Recrutarea resurselor umane

RECRUTAREA RESURSELOR UMANE

1. Recrutarea - definiţie şi prezentarea generală

În domeniul resurselor umane, pentru a avea succes şi mai ales pentru a supravieţui, organizaţiile în general şi firmele în special trebuie să soluţioneze următoarele aspecte:

- identificarea calificărilor sau a aptitudinilor si alegerea candidaţilor care corespund cel mai bine cerinţelor posturilor nou create sau vacante;

- identificarea şi atragerea candidaţilor competitivi folosind cele mai adecvate metode, surse sau medii de recrutare;

- respectarea legislaţiei în domeniul referitor la oportunităţi egale de angajare şi corectarea practicilor discriminatorii existente sau a unor dezechilibre.

Soluţionarea favorabilă a acestor probleme înseamnă succesul întregului proces de asigurare cu personal, proces foarte important în economia unei firme având în vedere efectele unor posibile greşeli sau erori de angajare.

Astfel, înainte de a se lua decizia de angajare a unor noi solicitanţi este necesar să se verifice realitatea nevoii de recrutare şi să se ia în considerare şi posibilităţile de realizare a altor alternative. Mai exact, dacă un post există nu înseamnă şi că este necesar să existe; dacă postul a rămas vacant, există posibilitatea de a-l desfiinţa. Se poate decide transferul sarcinilor unui alt post sau se poate păstra postul vacant când se schimbă unele circumstanţe. Recrutarea reprezintă activitatea de identificare a persoanelor care au acele caracteristici solicitate de posturile nou create sau vacante, şi de atragere a acestora în cadrul organizaţiei.

Un important domeniu al managementului personalului organizaţiei este recrutarea forţei de muncă. In acest cadru, analiza surselor din care pot fi recrutaţi viitorii angajaţi îşi are importanţa lor. In orice organizaţie, recrutarea personalului reprezintă o operaţiune importantă şi dificilă, care exercită o influenţă puternică asupra activităţii unităţii. Răspunderea devine cu atât mai mare cu cât recrutarea trebuie să se facă în vederea ocupării unei funcţii superioare sau a uneia care necesită o pregătire superioară.

Cunoaşterea tuturor surselor de recrutare a personalului permite o dezvoltare a acestor probleme. Prin analizarea acestor surse managerul îşi uşurează muncă în vederea alegerii omului potrivit la locul potrivit. In planurile managerilor oamenii la care se referă procesul de recrutare sunt trataţi mai mult ca un factor productiv. Ei sunt analizaţi şi trataţi ca membri ai unor sisteme sociale care beneficiază de bunuri şi servicii, poziţie în care influenţează cererea şi oferta de forţă de muncă. In aceste roluri care pot fi deosebit de complexe şi diferite, se stabilesc legi, reguli de comportament şi tratare a problematicii, proceduri şi standarde de siguranţă, se statornicesc etici după care se ghidează cei doi poli ai procesului de recrutare. Desigur, aceste sublinieri sunt necesare pentru înţelegere în ansamblu a eforturilor, obiectivelor organizaţiei.

Clar, trebuie să se înţeleagă că. fiecare individ este unic - cu nevoile sale, ambiţiile sale, cu diferitele atitudini, niveluri de cunoştinţe, îndemnări şi potenţial.

Dar, într-o organizaţie, nu numai nevoile individului trebuie luate în considerare ci şi interesele acestuia, care în raport cu factorul uman sunt deosebit de importante. O simbioză a acestor interese, ce se poate constitui ca un factor se succes în activitatea unei organizaţii, motivează importanţa ce trebuie acordată recrutării personalului.

Orice recrutare reprezintă un compromis între cerinţele cantitative şi calitative ale întreprinderii şi situaţia reală oferită de piaţă, compromis care nu se realizează în mod spontan. Intr-un fel fiecare recrutare reprezintă pentru întreprindere o grefă a unui organ, la care trebuie depistate şi eliminate toate cauzele fenomenului de respingere. In consecinţă , orice decizie în acest domeniu trebuie să fie luată cu maximum de precauţie şi să urmeze un parcurs logic bine definit.

Recrutarea este un proces strâns legat de organizarea şi reorganizarea întreprinderii. Orice modificare intervenită în sensul suplimentării obiectivelor acesteia, sau orice mişcare convenită în sensul schimbării nivelului mediu de competenţă fac din recrutare un proces necesar şi echilibrator.

În ceea ce priveşte istoria recentă a recrutării, trebuie subliniat faptul că atât demersul propriu-zis, cât şi metodele de selecţie utilizate au rămas rudimentare. Dezvoltarea concomitentă a sectoarelor economice, a pregătirii profesionale, a concurenţei şi evoluţia legislaţiei au impus întreprinderilor să acţioneze din ce în ce mai atent în ceea ce priveşte recrutarea de nou personal. Demersul recrutării a devenit tot mai complex, împreunând metode şi tehnici specifice altor discipline, iar calitatea sa a înregistrat salturi importante.

Pentru ca recrutarea să se desfăşoare în cele mai bune condiţii este necesar ca politicile pe care întreprinderea le promovează, în ceea ce priveşte mediul de muncă, salarizarea şi posibilităţile de carieră, să fie adecvate obiectivelor sale, să se situeze cel puţin la nivelul impus de concurenţă şi să fie susţinut de rezultatele economice. O politică de recrutare pozitivă trebuie fie susţinută, de asemenea de imaginea pe care întreprinderea o are pe piaţa forţei de muncă, de comunicaţia transmisă ecosistemului şi de însăşi corectitudinea realizării demersului său. Acest din urmă element condiţionează, de altfel, şi imaginea întreprinderii pe pieţe forţei de muncă.

O bună recrutare permite întreprinderii să angajeze persoane a căror aptitudini sunt foarte apropiate sau chiar suprapuse cerinţelor postului

Caracterul adaptabil al cunoştinţelor, al aptitudinilor şi al personalităţilor face ca indivizii aleşi să se adapteze la posturi şi să le îmbunătăţească, în sensul că ei pot fi purtătorii unor noi calităţi, care vor fi luate în considerare la o eventuală nouă propunere spre ocupare. Sistemul post-titular de post se dovedeşte deosebit de dinamic şi adaptabil, iar angajarea presupune întotdeauna un compromis între cerinţele cu caracter ideal şi resursele efectiv disponibile, cu cantităţi diverse, ce nu corespund descrierilor iniţiale.