Planul național de acțiune pentru ocuparea forței de muncă în România

SUMAR

Lucrarea de fata dezvolta o tema de actualitate, ce are influente asupra întregii vieti economice a tarii, si anume Planurile Nationale de Actiune pentru Ocupare, din perioada 2002-2006.

Pentru început se va stabili cadrul international general al implementarii acestor documente, respectiv masurile prevazute de Agenda Lisabona 2000 si Agenda Relansata 2005, pentru crearea unei economii competitive bazate pe cunoastere la nivelul Uniunii Europene.

În continuare, vor fi prezentate evolutia conceptului de plan national de actiune în domeniul ocuparii fortei de munca, alaturi de continutul pe care îl necesita elaborarea acestuia. Pe baza acestor notiuni introductive, am prezentat cronologic cele trei PNAO din România, respectiv cel pentru anii 2002-2003, cel vizând perioada 2004-2005 si ultimul, din 2006. În cel de-al doilea capitol s-a încercat asadar conturarea succinta a principalelor aspecte acoperite de documentele studiate, demersul încheindu-se printr-o comparare a PNAO 2004–2005 cu 2006.

Urmatorul capitol se va concentra asupra altor doua planuri nationale de actiune pentru ocupare, din anul 2004, respectiv cele din Finlanda si Ungaria. Alegerea exemplelor a urmarit compararea strategiilor unor state situate în conditii cât mai diferite (unul adopta stilul de abordare scandinavic, concentrat pe social, altul era la momentul respectiv proaspat membru UE), dorind reliefarea principiului general al Comunitatii Europene: unitate în diversitate.

Ultima parte a lucrarii debuteaza cu evaluarea rezultatelor implementarii PNAO 2002-2003, care a fost considerat reprezentativ din perspectiva faptului ca a fost foarte atent elaborat si a constituit, practic, punctul de plecare pentru cele mai recente. Apoi vom încerca o succinta prezentare a pietei fortei de munca autohtone si a celei din Uniunea Europeana, acoperind perioada 2002 – 2006, urmata de o paralela între cele doua. Analiza SWOT a pietei muncii din România anului 2006 va încerca evidentierea celor mai importante aspecte din domeniu, si se va finaliza cu o serie de recomandari în ceea ce priveste politicile de ocupare. Interpretarile sunt însotite de grafice si tabele pe care le-am considerat ilustrative pentru tema abordata.

Desi documentele la care am facut referire sunt destul de elaborate, intentia noastra a fost sa simplificam si sa sistematizam mesajul lor, pastrând însa caracterul oficial si subliniind masurile care trebuie luate tinând cont de specificul national.

Capitolul 1 – Cadrul general al Agendei Lisabona

1.1 Strategia Europeana pentru Ocuparea Fortei de Munca

Astazi se vorbeste tot mai mult despre integrarea europeana, precum si despre progresele înregistrate, însa acest proces depinde foarte mult si de caracteristicile, evolutia si functionalitatea unei piete a muncii la nivel european. Prin urmare, politica sociala si de ocupare a fortei de munca a constituit întotdeauna un punct cheie al realizarii proiectului paneuropean .

Din acest punct de vedere, au existat mai multe documente importante în care s-au stabilit linii directoare, principii si diverse strategii pentru îmbunatatirea politicilor de ocuparea a fortei de munca. Astfel, în anul 1997, în titlul VII al Tratatului de la Amsterdam este continuta Strategia Europeana de Ocupare a Fortei de Munca. Aceasta este structurata pe 4 piloni, fiecare vizând o prioritate identificata la nivel comunitar, si anume :

- Capacitatea de angajare – cresterea potentialului de a obtine un loc de munca, promovând în special tinerii

- Spiritul antreprenorial – crearea de locuri de munca prin programe de dezvoltare locala si regionala

- Adaptabilitatea – modernizarea organizarii muncii, adaptarea la nevoile pietei

- Sanse egale – oportunitati similare pentru femei si barbati

Strategia Europeana de Ocupare a Fortei de Munca este un proces de coordonare a politicilor de ocupare a fortei de munca desfasurat în baza „metodei deschise de coordonare”, care la rândul ei se ghideaza pe anumite principii: subsidiaritate, convergenta, managementul prin obiective, monitorizarea pe tara si abordarea integrata.

Prin implementarea acestei strategii, politica de ocupare a devenit parte din politicile structurale ale UE, subliniind totodata necesitatea unei colaborari mai strânse între statele membre, si contribuind la mentinerea uneia dintre libertatile fundamentale ale UE, cea de libera circulatie a persoanelor.