satisfactie.