Profesionalismul managerului - garanția eficienței firmei

Introducere

În fiecare zi, la nivel mondial, se nasc zeci de mii de afaceri, dar concurenţa acerbă îi filtrează şi selectează pe cei mai puternici şi mai inventivi. Eficienţa în afaceri impune stăpînirea unui sistem complex de cunoştinţe teoretice, pe care managerul le aplică în funcţie de capacitatea lui inovativă. Bunurile cele mai de preţ în asigurarea succesului unei afaceri sunt cunoştinţele temeinic însuşite şi capacitatea de inovaţie şi adaptare la nou.

O firmă trebuie realizată atît în beneficiul întreprinzătorului cît şi al beneficiarului. Concepţia umanistă trebuie să prevaleze în afaceri în faţa celei ce urmăreşte cîştigul cu orice preţ. Sunt numeroase exemplele care ne permit să afirmăm că în viaţa economică au pătruns multe elemente lipsite nu numai de fondul perceptiv al profesiei de manager, dar şi de conduita morală necesară unei activităţi axată pe interesele umane generale. În competiţie cu onestitatea şi profesionalismul „intruşii” vor eşua.

„Filozofia managerului” nu constă în căutarea adevărului absolut şi etern; decizia managerului, deşi fundamentată şi elaborată, este aplicabilă într-un anumit loc şi la un moment dat. Managerul este presat de timp, iar elaborarea unui model excesiv de riguros şi modelarea excesiv de exactă a modelului necesită timp. În consecinţă, managerul operează cu modele simplificate şi soluţii optimale.

Este foarte bine ştiut faptul că a pleda pentru performanţă în afaceri e ca şi cum ai vorbi de pace pe vreme de război. Arta conducerii înseamnă să identifici indivizii potriviţi şi să-i determini să lucreze într-o organizaţie. Practicile productive nu trebuie inventate, ele sunt disponibile. În momentele de vîrf ale manifestării economiilor naţionale, performanţă însemna să ai o organizaţie mai bună decît cea a competitorilor, în acelaşi domeniu de activitate. În contextul economiei globale, performanţa înseamnă să existe organizaţii în competiţie pe plan mondial. Un mod rapid de a ajunge acolo este acela de a învăţa de la cei mai buni şi cu siguranţă există multe exemple în economia Japoneză, nord Americană şi vest Europeană.

Persoana care conduce societatea direct, acel individ care are cuvantul „manager” în titlul jobului, este unul dintre cei mai importanţi factori în structura organizatorică a oricărei întreprinderi. Managerii buni sunt rari, în special într-un mediu de afaceri aflat înca în plină formare. Din acest motiv, este cu atît mai important ca managerul bun, în special liderul, să fie apreciat după calităţile şi performanţele sale decît după aparenţele lui. Doar astfel, managerul va reprezinta o parghie de dezvoltare pentru organizaţie.

Astfel, profesionalismul managerului nu va conduce doar la sporirea eficienţei unei întreprinderi, ci şi la dezvoltarea sistemelor economice în ansamblu, întrucît toate realizările pe plan politic, economic şi social se datorează eficacităţii structurilor organizatorice din companii şi, nu în ultimul rînd, sunt garantate de abilitatea şi arta de a conduce a managerilor.

Capitolul I. Consideraţii generale privind conceptil de manager

1.1. Definirea managerului. Autoritattea şi responsabilitatea acestuia

Problema de bază cu care se confruntă organizaţiile la început de mileniu III este aceea de a realiza un avantaj competitiv susţinut pe termen scurt, precum şi pregătirea în acelaşi timp pentru succesul pe termen lung. Până nu demult avantajul competitiv rezulta din accesul rapid şi eficient la resurse financiare şi tehnologice. În prezent, firmele consideră că avantajul competitiv nu se poate baza numai pe aceste resurse, ci există şi altele ce se găsesc în interiorul organizaţiei.O componentă deosebit de importantă a resurselor umane din firme o reprezintă managerii. Contribuţia acestora la stabilirea şi realizarea obiectivelor firmei este, evident, fără a se substitui muncii celorlalte categorii de personal, adesea decisivă.

În literatura de specialitate definiţiile managerului sau cadrului de conducere, formulate de specialişti reputaţi, diferă. În general, se constată două abordări principale. O primă abordare, care include în categoria managerilor nu numai cadrele de conducere propriu-zise, dar şi personalul de specialitate. Pentru о asemenea abordare pledează Peter Drucker, după ce face о analiză evolutivă a cadrelor de conducere.

О a doua tendinţă include în categoria managerilor numai persoanele care efectiv deţin posturi manageriale, adică cărora le sunt nemijlocit subordonanţi alţi componenţi ai firmei, ce iau decizii de conducere, deci care influenţează în mod direct acţiunile şi comportamentul altor persoane.

Materia primă a managerilor о reprezintă potenţialul subordonaţilor si propriul lor talent de a conduce. Managerii „exercită în mod permanent, integral sau parţial, funcţii de previziune, organizare, coordonare, antrenare si evaluare, referitoare la procesle de muncă exercitate de subordonaţii lor. Ca urmare, sfera competenţelor, sarcinilor si responsabilităţilor atribuite managerilor este sensibil mai mare comparativ cu cea a cadrelor de execuţie, reflectarea firească a specificităţii şi amplorii obiectivelor ce le revin” [2, 505].

Această a doua abordare о considerăm mai riguroasă, întrucît în delimitarea managerilor se reflectă mai adecvat specificul procesului de conducere. Prima abordare este deficitară, după opinia noastră, întrucît nu face deosebirea între specialiştii şi funcţionarii din cadrul aparatului managerial (care asigură baza informaţională necesară managementului întreprinderii şi participă temporar la realizarea unor segmente ale proceselor şi relaţiilor manageriale) şi managerii propriu-zişi, a căror misiune principală constă în exercitarea previziunii, organizării, coordonării, antrenării şi control-evaluării muncii primilor.

Managerul este persoana angajată în statele unei organizaţii, investită cu autoritate şi responsabilităţi, inclusiv cu dreptul de a da dispoziţii subordonaţilor. Managerul este persoana cu o pregătire temeinică, capabilă să genereze şi să implementeze noi idei. Managerii sunt selectaţi, de regulă, în rîndul celor mai bnuni specialişti, care lucrează într-o organizaţie. Această categorie de specialişti mai pot fi recrutaţi pe bază de concurs şi din afara organizaţiei. Munca de conducere are un caracter premeditat, conştient şi duce la realizarea unor scopuri prestabilita. Eficienţa activităţii economice desfăşurate în cadrul unei întreprinderi va depinde, în mare măsură de profesionalismul managerilor, de pregătirea lor teoretică şi de stilul de muncă al acestora. Managerii, indiferent de nivelul ierarhic, execută următoarele sarcini:

1. gestionează, sub aspect strategic, organizaţia în conformitate cu misiunea şi obiectivele preconizate;

2. contibuie la dezvoltarea relaţiilor interumane şi la crearea unui climat favorabil de muncă;

3. conlucrează cu alţi oameni;

4. asigură direcţionarea activităţilor în funcţiile şi domeniului de muncă şi a produselor firmei.

Misiunea principală a managerului constă în:

- promovarea scopurilor şi a obiectivelor prestabilite;

- realizarea unei afaceri profitabile pentru firmă;

- atragerea clienţilor la asumarea unor responsabilităţi, ca produsele şi serviciile să fie oferite în cantitatea şi calitatea contractate.

Managerul îndeplineşte următoarele activităţi:

a. tehnice – determinate de tehnologiile şi specificul activităţii. Pentru exercitarea acestei activităţi sunt necesare cunoştinţe de specialitate;

b. administrative – pornesc de la graficul de lucru al întreprinderii. Pentru aceasta, muncitorii şi managerii necesită o educaţie profesională şi etică;

c. de conducere – exprimă iniţiativa personală, activitatea aceasta presupune o anumită dinamică în activitate, capacitatea de a lua decizii.