Riscul Economic

CAP. I. Conceptul de risc

I.1. Definirea riscului

În conditiile economiei de piata activitatea unui investitor, fie el autohton sau strain, este supusa unor riscuri. Când investesti într-o companie cumparând actiuni sau alte active, îti asumi riscul ca acea companie sa înregistreze în viitor pierderi sau chiar sa dea faliment. Multe din deciziile care se iau într-o afacere – cum ar fi extinderea productiei, introducerea unui nou produs pe piata, cresterea preturilor – expun firma la risc. Ca urmare pot avea loc modificari imprevizibile ale preturilor, veniturilor, concurentei etc.

Riscul este o notiune sociala, economica, politica sau naturala, a carei origine se afla în posibilitatea ca o actiune viitoare sa înregistreze pierderi din cauza informatiilor incomplete în momentul luarii deciziilor sau inconsistentei unor rationamente de tip logic.

În literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe definitii ale notiunii de risc.

Riscul (starea de incertitudine) pot fi definit ca un complex de conditii si situatii neidentificate sau imprevizibile ca moment de aparitie, iar atunci când sunt identificate sau previzibile ele sunt foarte instabile. Acesta exprima posibilitatea ca o actiune sa genereze pierderi. Fenomenul de risc este generat de incertitudinile viitorului, de conjucturile nefavorabile din economie, precum si de modul de gestiune si deciziile din partea firmei. Aceeasi definitie, putin modificata, o întâlnim si la Lazar Cistelican: „ riscul reprezinta evenimentul viitor si incert, posibilitatea de pierdere sau stricaciune, un pericol, o primejdie posibila,... cu o anumita probabilitate de aparitie în timp”. Prin risc se întelege, la fel, si nivelul unei pierderi financiare exprimat prin imposibilitatea atingerii scopului propus, nevalorificarea în cadrul unei afeceri a unor venituri comparabile cu varianta prognozata sau incertitudinea rezultatului prognozat.

Toate aceste definitii nu sesizeaza înca un element deosebit de important: riscul include nu numai potentialitatea unui element advers ci si pe cea a unei oportunitati. Totodata nu este atrasa, înca atentia, asupra faptului ca modul de raspuns la provocarile riscului poate schimba efectul dintr-unul negativ într-unul pozitiv. În acest sens consideram importanta abordarea riscului atât ca element negativ cât si ca o oportunitate.

Totusi, notiunile mai recente arata ca întelegerea riscului ca o oportunitate începe sa câstige teren. Astfel, în decembrie 2002, Project Management Institute, publica un ghid ce defineste riscul în acest context: riscul reprezinta un eveniment sau o conditie incerta care, în cazul în care se produce, are un efect negativ sau pozitiv asupra obiectivelor proiectelor. În sensul cel mai corect, riscul reprezinta potentialitatea ca rezultatele reale sa fie mai bune sau mai slabe decât cele asteptate.

Este important a se face distinctia între risc si incertitudine. Termenul risc acopera în realitatea numai cazurile susceptibile a fi cuantificate, în timp ce termenul incertitudine este asociat situatiilor necuantificabile. Incertitudinea are la baza numarul redus de informatii certe sau chiar lipsa lor privind privind consecintele unor actiuni viitoare. Ea se refera la îndoiala pe care o produce aparitia unui eveniment viitor si reprezinta necunoasterea a ceea ce urmeaza sa se întâmple, în timp ce riscul este bazat pe o experienta trecuta, pe date statistice vaste, putându-se face astfel anumite estimari privind probabilitatea producerii unui anumit eveniment în viitor.

Riscul mai poate fi definit ca probabilitatea producerii unui set de consecinte, specifice unei decizii sau a unui eveniment nedorit, care poate fi previzibil o situatie careia i se pot asocia diferite probabilitati, în timp ce incertitudinea este o necunoastere a legii ce actioneaza, facând imposibila cunoasterea unor probabilitati pentru evenimentele viitoare posibile.

Astazi mai mult decât oricând procesele economice sunt caracterizate printr-o evolutie rapida, diversificare si instabilitate, fapt care demonstreaza ca ele nu mai pot fi conduse tinând cont de capacitatea de autoreglare a economiei. Managerii firmelor trebuie sa tina cont de frecventa perturbatiilor care survin în desfasurarea activitatii productive de posibilitatea tot mai redusa de a controla si mentine starea de echilibru general. Acest mod de abordare, în care criteriile esentiale sunt dezechilibrul, riscul, neprevazutul, reprezinta o schimbare fundamentala a perspectivei fata de conceptia clasica – care considera echilibrul ca o proprietate a proceselor economice. Noii manageri accepta revizuirea deciziilor pe parcursul înfaptuirii lor, ajustând estimarile initiale, pornind de la noile valori ale probabilitatii actiunii unor factori si ale atingerii obiectivelor preconizate.