Provocări și soluții pentru dezvoltarea orașelor mici și mijlocii din Uniunea Europeană

In anii `80, orasele cu mai putin de 500.000 de locuitori au avut tendinta de a intra in una sau

mai multe categorii din cele ce urmeaza:

- orase relativ mari, care au o talie suficienta pentru a nu fi dezavantajate in raport cu

orasele cu peste 500.000 de locuitori in termeni de servicii, echipamente colective si economii

externe potentiale;

- orase situate in apropierea unei mari aglomeratii sau conurbatii, care profita de

deplasarile de activitati si de populatie in afara acesteia si de serviciile si echipamentele pe care ea le

ofera;

- orase situate intr-o regiune atractiva sau exercitand o atractie proprie, care pot oferi o

mai buna calitate a vietii si pot servi ca loc de sejur pentru pensionari sau ca loc de localizare pentru

intreprinderi pentru care factori precum, accesibilitatea directa la o piata larga de consum sau de

munca sau existenta unor infrastructuri diversificate, au o importanta mai mica. Aceste firme pot fi, de

exemplu, specializate in activitati de inalta tehnologie, a caror localizare este determinata, in mare

masura, de existenta unei forte de munca foarte bine calificate. De asemenea, acest tip de oras poate sa

fie un loc care atrage cu usurinta turistii;

- orase situate in centrul unor zone rurale, care au castigat populatie prin diminuarea

locurilor de munca din domeniul agricol;

- orase care au reusit sa dezvolte o specializare particulara, capabila sa ofere un suport

tehnic sau de alta natura la fel de important, precum si forta de munca la fel de competenta ca si marile

orase;

- orase care fac parte din retele ingloband arii urbane de talie similara din aceeasi regiune

si care pot oferi infrastructuri si echipamente identice cu cele ale marilor orase;

- orase care au legaturi cu zonele urbane mari mai indepartate, dar cu care comunicatiile

sunt bune.