Politica de mediu a Uniunii Europene - implicații geopolitice

Faptul ca sistemele noastre de sustinere a vietii sunt tinta unor atacuri fara precedent din parte efectelor combinate ale urbanizarii,industrializarii,agriculturii si stilurilor noastre de viata cotidiana nu este contestat de nimeni.Totusi,pur si simplu nu se stie cat de multe dereglari pot suporta aceste sisteme fara sa iasa din functie.

Unii oameni de stiinta se tem ca,in anumite domenii,s-ar putea sa ne aflam mai aproape decat ne imaginam de incalcarea « limitelor extreme » pe care le impune activitatilor noastre mediul.Si este de conceput ca depasirea limitelor stabilite de natura poate avea ca rezultat incapacitatea planetei de a mai sustine viata.

Politica de mediu a Uniunii Europene a aparut ca domeniu separat al preocuparii comunitare în anul 1972,impulsionata de o conferinta a Organizatiei Natiunilor Unite asupra mediului inconjurator,care a avut loc la Stockholm,in acelasi an.

In 1973 a fost elaborat primul Program de Actiune pentru Mediu – PAM (1973-1977), sub forma unei combinatii de programe pe termen mediu si de gandire strategica,care accentua nevoia de protectie a apei si a aerului si care continea o abordare sectoriala a combaterii poluarii.

In 1978 a fost adoptat al doilea Program de Actiune pentru Mediu - PAM 2 (1978-1982), structurat pe aceleasi prioritati ca si PAM 1 si fiind,de fapt,o reinnoire a acestuia.

Anul 1981 a marcat crearea,in cadrul Comisiei Europene,a Directiei Generale pentru Politica de Mediu,unitate responsabila pentru pregatirea si asigurarea implementarii politicilor de mediu si totodata initiatoarea actelor legislative din domeniu.Astfel,politica de mediu devine din ce in ce mai complexa si mai strans corelata cu alte politici comunitare.

În 1982 a fost adoptat al treilea PAM (1982 -1986),care reflecta influenta dezvoltarii pietei interne in echilibrarea obiectivelor sale cu cele ale pietei.In plus,acest program de actiune marcheaza trecerea de la o abordare calitativa a standardelor de mediu,la una axata pe emisiile poluante.

Anul 1986 se individualizeaza prin adoptarea Actului Unic European (ratificat în 1997), document prin care protectia mediului dobandeste o baza legala in cadrul Tratatului Comunitatii Europene (Tratatul de la Roma, 1957).In 1987 a fost adoptat PAM 4 (1987-1992) caracterizat prin aceeasi tendinta de coordonare cu evolutia si obiectivele pietei unice ca si programul precedent.Un element de noutate al PAM 4 il constituie pregatirea terenului pentru strategia cadru de dezvoltare durabila,adica promovarea conceptului de conservare a mediului si a resurselor sale in vederea transmiterii aceleiasi mosteniri naturale si generatiilor viitoare.

PAM 5 (1993 – 1999) a fost adoptat în 1992 si face trecerea de la abordarea bazata pe comanda si control la introducerea instrumentelor economice si fiscale si la consultarea partilor interesate in procesul de decizie.De asemenea,PAM 5 a transformat dezvoltarea durabila in strategie a politicii de mediu.Tot în acest an a fost semnat si Tratatul Uniunii Europene (Maastricht),ceea ce inseamna,in termeni de mediu,extinderea rolului Parlamentului European in dezvoltarea politicii de mediu.

In 1997, politica de mediu devine politica orizontala a Uniunii Europene (prin Tratatul de la Amsterdam),ceea ce inseamna ca aspectele de mediu vor fi in mod necesar luate în considerare in cadrul politicilor sectoriale.

Anul 2000 reprezinta anul evaluarii rezultatelor PAM 5 si definirea prioritatilor pentru al 6-lea program de actiune – PAM 6 (2001-2010) - care sustine strategia dezvoltarii durabile si accentueaza responsabilitatea implicata in deciziile ce afecteaza mediul.PAM 6 identifica 4 arii prioritare ale politicii de mediu in urmatorii zece ani:

1) schimbarea climatica si incalzirea globala;

2) protectia naturii si biodiversitatea;

3) sanatatea in raport cu mediul;

4) conservarea resurselor naturale si gestionarea deseurilor.

Conferinta de la Gothenburg, din anul 2001,a adus cu sine adoptarea dezvoltarii durabile ca strategie comunitara pe termen lung, ce concentreaza politicile de dezvoltare durabila în domeniile: economic,social si al protectiei mediului.

Tot in domeniul strategiilor iese in evidenta si anul 2003,prin adoptarea Strategiei europene de mediu si sanatate (SCALE),care are in vedere relatia complexa si direct cauzala existenta intre poluarea si schimbarea caracteristicilor mediului si sanatatea umana.Elementul de noutate al acestei strategii este centrarea,pentru prima data in politicile de mediu,pe sanatatea copiilor - cel mai vulnerabil grup social si cel mai afectat de efectele poluarii mediului.

Baza legala a politicii de mediu a UE este constituita de articolele 174 - 176 ale Tratatului CE,la care se adauga articolele 6 si 95.Articolul 174 este cel care traseaza obiectivele politicii de mediu si contine scopul acesteia - asigurarea unui inalt nivel de protectie a mediului tinand cont de diversitatea situatiilor existente in diferite regiunii ale Uniunii.In completarea acestuia,Articolul 175 identifica procedurile legislative corespunzatoare atingerii acestui scop si stabileste modul de luare a deciziilor in domeniul politicii de mediu,iar Articolul 176 permite Statelor Membre adoptarea unor standarde mai stricte.

Articolul 95 vine in completarea acestuia si are in vedere armonizarea legislatiei privitoare la sanatate, protectia mediului si protectia consumatorului in Statele Membre,iar o clauza de derogare permite acestora sa adauge prevederi legislative nationale in scopul unei mai bune protejari a mediului.

Functionand intr-o alta directie,Articolul 6 promoveaza dezvoltarea durabila ca politica transversala a Uniunii Europene si subliniaza astfel nevoia de a integra cerintele de protectie a mediului in definirea si implementarea politicilor europene sectoriale.

Acestora li se adauga peste 200 de directive,regulamentele si deciziile adoptate,care constituie legislatia orizontala si legislatia sectoriala in domeniul protectiei mediului.

Politica de mediu a Uniunii Europene este sustinuta de un numar de actori institutionali implicati in pregatirea,definirea si implementarea sa,si care se afla in permanenta consultare cu guvernele Statelor Membre,cu diverse organizatii industriale, organizatii nonguvernamentale si grupuri de reflexie1.Prin diversele atributii pe care le au,acestea contribuie la caracterul sinergetic al politicii de mediu si asigura realizarea obiectivelor sale atat la nivel legislativ,cat si la nivel de implementare.