Motivația și Teoriile Motivaționale

1. INTRODUCERE

Aproape in toate lucrările de management se apreciază ca managementul are următoarele funcţii: previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea si control-reglarea. Fireşte, in cadrul procesului de management, ele trebuie văzute ca un tot, dar in acelaşi timp fiecare dintre ele are importanta sa si modalităţi proprii de manifestare. In acest context, funcţia de antrenare prezintă o complexitate deosebita având in vedere ca intr-o organizaţie cele mai importante bunuri sunt oamenii ingenioşi si talentaţi si nu proprietatea care poate fi cumpărata sau vânduta. Aceasta chiar in condiţiile in care realizările trecute s-au materializat in bunuri care pot fi vândute (brevete, drepturi de autor, mărci de fabricaţie) si asupra cărora se poate pretinde dreptul legal de proprietate, dar„ideile lor viitoare nu pot fi avute in posesie sau comercializate. Oricare ar fi valoarea potenţiala a acestor active conceptuale, adevăraţii lor proprietari vor fi întotdeauna cei in mintea cărora ele se afla. Ca urmare Astfel de bunuri nu pot fi extrase din capetele lor fara consimţământul lor si nici devotamentul lor nu poate fi obţinut la comanda. Mai mult, chiar daca Ideile lor viitoare si devotamentul lor pot fi cumpărate, dar daca ei nu sunt mulţumiţi de angajamentul lor este puţin probabil ca îşi vor manifesta ingeniozitatea si creativitatea pe deplin.

In cadrul fiecărei organizaţii, conducătorii sunt plătiţi pentru eficienta, fie ca răspund de performantele altora si de propria performanta, fie ca sunt colaboratori profesionali individuali răspunzători doar de propria performanta, iar fără eficienta nu exista «performanta», indiferent câta inteligenta si cunoaştere se investeşte in munca, indiferent câte ore ia aceasta.

Pentru realizarea funcţiei de antrenare este nevoie de o motivaţie complexa a oamenilor care sa le determine un comportament eficient si performant.

Etimologic, denumirea de motivaţie provine din cuvântul latin „movere" care înseamnă deplasare. Astăzi, motivaţia este înţeleasă ca totalitatea motivelor sau mobilurilor (conştientizate sau nu), care determina o persoana sa îndeplinească o anumita acţiune sau sa tinda spre anumite scopuri.

2. SCURT ISTORIC IN DEZVOLTAREA MOTIVAŢIEI

În preocuparea lor de a studia comportamentul oamenilor in organizaţii si in afara acestora, diverşi autori au ajuns la concluzia ca la baza acestuia se afla anumite elemente, mai mult sau mai puţin explicite si ca urmare definiţiile date motivatiei au in vedere atât aspectul fizic cât si cel psihologic al acţiunii umane.

Termenul de motivaţie a apărut in literatura de specialitate in jurul anului 1930 si a cunoscut până astăzi un mare succes. Acest termen poate fi întâlnit în aproape toate domeniile care vizează într-o măsura mai mare sau mai mica conduita umanã: economie, pedagogie, politicã, artã, moralã, religie. Utilizarea sa generalizatã se datorează în mare parte conotaţiilor ambigue si atractive în acelaşi timp, ce trimit la speranţa secretã de a pătrunde în resorturile intime ale conduitei altora, de a o manipula si modela. Nu putem spune cã dispunem de o teorie unificatã asupra motivaţiei, cu toate ca în decursul anilor s-a arătat mult interes pentru aceasta problema. O astfel de situaţie se datorează în buna parte faptului cã termenul de motivaţie a fost lansat în arta publicitarã pentru a desemna ansamblul factorilor inconştienţi ce acţionează asupra conduitelor. La o examinare atenta, aceşti factori conduc la realităţi extrem de diverse, realităţi ce nu pot fi restrânse în cadrul unui singur concept operatoriu. Sub presiunea întreprinderilor postayloriene, ce îşi propun pentru reuşita lor economicã gestiunea resurselor umane, psihologia muncii a recuperat termenul de motivaţie pentru a face din el un obiect de studiu.

Motivaţia este una din problemele tradiţionale de studiu ale comportamentului organizaţional si ani de zile a suscitat interesul managerilor, cercetătorilor si antrenorilor sportivi. În organizaţiile contemporane, motivaţia a devenit si mai importanta. Acest fapt se datorează necesitãţii unei productivităţi ridicate, în ideea de a deveni competitive la nivel global. Este totodată rezultatul schimbărilor rapide pe care le străbat organizaţiile de astăzi. Solicitările pentru flexibilitate si atenţie fata de consumatori care necesitã nivele mari de iniţiativa sunt pe cale sa înlocuiască sistemele stabile de reguli, reglementari si proceduri care ghidau altădată comportamentul. Aceastã iniţiativa depinde de motivaţie. În prezent, resursele umane sunt percepute si implicit tratate de tot mai mulţi conducători drept esenţiale si specifice pentru soarta unei organizaţii. Esenţiale pentru cã organizaţia nu existã de fapt fără aceste resurse, oamenii care o animã conferind nu numai viata celorlalte resurse, ci si dorinţa de a reuşi. Specifice pentru cã este vorba de femei si bărbaţi care nu sunt obiectele inerte ale transformării ( precum resursele tehnice), ci actorii, promotorii acestora ale căror valori, aspiraţii si nevoi specifice le dictează comportamentul în general si cel profesional în special.

A şti sa capteze energia creatoare si productivã a oamenilor care alcătuiesc întreprinderea reprezintă, de fapt, esenţa profundã a conducerii resurselor umane ale întreprinderii. Problema de bazã a unui conducător, în acest context, ar trebui sã fie cum sã reuşească sã influenţeze performantele oamenilor care muncesc în întreprinderea condusã de el. Numai managerii care pot percepe resorturile (motivaţia) comportamentului uman si deci în ultimã instanţa, cunosc si înţeleg motivaţia pot rezolva aceastã problemã.