Sectorul Nonguvernamental Prestator de Servicii Publice

1. Istoricul organizatiilor nonguvernamentale

Asistenta sociala a existat inca din vremea Imperiului Roman. Tot in acea vreme a aparut si denumirea de “societas civilis”.

In anul 1751 a fost infiintata prima institutie de asistenta sociala cu caracter public,azilul de femei “Domnita Balasa”. In aceeasi perioada, Spitalul Coltea oferea tratamente gratuite celor saraci. In 1782, in Moldova s-au infiintat asezamintele Casa Milei, cu venituri provenite dintr-o serie de taxe. In 1876 a fost infiintata prin decret regal in Romania Societatea Romana de Cruce Rosie. O amplificare a activitatii de asistenta sociala in Romania a avut loc in contextual primului razboi mondial si imediat dupa terminarea sa. Perioada de avant economic dintre 1920-1929 ii corespunde si celei mai mari institutii de asistenta sociala infiintate din initiative private, din intreaga perioada moderna a Romaniei de pana atunci.

La 1 ianuarie 1936 recensamantul institutiilor de asistenta sociala a aratat existenta unui numar mare de entitati in care voluntariatul era esential, din care o mare parte erau de initiative private.

Domeniile asistentei sociale inventariate sunt:

1. Asistenta si ocrotirea copiilor

2. Asistenta si ocrotirea tineretului

3. Asistenta de familie

4. Asistenta adultilor orbi si surdo-mutilor

5. Combaterea vagabontilor si a cersatoriei

6. Oficii de ocrotire la nivelul comunal

7. Asistenta sanitare si medicala

8. Invatamant de ocrotire si asistenta sociala

9. Asistenta invalizilor, orfanilor si a vaduvelor de razboi.

1.2. Aparitia si dezvoltarea sectorului nonguvernamental

Multiplicarea organizatiilor este una dintre caracteristicile dominante ale vietii sociale contemporane, omul contemporan fiind considerat un “om organizational”. Clasificarea organizatiilor incepe cu separarea celor private( pentru profit sau ale pietei) de cele publice, instituite de stat sau de guvern, pentru elaborarea, promovarea sau aplicarea propriilor politici. Asadar, putem distinge ca sectoare ale vietii sociale: sectorul public si sectorul privat, care, de cele mai multe ori, se interfereaza, pastrandu-si insa, distinctia sau specificul.

Serviciile sociale au originile intr-o combinatie de actiune guvernamentala si nonguvernamentala, fiecare dezvoltata in ritm propriu si cu interferente inportante. “Departe de a intra in competitie cu statul, organizatiile voluntare au fost, mai ales, avocati ai extinderii responsabilitatii statului si au fost, adeseori, chiar beneficiare ale acesteia.”

La inceput, problemele sociale erau lasate in seama bisericii; o data cu incapacitatea, din ce in ce mai evidenta, a actiunilor filantropice de a face fata nivelului crescand si complexitatii problemelor sociale, guvernul a fost fortat sa-si asume responsabilitati, din ce in ce mai mari, fata de cei saraci sau cu handicap fizic sau psihic.

La inceputul secolului nostru, cele doua sectoare, neguvernamental (voluntar) si de stat, au devenit suficient de dezvoltate pentru a formula un set de principii referitoare la o diviziune functionala a responsabilitatii intre state si voluntariat.

A fost respinsa teoria sectoarelor care se exclud reciproc, conform careia, caritatea privata are valoare mai mare si se concentreaza asupra sprijinirii celor merituosi, in timp ce ajutorul celor lipsiti de merite le revenea autoritatilor locale.

In locul acestei teorii, s-a propus aceea a completarii serviciilor de baza ale statului, care asigura un standard minim de viata pentru toti, cu aportul organizatiilor voluntare. Aceasta a devenit una dintre bazele conceptului, larg acceptat astazi, al parteneriatului dintre stat si sectorul nonguvernamental.

Respectiva etapa a fost urmata de expansiunea rapida a sectorului al treilea, in anii ’60, perioada demararii statului asa-numit “al bunastarii pentru toti”, urmata de o incetinire a ritmului, in deceniul al spatelea, in care au aparut curente de gandire si actiune, orientate spre autoajutorare, dezvlotare comunitara si spre forme de voluntariat.

In a doua jumatate a secolului al XX-lea, s-a produs fenomenul denumit “revolutia globala a asociativitatii: care a generat dezvoltarea unui al treilea sector- sectorul nonprofit-, avand implicatii profunde in domeniul organizarii sociale si in proiectarea si functionarea unor noi strategii de guvernare.

In fapt, sectorul nonprofit nu reprezinta o noutate absoluta in sistemul de organizare a vietii sociale, existenta sa fiind cunoscuta, de cel putin 4 secole, sub forma activitatilor desfasurate de biserica, institutiile filantropice sau de caritate, asociatiile de ajutor reciproc, scolile private etc. Noutatea se refera la: afirmarea din ce in ce mai puternica si chiar la impunerea acestui sector, nu numai ca o entitate distincta a vietii organizationale, dar chiar si ca o alternativa de schimbare si perfectionare a vietii sociale”.