Procedura Insolvenței

Falimentul, sau procedura insolvenţei – pe scurt

Insolvabilitate

Definiţie: Situaţie în care valoarea activelor de care dispune un agent economic este mai mică decât valoarea obligaţiilor acestuia faţă de terţi (creditori, furnizori, buget). Prin vânzarea tuturor activelor de care dispune, agentul economic nu-şi poate stinge toate obligaţiile pe care acesta şi le-a asumat. Insolvabilitatea prelungită este cauza care generează falimentul.

Lichidare

Definitie: Procedura de împărţire a patrimoniului cu prilejul lichidării societăţii ca urmare a fuziunii sau a dizolvării acesteia, ce are ca obiect realizarea elementelor de activ (transformarea activului în bani) şi plata creditorilor, în vederea partajului activului net rămas între asociaţi. Lichidarea este, aşadar, precedată de dizolvare. Toate documentele emise de societatea aflată în lichidare trebuie să poarte o menţiune despre starea societăţii (să arate că este în lichidare). Patrimoniul social aparţine, în continuare, societăţii, ca subiect de drept distinct. După aprobarea hotărârii de lichidare, adunarea asociaţilor procedează la numirea lichidatorilor şi la stabilirea competenţelor acestora pentru realizarea lichidării. În cazul în care lichidatorii nu au putut fi numiţi prin hotărârea adunării asociaţilor, numirea acestora se face de către instanţa judecătoreasca, la cererea oricăruia dintre administratori sau asociaţi.

Reglementările legale specifice procedurii falimentului se găsesc în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în MO nr. 359 din 21.04. 2006, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial nr. 944 din 22.11.2007.

Potrivit alin. 1 al art. 176 din Codul de procedură fiscală, "este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile".

Codul de procedură fiscală stabileşte două categorii de debitori care pot fi consideraţi insolvabili:

- cei ale căror venituri sau bunuri ce pot fi urmărite în cazul unei executări silite au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată

- cei care nu au deloc venituri ori bunuri urmăribile (art. 176 Cod de procedură fiscală).

Proiectul de ordin tratează separat aceste două categorii de insolvabili. Diferenţele constau în special în abordarea procedurilor de urmărire a bunurilor şi veniturilor în vederea executării silite. Însă mai sunt şi alte deosebiri în ceea ce priveşte datorarea dobânzilor şi penalizărilor la creanţele fiscale neplătite sau prescripţia dreptului organelor fiscale de a cere executarea silită a datoriei.

Debitorul persoană fizică sau juridică poate fi considerat insolvabil, atât pentru obligaţiile fiscale principale (taxe şi impozite), cât şi pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora (dobânzi şi penalităţi de întârziere, stabilite de organul fiscal).

Până când se datorează dobânzi şi penalizări

Creanţele fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile se scot din evidenţa curentă şi sunt trecute într-o evidenţă separată. Aceşti debitori datorează dobânzi şi penalităţi până la data trecerii acestora în evidenţa separată.

Spre deosebire de aceştia, debitorii ale căror venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată, datorează dobânzi şi penalizări până la data stingerii datoriilor prin plată sau, după caz, prin prescripţie. Pe perioada în care un debitor ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată este declarat insolvabil, măsurile de executare silită nu vor fi întrerupte.

Prescripţia dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale

În materie fiscală, termenul de prescripţie este de 5 ani, cu excepţia cazurilor de infracţiuni fiscale, de exemplu evaziunea fiscală, când termenul este de 10 ani. Termenul curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care obligaţia fiscală a devenit scadentă. Obligaţia fiscală devine scadentă, de regulă, la termenul arătat în decizia de impunere.

Creanţele fiscale aflate în evidenţa curentă, înregistrate de debitorii declaraţi insolvabili, care nu au suficiente bunuri sau venituri urmăribile, vor fi scăzute din aceste evidenţe la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

La fel şi creanţele fiscale aflate în evidenţa separată, înregistrate de debitorii declaraţi insolvabili care nu au venituri sau bunuri urmăribile. Însă, în cazul acestora, aplicarea măsurilor de executare silită se întrerupe din momentul trecerii în evidenţa separată. Aceasta înseamnă că de la momentul întreruperii începe să curgă un nou termen de prescripţie integral de 5, respectiv 10 ani.

Răspunderea solidară pentru datoriile fiscale

După data declarării stării de insolvabilitate a unui debitor persoană fizică sau juridică, în situaţia în care organul de executare constată îndeplinite condiţiile legale în materia atragerii răspunderii solidare, va face demersurile legale ce se impun.

Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.

Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi activitate sau aceleaşi activităţi ca şi debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;

b) are raporturi comerciale contractuale cu clienţii şi/sau cu furnizorii, alţii decât cei de utilităţi, care, în proporţie de cel puţin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;

c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate din angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.

Verificările privind bunurile şi veniturile în vederea declarării insolvabilităţii

A. Declararea insolvabilităţii la debitorii ale căror venituri ori bunuri au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată

În scopul declarării stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice, ale căror venituri ori bunuri au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată, compartimentele de executare silită au următoarele obligaţii:

a) să verifice situaţia patrimonială a debitorilor persoane juridice, sub aspectul cuantificării valorii însumate a bunurilor şi veniturilor acestora, prin solicitarea, consultarea şi analizarea, la sediul debitorului, respectiv la punctele de lucru, după caz, a datelor înscrise în situaţiile financiar-contabile anuale şi/ sau semestriale, din ultima balanţă contabilă încheiată de societatea debitoare, precum şi cercetarea la faţa locului a bunurilor deţinute de aceştia, avându-se în vedere următoarele:

- valoarea de inventar a tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea debitoarei;

- valoarea însumată a tuturor veniturilor de natură comercială, fiscală sau provenite din dobânzi bancare aferente unor depozite băneşti, din titluri de stat cu răscumpărare la termen;

- valoarea determinată, pe baza cotaţiilor bursiere la zi, a titlurilor de participaţie (acţiuni, obligaţiuni);

- valoarea însumată a creanţelor de natură comercială, a cambiilor, biletelor la ordin sau a creanţelor de natură fiscală (sume de rambursat ori sume de restituit) pe care debitorul persoană juridică le are de recuperat;

- valoarea însumată a disponibilităţilor băneşti, aşa cum rezultă din fişierul conturilor bancare.