Motivarea resurselor umane în cadrul instituțiilor publice

Forme, modalitati, modele de motivare a resurselor

umane din institutiile publice din perspectiva

noului management public

“Motivarea este arta de a face

oamenii să facă ceea ce vrei tu,

pentru că ei doresc să o facă.”

Dwight Eisenhower

1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE MOTIVARE

Cuvantul motivatie este cel mai adesea folosit pentru explicarea comportamentului oamenilor. Succesele unui sportiv se spune ca sunt datorate motivarii sale ridicate, in timp ce un student care evita munca (sub forma efortului intelectual si al atitudinii participative la actul de transfer si aprofundare de cunostinte si informatii), se spune ca nu este motivat (sau ca este motivat sa nu munceasca) (este interesant ca, in lipsa unei motivatii pozitive, se dezvolta, fara prea mare efort, o motivatie negativa).

Motivarea reprezinta totalitatea motivelor sau mobilurilor conştiente sau nu, care determină pe cineva să efectueze o anumită acţiune sau să tindă spre anumite scopuri (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române)

Motivarea este acţiunea forţelor conştiente sau inconştiente care determină comportamentul (fără nici o consideraţie morală) (Dicţionar de ergonomie francez)

Motivarea se defineste ca “ansamblul de mobiluri (nevoi, afecte, interese, intentii, idealuri) care sustin realizarea anumitor actiuni, fapte, atitudini, comportamente” (Dictionar de psihologie sociala, 1981).

Motivarea exprima faptul ca la baza conditiei umane se afla întotdeauna un ansamblu de mobiluri, nevoi, interese, intentii, afecte, idealuri, care justifica realizarea anumitor actiuni, fapte, atitudini. Nu sunt necesare demonstratii pentru a dovedi ca nimic nu intra în constiinta daca aceasta nu este animata de un oarecare interes, daca lipseste motivatia. Actele de conduita nu se produc niciodata mecanic, gratuit. Variabila motivationala explica “de ce” se produc anumite manifestari psihice si constituie fundamental comportamentelor si activitatilor pe care le presteaza indivizii.

Motivarea pune problema “manevrarii” comportamentului, determinarii conduitei umane (prin utilizarea factorilor motivationali) în directia necesara înfaptuirii unei actiuni.

Motivarea muncii unui individ se bazeaza pe certitudinea ca el va obtine (executând o munca în conditiile date) satisfacerea propriilor nevoi la un moment dat. Asadar, comportamentul uman este determinat de mai multe nevoi (motive), constientizate de individ ca scopuri.

Motivarea izvoraste, deci, din nevoi, din trebuinte. Sarcina

managerului – ca element catalizator al grupului – este de a identifica si activa motivele (nevoile) salariatilor, de a le dirija catre o munca performanta. Pentru ca un manager sa poata schimba sau amelioracomportamentul în munca al subordonatilor, motivându-i inteligent, trebuie mai întâi sa identifice motivele (nevoile) acestora. Acest lucru nu este simplu de obtinut. Oamenii sunt diferiti, urmaresc scopuri

diferite si se comporta diferit în actiunile pentru atingerea acestor scopuri. Multi manageri au descoperit, ca nu pot folosi aceleasi tehnici de conducere cu toti subalternii. Ceea ce este acceptat de unul poate fi respins de altul.

Folosirea activitatii ca mijloc de satisfacere a nevoilor. O buna

motivare este aceea care asigura corelarea satisfacerii nevoilor si intereselor personalului cu realizarea obiectivelor si sarcinilor atribuite. Iar forma superioara a motivatiei se produce atunci când activitatea, rolul profesional, devin ele însasi o necesitate.

Când nu sunt satisfacute nevoile oamenilor, apare demotivatia, materializata cel mai frecvent în frustrare, care afecteaza sensibil comportamentul, generând: apatie si indiferenta fata de munca; nerespectarea orarului de munca si absenteism; exagerarea dificultatilor întâlnite în diverse probleme, dispute si reclamatii; lipsa de cooperare în rezolvarea problemelor; calitate necorespunzatoare a produselor; indispozitie; inflexibilitate; rezistenta nejustificata la schimbari. Toate acestea indica faptul ca lucrurile nu merg cum trebuie. În acest caz obiectivul managerului este acela de a impiedica aparitia frustrarii. Când aceasta apare totusi, cel mai adesea se iau masuri de îmbunatatire a comportamentului, desi acesta nu reprezinta decât un simptom si nu cauza frustrarii. Problema este de a sti de ce comportamentul celui în cauza s-a înrautatit. Pentru a afla raspunsul, conducatorul trebuie sa descopere care sunt nevoile nesatisfacute ale subalternului.