Multiculturalism

Multiculturalism

Ca ideologie a diversitatii, multiculturalismul are menirea de a oferi un cadru de afirmare pentru identitatile de grup. În felul acesta, orizontul ideologic al cultivarii diversitatii vine sa promoveze pluralitatea ca schimbare de paradigma a raportului minoritate/majoritate, ca limita imaginata a repetatelor constructii identitare. Multiculturalismul pare sa raspunda necesitatilor unei lumi în schimbare în care exprimarea diverselor identitati capata forma unor raspunsuri în fata provocarilor aduse atât de catre statului national, cât si de sfera transnationala si globala.

Multiculturalismul apare ca „un discurs tipic pentru o modernitate târzie care îsi asuma experienta sociala a diversitatii si diferentei”. Gândirea postmoderna a pus în evidenta relatiile de putere care se afla în spatele revendicarilor privind identitatea culturala. În numele dreptului de exercitare a puterii se ajunge, în aparenta, la o împingere în plan secund a drepturilor individului, în favoarea impunerii în sfera publica a drepturilor de grup. Este vorba însa de o noua percepere a individului. Nu individul este elementul cheie care da identitatea de grup, ci apartenenta la grup creeaza cadrul general de regasire a identitatii personale. În acest fel se ajunge inevitabil la o politizare a identitatii si a culturii. Procesul este însotit de o recunoastere a pluralismului valorilor, a diferentelor si acceptarea punctuala si temporara a unor discriminari pozitive menite sa corecteze inegalitatile si sa asigure promovarea unor politici speciale pentru identitatile alternative.

În constructia identitatii sociale, multiculturalismul se opune strategiilor omogenizante ale modernitatii, considerându-le pe acestea ca insuficiente si opresive, punând accentul pe diferente si diversitate. Ideologia multiculturalismului isi propune ajutarea comunitatilor în sustinerea culturilor lor diferite. Acest lucru însa nu inseamna ca multiculturalismul se opune schimbarii. Multiculturalismul liberal recunoaste ca schimbarea în lumea contemporana este inevitabila, deci scopul acestei politici nu este conservarea culturilor în starea lor primara. Multiculturalismul liberal izvorâste din dorinta de reusita a membrilor societatii. Iar aceasta reusita depinde de respectul si înflorirea grupurilor culturale ale indivizilor.

Multiculturalismul porneste de la starea de fapt a multiculturalitatii si încearca o reconstructie a spatiului cultural comun în care identitatile minoritare sunt privite ca parteneri egali în procesul afirmarii importantei contributiei comune la o constructie axiologica ce sta sub semnul pluralismului. Afirmarea publica a minoritatilor, angajarea lor în jocul politic presupune însa o adâncire a autonomiei identitare în raport cu celelalte entitati minoritare si în special în raport cu cea a grupului majoritar. De aceea, multiculuralismul presupune afirmarea unor identitati clar conturate. Pentru a evita caderea în separatism, autonomizarea unui grup cultural poate merge pâna acolo unde se mentine constiinta apartenentei la un spatiu multicultural comun. Dincolo de aceasta se poate ajunge, asa cum a semnalat Rorty, la fenomenul perceperii culturii majoritare ca una dominatoare si incompatibila cu participarea la constructia unui spatiu multicultural comun.

Una din criticile majore la adresa multiculturalismului vizeaza domeniul educatiei. Principala acuza este legata de faptul ca multiculturalismul opteaza pentru introducerea în canonul academic occidental a unor teme, domenii si cursuri care sunt considerate ca fiind marginale si nereprezentative din punct de vedere al canonului educatiei occidentale. Richard Rorty arata ca multiculturalismul începe ca o încercare de a convinge barbatul alb occidental asupra faptului ca trebuie sa manifeste toleranta si sa accepte clasele marginale sau pe cei pe care, datorita stereotipiilor sale, îi considera a fi cetateni de rangul al doilea. Astfel, multiculturalismul încearca, pe de o parte, sa aduca o schimbare de mentalitate în rândul populatiei dominante, iar pe de alta parte sa aduca în planul echilibrului si egalitatii publice unele clase discriminate precum persoanele de culoare, oamenii saraci, imigrantii recenti, femeile etc. Un pas important l-a constituit introducerea în colegiile si universitatile americane a unor cursuri menite sa promoveze studiile afro-americane, studiile hispanice, studiile de gen etc. Rorty considera ca, pe de o parte, introducerea acestor cursuri a creat un climat de încredere si s-a ajuns chiar la eliminarea starilor conflictuale în raport cu grupurile vizate de aceste studii. Pe de alta parte, însa, s-a cazut în extrema de a impune aceste cursuri ca obligatorii pentru studentii de nivel licenta cu scopul de a-i sensibiliza fata de diferentele culturale. Obligativitatea de a urma aceste cursuri a condus la o reactie negativa si la o continua încercare a studentilor de a discredita aceste cursuri. În loc sa duca la o constientizare a raporturilor de putere pe care le instituie sistemul inegalitatilor sociale, noua perspectiva curriculara a atras critici virulente îndeosebi dinspre gruparile de dreapta ale scenei politice si religioase americane. Multiculturalismul ar trebui, dupa Rorty, sa vizeze mai degraba domeniul resurselor si al dobândirii bunastarii, decât sa îi educe pe tineri în ideea ca fac parte din identitati culturale separate. Starea de discriminare în care sunt tinute clasele marginale este în viziunea filosofului american cauzata de factori economici. Disparitia discrepantelor economice poate sa duca la disparitia discriminarilor. Rorty crede ca insistenta pe aspectele culturale poate sa duca la dezvoltarea unor resentimente fata de cultura dominanta si la perceperea acesteia ca un factor opresiv violent.

Multiculturalismul pretinde respect si apreciere din partea grupurilor pentru alte culturi din societate, pretinde toleranta unei comunitati fata de cealalta comunitate, si în acelasi timp pretinde dreptul individului de a parasi propriul grup cultural sau refuzul acestuia. În functie de interpretarile de baza a multiculturalismului, se poate vorbi despre multiculturalism descriptiv, normativ si critic. (M. Feischmidt).

Multiculturalismul descriptiv priveste multiculturalismul ca fapt, atitudine - acest tip de multiculturalism este considerat de Radtke drept cinic-culinar sau consumator (Schoning - Kalender). În acest sens, multicultura se refera la diversitatea culturala a bunurilor din societatea de consum, în primul rând în industria culturii (arta, muzica, film), în domeniul comunicatiei si al serviciilor. Aceasta forma spectaculoasa, dar superficiala a diversitatii culturale este un rezultat al globalizarii, al productiei si consumului transnational. În acest caz toleranta culturala este doar o iluzie. Cel mai des, multiculturalismul este abordat într-un sens normativ: critica regulile anterioare privind diferentele sociale si culturale si pretinde noi norme în aceasta privinta. Conceptul de baza a multiculturalismului normativ este diferenta, care foarte des - spun criticii multiculturalismului - presupune grupuri închise, sever delimitate. Radtke si Habermas accentueaza asupra faptului ca multiculturalismul ridicat la nivel politic întareste chiar acel lucru pe care vrea sa-l depaseasca, si anume categorii de identitate rigide, segregatia minoritatilor. Oponentii multiculturalismului sustin ca acesta duce la ghetoizarea minoritatilor si împiedica integrarea acestora în societatea majoritara.