Muzeul Satului Bănățean

In capitolul “Managementul institutiei culturale” din lucrarea “Cultura Populara Banateana”, dl. Ioan Viorel Boldureanu afirma: <<Managementul artelor plastice, in stransa legatura cu galeriile de arta si cu muzeele, presupune actele de a crea, a colectiona, a expune si a vizita, ceea ce reclama existenta a trei entitati: creatorul (artistul), colectionarul si publicul organizat vizitator.

Drept urmare, “celulele” constitutive ale actului managerial in cadrul acestor institutii, in dependenta si interactiunea lor, sunt: creatia – opera de arta (cu secventele protejarea / conservarea si difuzarea ) – reclame – necesitatile cultural-artistice (carora reclama le da semnalul posibilitatii / oportunitatii de a fi satisfacute). Ceea ce este important de subliniat aici este pozitia exceptionala, de prim-plan a celulei reprezentate de educatia artistica, care “actioneaza” direct in creatie (ca pregatire de specialitate a artistului) dar si ca dimensiune a formarii publicului prin procesul de inculturatie.>>

Vizitarea unui muzeu, de orice categorie, fie el muzeu de arta plastica, de arta populara, de etnografie, de arheologie, de istorie ori de stiinte naturale, constituie una din formele cele mai concrete si mai placute de cultivare a omului.

Functia culturala a muzeului.

Muzeul isi justifica existenta in masura in care desfasoara o activitate culturala si artistica rodnica. Expozitia sa etnografica constituie un camp de lucrari si de cercetari teoretice si practice pentru studentii si specialistii diferitelor institute de invatamant superior: arhitectura, arte plastice, cinematografie, etnografie. Institutii diferite solicita in repetate randuri posibilitatea de a folosi materialele muzeului pentru studii si documentare privind o mare diversitate de probleme, realizari de filme artistice sau documentare, reportaje; punerea in scena a diferite piese si balete; elaborarea creatiilor de arta plastica – pictura, sculptura, grafica, proiecte de arhitectura, modele de cusaturi, costume si ceramica, studii si exercitii practice cu elevii si studentii scolilor de arte plastice si arhitectura; elaborarea studiilor de etnografie si de istoria artei populare sau ilustrarea lor pentru publicatiile Academiei Romane, ale Editurii pentru arta si literatura etc.

Popularizarea cuprinde un ansamblu de actiuni prin care muzeul comunica cu masele de vizitatori, aducand la cunostinta acestora , prin mijloace adecvate, valoarea si specificul colectiilor, formele de activitate, expozitiile organizate, programele si orarele de functionare etc. In sensul cel mai propriu al cuvantului, popularizarea constituie instrumentul principal de legatura dintre muzee si cercurile cele mai largi ale oamenilor. O buna si sustinuta munca de popularizare trebuie sa polarizeze interesul si atentia opiniei publice in jurul muzeului, scopul final al acesteia constand in atragerea viziatatorilor. Daca munca de indrumare este principalul instrument prin care se realizeaza functia cultural-educativa in interiorul muzeului, in cadrul expozitiei, popularizarea prelungeste activitatea educativa dincolo de zidurile cladirilor in care muzeele isi desfasoara munca de toate zilele. Privita din aceasta perspectiva, popularizarea nu se reduce doar la mijloace si procedee de informare, ci actiunile si formele de popularizare devin, ele insile, actiuni si forme cultural-educative, iar muzeele trebuie sa le acorde un loc si un rol important in planurile de activitate.

In cele ce urmeaza ma voi referi la activiatatea de popularizare desfasurata de muzeul Satului Banatean, la problemele pe care le ridica aceasta activitate si la procedeele folosite in acest domeniu.

Daca asupra necesitatii si utilitatii popularizarii nu mai exista in general discutii, in ceea ce priveste formele in care trebuie intreprinsa popularizarea si eficienta acestor forme, aici opiniile nu sunt inca unanime.

Sunt pareri care pretend ca cea mai eficace popularizare este aceea care se face prin vizitatori, de la om la om. Dupa asemenea pareri chestiunea esentiala consta in a organiza o buna expozitie. Calitatea acesteia este suficienta pentru a i se asigura un larg efect de masa. Agentii acestui efect sunt vizitatorii insisi.

Trebuie sa subliniem caracterul unilateral al unei asemenea opinii. In primul rand, pentru ca chiar primii vizitatori trebuie sa ia cunostinta de existenta expozitiei. Pe de alta parte, organizarea unei bune expozitii – preocupare de prim ordin a oricarui muzeu – nu inseamna totodata si asigurarea vizitarii ei. Patrunderea si efectul in masa al unei expozitii, oricate calitati ar avea, vor fi extreme de lente si chiar deficiente daca popularizarea va fi lasata numai pe seama vizitatorilor. In cazul unei asemenea conceptii, expozitiile temporare risca pur si simplu sa fie nevizitate, fara sa mai adaugam s faptul ca impresiile vizitatorilor sunt extreme de diferite, chiar in legatura cu o expozitie organizata la cel mai inalt nivel din punct de vedere al continutului, cat si sub raport muzeografic. In acelasi timp, nu toti vizitatorii reusesc sa desprinda cunostintele esentiale pe care expozitia urmareste sa le comunice prin exponatele sale.

Calitatea unei expozitii nu ne scuteste de popularizare, ci dimpotriva. Cu cat o expozitie de muzeu este mai buna, iar activitatea in general a muzeului mai stiintific organizata, cu atat formele de popularizare trebuie sa fie mai intense si mai variate. Chiar si vizitatorii ar deveni, in acest caz, mai atenti si mai activi.